Continuăm interviurile cu tineri români excepționali, care și-au depășit teama de a-și întinde aripile și au plecat să studieze la universități de prestigiu în străinătate.
Mugur Preda studiază computer science la Carnegie Mellon University în Qatar și este absolvent al Colegiului Național Tudor Vianu din București. Este un om care crede mereu în bine și în a face bine, și care își propune să schimbe lumea în bine.
Daniela Bordei: Nu suntem singuri, nu ne producem bucuriile, visele sau speranțele singuri. Există în viața fiecăruia dintre noi o lume a celor care aduc lumină și culoare. Vă propun să intrați în lumea mea. E o lume populată de oameni frumoși și unici. Astăzi îl veți cunoaște pe Mugur Preda. Cine ești tu, Mugur? Dincolo de cine știu eu că ești și dincolo de felul în care te cunosc cei apropiați?
Mugur Preda: Bună! Eu sunt Mugur. Sunt absolvent de Colegiul „Tudor Vianu” din Bucuresti și sunt student în Qatar la Carnegie Mellon University. Sunt un om foarte ambițios, sunt un om simplu, un om care crede in bine și care crede că imposibilul nu există, un om căruia- i place să primească și să facă bine.
Daniela Bordei: Foarte frumos! Eu pot să confirm pentru că te cunosc mai bine decât cei care acum ne ascultă. Eu îți știu și povestea. De fapt, toți avem o poveste. Vreau să le spui celor interesați care e povestea ta.
Mugur Preda: Povestea mea… Aș zice că povestea mea este că întotdeauna încerc să fac bine și încerc să mă autodepășesc în fiecare zi, cu un pas mai departe și cu o faptă bună mai mult. Am plecat ca student în Vianu, am pornit câteva ONG-uri, câteva campanii si am ajutat elevi din Romania in timpul Covidului, am încercat să fac bine, m-am îndrăgostit de ideea asta de a-i ajuta pe alții și de a schimba destine, de a face oameni fericiti. Voiam să plec în străinătate la facultate, voiam să cunosc lumea și încercând să îi ajut pe alții să aplice, trimițându – le diverse materiale, te-am cunoscut pe tine și am descoperit cât de mică și cât de mare e lumea de fapt. Deși nimeni nu credea posibil, chiar la inceputul lui octombrie, în clasa a XII – a am început să lucrăm, în condițiile în care aplicațiile se terminau la început de ianuarie. Am avut doar 3 luni la dispoziție și cumva, împotriva tuturor șanselor, am aplicat peste tot unde mi – am dorit cu ajutorul tău, și am reusit să ajung exact acolo unde mi -a fost locul. Și am continuat. Am continuat să fac bine, să încerc să- i ajut pe cei din jurul meu și mereu să caut să pun zâmbet pe fețele celor din din jurul meu.
Daniela Bordei: Eu vreau să le spun oamenilor și, de fapt, să te rog să le spui tu chiar, la câte universități ai aplicat, pentru că ești cumva un recordmen pe seria ta.
Mugur Preda: Când am început să aplic mi s- a spus că nu e simplu să aplici la 12 facultăți. Și am început să înțeleg ce înseamnă cu adevărat să scrii eseuri și să te implici cu adevărat în lucrul asta. Eu am o vorbă: „imposibil am mai făcut de câteva ori”. N-am vrut să accept că există o limită, așa că am aplicat peste tot unde mi- a plăcut. Am aplicat la 54 de universități în lume și am reușit să o fac foarte bine. Am fost acceptat la 19 dintre ele și să ajung acolo unde mi- a fost cel mai bine.
Daniela Bordei: Deci sa fii acceptat la 19 universități, când maximum de aplicare este 20, mi se pare wow. Și să vii pe ultima turnantă și să spulberi tot în jurul tău este extraordinar. Felicitări încă o dată! Ai ales Qatar. Recunosc ca am avut o mare influență asupra ta și am insistat mult pentru că mai există copii români acolo și le știu povestea și știu că este un loc bun pentru un student român. Acum vreau să te întreb pe tine cum e pentru tine să fii student în Qatar?
