O pledoarie pentru studiul Religiei. Încă una

Nu natura disciplinei dă calitatea unui profesor, ci pregătirea lui de specialitate și, mai ales, pregătirea lui ca om orientat către elevi și către transmiterea unui ethos al unei discipline - fie că este Fizică, Matematică sau Religie.


Unul dintre subiectele care se vor activa pe agenda educației va fi, din nou, studiul Religiei la liceu. Așa cum a fost și cu Bacalaureatul, dar ce bine că ne-am lămurit. Aș vrea să citiți în liniște și cât mai detașat ceea ce spun în continuare, pentru că nu vreau să vă conving de nimic. În loc de Religie, vă rog să puneți Fizică, Istorie sau Matematică.

Religia este o disciplină legitimă. După mine, ar trebui studiată de fiecare elev. Această disciplină nu se numește „Credință”, deci nu vizează elevi care cred sau nu cred ori au unele sau altele opțiuni de credință (de pildă, pot să creadă în Zeii Olimpului, nu am o problemă).

Religia este un fenomen social, cultural, educațional, politic. Vizează cu precădere dimensiunea spirituală a omului, acea dimensiune care îi este parte integrativă din ființa sa, precum este dezvoltarea fizică, cognitivă, emoțională, socială. Este partea omului care se întreabă de ce a apărut pe lume, de ce el, care este sensul vieții și ce este moartea. Acea moarte prezentă peste tot – în rândul copiilor, părinților, mamelor, taților, bunicilor, învățătoarelor, profesorilor, oamenilor străini. Este un mister căruia nu îi oferim prea multe explicații de altă natură.

Religia oferă un răspuns – un răspuns formulat de strămoșii noștri, părinții, bunicii, străbunicii și tot așa în urmă, până înainte de Hristos și de la Facerea Lumii, când o fi fost ea (aparent, și aici avem dubii și erori acceptabile, științifice însă). Faptul că avem mai multe teorii care se susțin sau par, în aparență, paradoxale, despre cum ne naștem și murim, nu înseamnă că răspunsul Religiei nu este egal între posibilitățile explicative.

În funcție de cultele religioase și evoluția și dogmatica lor avem calendare, zile libere, ceremonii și ritualuri, comportamente (nu uitați, abia a trecut „Fii mai bun/de Crăciun” – aparent, perfect acceptabil). Societatea, fie că vreți sau nu vreți, este legată strâns de Religie (de la numele pe care le purtăm și care evocă sfinți – iar aceștia au fost persoane reale, documentate istoric!, până la valori și virtuți care sunt cultivate pentru că au fost, în primul rând, îndemnuri cultivate de religie pentru comportament – ce-ar fi fost Imperiul Roman fără creștinarea de la Petru și fără Pavel, ce-ar fi fost astăzi Vaticanul, cu puterea lui, ce-ar fi fost lumea apuseană fără experiența religiei – well, da, bazată pe putere, ruptă de Orient, să nu mai vorbim de ruptura produsă de biserica anglicană pe niște baze nu tocmai creștinești, să fim onești!). Eu cred că sunteți oameni citiți pe aici, nu cred că este nevoie să vă explic mai multe despre țesătura strânsă dintre Religie, Istorie, Societate, Drept, viața noastră de zi cu zi.

Să lipsești un viitor cetățean de acest ansamblu explicativ, moral, valoric sub pretextul (atâââât, dar atââât de slab) că nu este credincios… oh, dar voi vă auziți vorbind? Să știți că eu sunt o necredincioasă în ale Matematicii, dar asta nu m-a scutit de studiul ei. Nici nu era opțiunea asta pe atunci, dar acum, cu Religia, mai că îmi vine o idee. Pentru că există copii dislexici (poate nu ar trebui să studieze limba) și discalculici (poate nu știți ce chinuri îndură un elev cu discalculie la Matematică, cu un profesor care nu „crede” și nu cercetează și nu-i pasă și trece mai departe, la olimpici (bănuiesc că de la îndemnul biblic „crede și nu cerceta”, dar cum nu a studiat Religia, a încurcat și a zis „nu crede ce vezi și nici nu ai timp să cercetezi, că ai materie de predat”.)

