Dezbaterea asupra necesității reformei în sistemul românesc de învățământ persistă și generează așteptări și nemulțumiri în rândul celor implicați, de la pedagogi și psihologi, până la cadre didactice și părinți.
În centrul acestor discuții se află întrebarea crucială despre modul în care curriculumul poate acționa ca instrument- cheie în îmbunătățirea calității actului didactic.
În contextul actual, în care informațiile despre sistemele de învățământ străine – auzim des ce bine se învață în Finlanda și Japonia – influențează perspectiva internă, se ridică întrebarea: poate pedagogia comparată contribui la schimbarea perspectivelor și la depășirea impasului din sistemul de învățământ românesc? Pedagogia comparată pare a fi o știință necesară, care, deși afectată de relativitate și imperfecțiune, poate oferi soluții esențiale.
Pentru a realiza o analiză comparativă între sistemele de educație, trebuie să definim raportul „național”-„universal” (adică ce trebuie să ne încăpățânăm să rămână, astfel încât învățământul să rămână „românesc” versus ce e important de importat din afară, pentru ca învățământul să devină „bun”) și să stabilim scopul acestei comparații. Aceasta ar putea să ofere răspunsuri esențiale referitoare la aplicabilitatea la nivel național a soluțiilor din alte sisteme și la importanța de a menține specificul național într-un context de identitate educațională.
O metodă prudentă de comparare între elemente echivalente ale sistemului românesc și ale unui sistem străin poate furniza repere valoroase, având ca premisă colectarea detaliată de informații.
De exemplu am privit puțin, comparativ, ce înseamnă curriculumul românesc și ce înseamnă cel german (în speță, cel bavarez). Am dat de diferențe semnificative, de la definire, până la implementare. Pe foarte scurt: curriculumul bavarez este prezentat ca un „serviciu”, care e la îndemâna dascălilor, e orientat spre implementarea eficientă a reformelor, are acces online ușor, în timp ce cel românesc se prezintă prin „planuri-cadru” și „programe școlare” (documente cu valoare „legală”) dispersate, fără o structură online eficientă pentru profesori.
Transformarea curriculumului românesc într-un „serviciu” ar constitui o reformă semnificativă mai ales de mentalitate. Ceva ce ar sprijini reforme la nivel practic, oferind profesorilor un instrument accesibil și eficient.
Un curriculum online, un „app” (cum s-ar spune), organizat în funcție de diverse abordări și perspective, ar avea șansa de a standardiza procesul de învățământ și de a aduce o calitate superioară actului educațional.
(Roxana Vasile este pedagog, germanist, coach și fondatoarea instituției private de educație în limba germană, Compania Mică- www.companiamică.ro)