Mugur Preda: O să încep prin a da un răspuns legat de cum e să fii student român în străînătate. L-am cunoscut pe Po- Shen Loh, cel care antrenează lotul olimpic de matematică al Americii, care mi -a spus următorul lucru: ,,Ești român. Voi, românii, încercați să preluați accente britanice, americane și așa mai departe că să aveți o engleză mai aproape de a noastră. Dar voi greșiți când faceți asta. Voi aveți engleză românească, voi sunteți români și noi vă respectăm pentru chestia asta. Dacă vei vorbi engleză românește, vei fi respectat pentru asta toată viața ta.” Și asta a fost o lecție pentru mine. Am înțeles că identitatea mea că român trebuie să o port cu mine în suflet și în inimă, oriunde m- aș duce.
Cum e în Qatar? Este minunat. Mi – e foarte greu să spun în cuvinte cum este acolo, pentru că mă simt că acasă, deși e o țară în care cultură și religia sunt total diferite; oamenii sunt oameni, sunt calzi, sunt deschiși la suflet și trec de aceste preconcepții pe care le au și pe care le avem și noi. Și îți întind o mână de ajutor de fiecare dată când ai nevoie. Sunt calzi, sunt oameni frumoși la suflet. Este superb să fii într -o comunitate de oameni internaționali. În grupul meu de prieteni suntem 37 de naționalități. Este foarte interesant ceea ce au făcut ei acolo și mi se pare că avem de învățat din asta. Ceea ce au făcut a fost să- i aducă pe cei mai frumoși și mai buni oameni din lume laolaltă, să- i lase să se dezvolte, să lucreze împreună, pentru că vor face bine atât pentru ei, cât și pentru noi. Și mi se pare că asta e o lecție.
Daniela Bordei: Există lucruri pe care le știm și atunci când plecăm undeva, ne pregătim bagajele cumva cu lucrurile trebuincioase. Dar există și foarte multe lucruri pentru care niciodată nu suntem total pregătiți și care ne vor surprinde. Spune- ne ce te-a surprins pe tine acolo?
Mugur Preda: Da, vorbeam de diferența asta de cultură și de religie. Plecasem cu niște preconcepții pe care nu știam că le am. Și e normal să fie așa, mai ales că am crescut într- un mediu total diferit. Ceea ce m- a surprins acolo a fost faptul că oamenii sunt cu adevărat oameni, cum am spus. Eu am trecut printr- o experiență foarte dificilă. Tatăl meu a murit, din păcate, anul trecut și ceea ce m- a surprins cu adevărat la ei este că, dincolo de diferența de religie, de naționalitate, de cetățenie și orice altceva, au simțit, cum am simțit și eu experiența prin care am trecut, și mi- au fost alături. La noi la facultate avem o vorbă: ne numim „tartans”. Tartan este un material în care fiecare fir se înnoadă în celelalte și așa se formează materialul. Noi ne numim „tartans” și pentru că de fapt noi toți suntem într-un tot unitar, ne ținem în brațe unii pe alții și așa facem să fim o comunitate. M- a surprins faptul că, dincolo de faptul că au fost extrem de înțelegători, în noaptea în care am plecat de acolo mi -au spus „Du- te, du- te acasă, ai grijă de familia ta, pentru că orice membrul al familiei tale e un membru al familiei noastre. Noi toți suntem o familie”. La înmormântare m- a contactat decanul cu lacrimi în ochi și m- a rugat să- i trimit adresa că să- mi trimit o coroană de flori, pentru că a simțit că moartea tatălui meu e moartea unui membru din familia lor și asta m- a impresionat. Cred că asta este lucrul la care nu m- aș fi putut aștepta niciodată.
Citește și: INTERVIU | „Tinerii români sunt foarte creativi. Au ceea ce americanii numesc problem solving skills”
Daniela Bordei: Cu siguranță astfel de acțiuni și astfel de gesturi contează enorm când ești departe, când ești printre străini, când ești singur și când mai ești si îndurerat. Tu ai plecat din România, dar rădăcinile tale, de fapt sunt tot aici, că așa se întâmplă cu toți românii care pleacă: nu își uită niciodată rădăcinile. Ai făcut foarte mult bine la viața ta. Faci în continuare foarte mult bine. Binele ăsta ți se întoarce poate nu de la omul căruia i l- ai făcut, ci în multe, diverse feluri, de la altii. Și am vrea să știm: care este partea frumoasă din tot ce ai făcut, pe care o vezi revărsată în altfel de acțiuni sau altfel de oportunități pentru tine sau ceilalți, cei dragi ție?