Religia este studiată de Teologie, Theos – studiului lui Dumnezeu (că așa îl numim noi, în religia noastră) sau a zeilor (că mai sunt și alte înțelegeri ale zeității supreme) și logos – cuvânt, știință (auziți, vă rog. Filologia, Psihologia… – toate conțin acest logos prin care își revendică științificitatea – deși au pornit de la biete cuvinte care încearcă să pună ordine, structură, claritate, explicație în fenomenele SUBIECTIVE din lumea înconjurătoare, căci de cele OBIECTIVE se ocupă Matematica, Fizica, Biologia, Chimia. Neclar cu Geografia, înțeleg că nu intră la științe, ci la Om și societate. În fine….)

Deci există o știință a Teologiei, facultăți (da, știu că și asta contestați, ochi peste cap!), studii, congrese, domeniu științific, oameni serioși își consumă viața și nopțile studiind despre Dumnezeu, Hristos, Duhul Sfânt, taine, ritualuri, influențe ale Religiei în politică, societate, cultură, mentalități (creștinismul a promovat prima mișcare feministă prin cultul Fecioarei Maria, dar cine să vorbească despre asta? De altfel, dacă mergeți în orice biserică, deasupra ALTARULUI este pictată…. ce să vezi, Maica Domnului cu pruncul. – Aveți probleme de demografie, apropos? Păi creștinismul promovează familia, nașterea de prunci pentru a continua prezența în această lume, rolul părinților în educația copiilor – ochi peste cap, ochi peste cap, ochi peste cap.). Ah, că nu suntem noi buni creștini, buni matematicieni, buni psihologi și, în general, buni între noi, asta nu este problema Religiei, ca atare.

Nu mai departe de zilele trecute, a văzut toată lumea cum un gest religios (sărbătorirea Crăciunului pe rit nou a ucrainenilor) a dat un semnal politic în dinamica conflictului. Vă mirați și aplaudați când Papa, un lider religios, face, spune și drege. Vă place când Biserica se ocupă de ceea ce statul nu face – școală după școală, misiune socială, protecția mamelor și a familiilor cu probleme. Preoții mai au un pic și termină toți Psihologia și toate masterele clinice posibile ca să facă față pandemiei de căderi psihice din comunități. Mersul la preot e încă gratuit sau mult mai ieftin decât mersul la psiholog – cred că știți asta, sper că și statul știe asta.

Fenomenul religios este important, se vede în comportamentul social al concetățenilor noștri – și chiar dacă în mass media sunt mereu arătați oameni sărmani și, aparent, vorba profesoarei cu scările, de altă clasă socială (hai că vă place asta, nu râdeți voi de pupătorii de moaște, nu sunt ei „altceva” decât voi, superiorilor și egalilor din fabula lui Alexandrescu?), religioși sunt foarte mulți oameni educați, oameni care au părăsit lumea intelectuală/intelectualizată, mai bine aș zice, pentru pustnicie și călugărie, oameni de știință care au îmbinat știința cu religia. Ei apar mai rar în lumina Facebook-ului, dar știu medici serioși la care se operează lumea bună, judecători, universitari și chiar oameni care joacă masca ateismului până e ziua de Sf. Andrei când se gândește că o fi cineva, acolo, sus, care îl are și pe el în grijă mai mult decât obiectivul, neutrul, superiorul stat. Doamne ajută, lasă că nu strică. Știți cum e – dacă nu e, n-am pierdut nimic, dar dacă e, să fie acolo.

În fine, contrapun acestei linii un proiect european dedicat studiilor religioase în educație, un document mai serios decât textul meu în primul comentariu.

Da, locul Religiei este în școală. Orice elev merită să cunoască fundamentele credinței, ritualurile pe care le vede în familie, pe stradă, în societate, ideile cheie care guvernează religia în care s-a născut și care oferă niște repere modului de comportament pe care îl vede în jur promovat. Că trebuie predată mai bine (ei, na, hai să deschidem acest subiect pe toate disciplinele!), că sunt de îmbunătățit manualele (la Biologie v-ați uitat în ultima vreme?) – și, în general, faptul că manualele și conținuturile și modul de prezentare sunt puse la îndoială pe mai toate disciplinele – asta nu face din Religie o disciplină inferioară. Mai mult, această disciplină se studiază în mai toate țările europene – există și un raport în acest sens.