Mugur Preda: M-am îndrăgostit de a face bine și de a vedea cum pot să fac bine unor oameni care nu trebuie neapărat să mă cunoască. Nu trebuie să- mi fie prieteni, să – mi fie cunoștințe, ci cărora pur și simplu le fac un bine, pentru că vreau să le fac un bine. Uite, vorbeam mai devreme de Po- shen. Am fost în America la un concurs de matematică și l- am cunoscut, și am încercat să -i sugerez să pornim ceva împreună pentru a face bine unor studenți. Mi- a zis că este atât de îndrăgostit de România și de potențialul care stă aici, de oamenii ca mine, încât a venit împreună cu mine în România, am lansat o platformă și am ajutat câțiva studenți de aici să lucreze cu el și cu profesori din America. În condițiile în care sunt anul întâi la facultate. Am plecat în Qatar, am cunoscut un profesor acolo, am fost foarte serios în munca pe care am făcut o împreună cu el și el m- a introdus într- un proiect pe care îl are acolo, care sprijină elevii din Qatar. Nu mică mi- a fost mirarea când am observat că, făcând bine celor de acolo, el mi- a propus „știi, ar fi frumos să facem bine și mediului din care ai plecat tu”. Și mi -a propus să lansăm în România un alt proiect care să facă bine și sudenților de aici, să-i introducă în lumea informaticii și lumea matematicii și să le ofere niște cursuri gratuite doar în ideea de a face bine. Cred că asta este lecția pe care am primit- o de la viață: Cu cât am plecat mai departe și cu cât am fost mai departe de casă, am încercat să duc mai departe ideea de a face bine și de a-i ajuta pe cei din jurul meu, iar binele s- a întors acasă. Întotdeauna oamenii care mi- au fost alături și mediul din care am plecat au primit ceva înapoi și cred că asta este cel mai frumos lucru. Să nu uiți de unde ai plecat și oriunde te ai duce să nu uiți că ești român și că trebuie să faci bine.
Daniela Bordei: Există foarte mulți tineri care cu siguranță vor să te asculte și să știe multe lucruri în detaliu despre ceea ce se întâmplă ca student în străinătate. Ce te- a șocat cel mai tare sau care au fost elementele surpriză, neașteptate? Cât de mare este diferența între sistemul nostru și sistemul lor de valori, dar și modelul de învățământ și de civilizație și de cultură? Și ce- ți lipsește cel mai mult când ești acolo?
Mugur Preda: Sistemul nostru de învățământ este extraordinar, cu toate că ne place să vorbim rău despre el și să spunem că sunt multe lucruri care ar putea fi îmbunătățite. Noi suntem foarte bine pregătiți și cum spuneam mai devreme, fiind român sau fiind români, suntem respectați oriunde în lume. Românii sunt unii dintre cei mai bine pregătiți oameni, sunt în poziții cheie și oamenii știu asta la nivel internațional. Diferența de cultură și civilizație: Ce mă surprinde pe mine acolo e faptul că cetățenia, naționalitatea, culoarea pielii, identitatea ta e doar un detaliu. Religia ta e un alt detaliu. Ei reușesc să treacă peste toate aceste diferențe și să te respecte pe ține ca om, să respecte ceea ce știi să faci, ca persoană. Și asta cred că trebuie să învățăm și noi, să învățăm să trecem de aceste preconcepții pe care le avem și peste judecata asta. Suntem foarte obișnuiți să judecăm oamenii, chiar dacă nu-i cunoaștem, chiar dacă nu le cunoaștem poveștile. Ei sunt deschiși, sunt foarte deschiși atât la inimă, cât și la minte și acceptă aceste diferențe și chiar ne încurajează. Cum ziceam mai devreme, la facultatea la care sunt eu, sunt 37 de naționalități în anul meu.
Sincer, ce îmi lipsește cel mai mult e sentimentul de acasă, sentimentul de a fi român, pentru că sunt înconjurat de oamenii din diferite colțuri ale lumii, oameni frumoși și, cu toate astea, România e un loc special pentru mine. E parte din mine, din sufletul meu. Și ce mă doare cel mai tare e că știu că există foarte mult potențial.
Există foarte mulți oameni care aici ar vrea să facă bine sau care fac bine, care chiar pot schimbă lumea și pot schimba România. Și asta îmi lipsește cel mai mult. Faptul că, deși mă duc într- un mediu în care este foarte bine și este foarte frumos, acolo lucrurile sunt stabile, sunt clare, ei chiar aduc oamenii din străînătate că să- i ajute să facă bine. Cu toate astea, mereu când mă întorc în România, mă surprinde să cunosc persoane atât de frumoase la suflet, atât de minunate, care țîn în spate întregi sisteme. Te – aș da pe ține drept exemplu. Tu ai ajutat atât de mulți oameni, ai făcut atât de mult bine. Acolo nu găsești oameni așa, acolo sunt oameni care își fac treaba lor și care fac diverse proiecte, dar nu sunt oameni care refuză să accepte limitările sistemului, care refuză să accepte faptul că e dificil, că e nevoie de foarte multă muncă. Eu vreau să fac bine aici. Mi- ar fi mai simplu să plec, mi- ar fi mai simplu să uit că am plecat de aici, dar nu accept lucrul asta. Vreau să fac bine aici. Asta îmi lipsește cel mai mult, să fiu înconjurat de oameni de genul asta care vor să schimbe locul în care nu e neapărat bine.
Daniela Bordei: Îți mulțumesc că ai făcut referire la mine. Sunt mișcată, și de fiecare dată mă bucur să realizez că oamenii cu care am lucrat au luat ceva din sufletul meu, sau chiar aveau ceva, și ne-am descoperit pentru că ne completăm perfect și cumva rezonăm la aceleași valori. Da, din păcate, noi nu avem aici cxe am merita sa avem. Acolo e simplu, pentru că toți își fac treaba bine și toți fac ce trebuie. Aici, pentru că unii se fac că fac, trebuie să existe și oameni care să facă și pentru ei, să fie într- adevăr cumva nivelul ca în alte locuri. Asta e. Imi asum chestia asta și mă declar mulțumită că am acest privilegiu să lucrez cu voi, pentru că voi sunteți extraordinari și, așa, sper eu, la un moment dat lumea noastră poate va ajunge să fie mai bună și datorită vouă.
Noi am lucrat împreună foarte mult, cum am lucrat și foarte multe conferințe și multe evenimente extraordinare. Te cunosc din toate punctele de vedere, tu la fel, și știm foarte bine că în eseurile alea pe care le- am lucrat împreună existau niște părți obligatorii: introducere, cuprins și încheiere. Care este concluzia pe care ai vrea să o tragi legat de experiența asta extraordinară de a fi student în străinătate, de a cunoaște oameni deosebiți, de a avea oportunități pe care, din păcate, noi nu le avem aici și de a te proiecta cumva într- un viitor, o altă persoană, mai puternică, mai bună, mai pregătită pentru viață.
Mugur Preda: Foarte frumos! Mi- aduc aminte de eseul pe care l- am scris împreună cu tine, principalul eseu pe care l-am trimis la toate facultățile, și de încheierea lui. Și o să fac aici un mic apropos: Rudy Francisco e un scriitor din America. A câștigat un concurs de poeme cu următoarea expresie: „You’re alive. Act like it!” („Ești viu. Poartă te că atare!”) Și cred că asta este o expresie care rezumă tot parcursul meu. În fiecare moment, în fiecare secundă, cu fiecare respirație trebuie să conștientizăm că suntem în viață, avem privilegiul și șansa asta și trebuie să valorificăm fiecare oportunitate. Nu pentru noi, nu pentru a ne aduce nouă un beneficiu și pentru a încerca să ne îmbogățim în diferite moduri sau să ne facem nouă bine, ci pentru a face pe cei din jurul nostru fericiți. Ce am înțeles de la viață în ultimii ani de zile e faptul că întotdeauna când am primit bine, când mi-a fost bine, a fost pentru că am făcut bine. Cred foarte mult în ideea asta a binelui și a binelui gratuit, făcut fără a aștepta ceva înapoi. Asta ar fi concluzia: Faptul că e important să nu cauți un beneficiu întotdeauna, e important să te uiți în jurul tău și să faci oamenii fericiți, să faci să le fie bine. Și să nu accepți imposibilul.
Daniela Bordei: Corect! Mugur, ce să spun? Îți mulțumim foarte mult pentru oportunitatea de a vorbi cu tine. Îți promit că o să ne revedem. Poate în fiecare an când ai să vii în vacanță o să te ascultăm puțin, pentru că tu vei evolua și vei cunoaște lucruri noi și vei vrea să le împărtășești cu ceilalți.
Podcastul „Daniela Bordei: Despre viață cu sinceritate!” care l-a avut invitat pe Mugur Preda îl puteți asculta AICI