Așa cum susțin Religia, susțin și celelalte discipline. Nu se mai studiază acum Teoria educației, din păcate aș spune, dar aveam, în pregătirea pedagogică, studiul formelor educației: educația intelectuală, educația fizică și sportivă (era chiar prima, să știți. Că fără corp, degeaba ai creier, mai ales prin România, nu știu dacă ați văzut și asta), educația morală, educația civică, educația estetică și artistică. Există Psihologia religiei, există Sociologia religiei/religiilor. Ele nu se pot studia și înțelege (nici chiar salvatoarea și atot-împăciuitoarea Istorie a religiilor) fără a înțelege, mai întâi, propria religie care modelează ethosul, cultura și educația din familia de proveniență a fiecăruia dintre noi.

Nu, nu ar trebui să dăm note la credință la disciplina Religie. Ar trebui să evaluăm înțelegerea conceptelor, capacitatea de analiză și sinteză, de integrare a conținutului specific Religiei cu alte discipline, capacitatea de reflecție cu privire la valorile și semnificațiile acțiunilor și faptelor religioase istorice, capacitatea de a evalua și de argumenta cu privire la afirmații, ziceri, metafore și citate biblice. Am opinii cu privire la revizuirea programei la Religie, dar eu nu sunt de specialitate (sic!), sunt doar pedagog. Am opinii cu privire la orar – de ce nu facem Desen sau Sport ultima oră, că ne murdărim sau transpirăm sau sunt elevi care nu fac sport din varii motive (nu vreau să discut asta când România are o mega problemă cu obezitatea infantilă) sau nu sunt talentați la Desen sau Muzică.

Am format profesori de toate disciplinele, inclusiv Religie. Acești profesori de Religie nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât alți profesori buni sau răi de la alte discipline. Am văzut profesori indisponibili emoțional și la Religie, și la Psihologie, și la Română, și la Matematică sau Istorie. Nici profesorii de Religie, precum nici cei de Desen, Muzică, Arte sau Sport nu ar trebui să se simtă inferiori în cancelarii, dar vă spun eu că se simt. Mai mult, unii dintre ei sunt supuși mobingului (un fel de bullying între adulți), intimidării, sunt tratați cu inferioritate de alți adulți, colegi care se pretind superiori. Dar știu directori minunați care sunt ”de Religie”, sunt profesori de Religie care au schimbat în bine vieți ale elevilor și exemplele pot continua. Știu că sunt și exemple negative, cum să nu știu. Știu că nu puteți combate un malpraxis educațional cu privire la literație sau științe, dar puteți combate la Religie – ok, am înțeles care sunt prioritățile noastre!

Nu natura disciplinei dă calitatea unui profesor, ci pregătirea lui de specialitate și, mai ales, pregătirea lui ca om orientat către elevi și către transmiterea unui ethos al unei discipline – că este Fizică sau Matematică ori Religie. Mai bine să încercăm să îmbunătățim ceva ce a fost câștigat și bine-meritat în anii 90, anii de post-comunism. Câte din victoriile noastre ca societate, dar și individuale, nu sunt susținute de valorile noastre religioase. Unii sunt mai credincioși. Alții nu sunt și e treaba lor. Dar la finalul zilei de școală, toți elevii ies în curtea școlii, ies în comunitate și acolo, toate comportamentele au ȘI un puternic fundament religios. Cu fenomenul imigrației, vom vrea să ne studiem propria religie, să intensificăm înțelegerea și consolidarea propriei identități ca să putem relaționa optim și funcțional, eficient într-o lume multi-religioasă, multi-etnică, inter-națională.

Pentru profesori bine pregătiți, pentru programe bine scrise, pentru manuale care trec printr-un filtru evaluativ care să le dea o șansă pe băncile elevilor și să facă să merite banii bugetului educației – pentru asta aș dori să avem preocupare. Și pentru o mai bună documentare, aș mai spune. A lua decizii fundamentate, bine documentate, cu oameni de specialitate.

Oana Moșoiu este expert în educație. Este trainer, voluntar și profesor universitar. Este membru al unor asociații cu profil educațional și social. Este profesor în cadrul Universității din București, lector universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Predă cursuri la programul de licență în Științele Educației și în cadrul a 3 programe de master din cadrul aceleiași facultăți.


Oana Moșoiu