INTERVIU | „Sistemul european de educație este un fel de pat al lui Procust. Avem tiparul angajatului perfect, așa că încercăm să creăm acea persoană”

Andrei Cojocaru are 20 de ani și studiază Computer Science la UC Berkeley, în SUA. A urmat cursurile Universita Bocconi din Milano, dar a renunțat după doar câteva luni.


 In gimnaziu și liceu, a fost la clasa de olimpici a ICHB- ului, fiind olimpic național la matematică și informatică. Deși pasionat de științele exacte, și-a dorit să-și urmeze și alte pasiuni, iar călătoriile și dorința de cunoaștere a lumii l-au condus către geografie, materie la care a avut performanțe la olimpiadele naționale câțiva ani.

Sub îndrumarea mea, Andrei a participat la organizarea a numeroase evenimente și conferințe naționale și internaționale, în diferite poziții, de la Academic Advisor, la General Manager. Acest lucru a fost esențial pentru aplicația la facultățile din SUA. „Youni” și Andrei Nicolae i-au oferit suportul logistic.

Pe lângă Computer Science, vrea să studieze Inteligență Artificială (AI) și Informatică aplicată.

Daniela Bordei: Bună prieteni! Astăzi am alături de mine un prieten foarte drag, un om pentru care am o afinitate specială și care reprezintă cumva idealul legat de tot ceea ce ne dorim de la tinerii din ziua de azi. Bună, Andrei.

Andrei Cojocaru: Sărut mâna, doamna! Mulțumesc că m-ați primit.

Cu mare drag oricând. Andrei, sau Cojo, cum il știm noi, este un unul din cei mai buni elevi ai ICHB-ului, cu care ne mândrim cu toții. Deși ar trebui să fie în anul II de studiu, se află totuși în anul I, pentru că a luat o decizie hotărâtă, care i-a schimbat tot parcursul. Dar îl las, sper să vă vorbească despre asta.

Da, în momentul de față am amânat primul semestru la Universitatea Berkeley, din America. Anul trecut am fost pentru câteva luni la Universita Bocconi din Milano, pe administrație și economie.

Trebuie să vă spun că a fost la Milano, dar, de fapt, a fost acceptat în America și la alte universități din lume, dar a decis să rămână totuși în Europa. Ce a însemnat Italia pentru tine? Și spune-mi care e diferența între a fi turist în Italia și a fi student în Italia?

Nu e o foarte mare diferență. Italia, în sine, este o țară foarte frumoasă, în care nu poți să te plictisești. Mereu ai ceva nou de văzut. Și dacă stai 4-5 ani, cred că mereu o să ai ceva nou de văzut. Deci nu e foarte mare diferență între a fi turist sau student. Când eram acolo, aproape în fiecare zi mă duceam să văd un monument, în Milano, în preajma Milanului.

Italia este un muzeu în aer liber, o țară pe care, oricât ai cutreiera-o, nu te plictisești de ea, găsești mereu ceva interesant. Doar că Milano e, zic eu, diferit de Italia.

E mai apropiat de Europa de Vest, comparativ cu sudul Italiei, care seamănă mai mult cu România. Ca stil de viață, sunt mai moderni, mai serioși, mai încruntați în Nord. Toată lumea e foarte primitoare.

De ce s-ar duce un student să facă studiile la Milano? Studentul își numără bănuții din buzunar, aleargă la cursuri.

Un trai destul de scump, sincer, pentru ce te-ai aștepta de la Italia în general. Mult mai scump decât în alte orașe din Italia. Facultatea la care am fost eu nu are un preț foarte mare comparativ cu altele din Europa, mă refer la Franța, Germania, Elveția. Olanda e un caz special.

Care sunt facultățile interesante și pe care nu le regăsești în alte locuri din Europa sau de pe întregul mapamond?

In zona n care am fos eu ese o universitate foarte cunoscută pentru fashion. Marangoni. Universiatea la care am fost eu, Bocconi, are business.

Citește și: INTERVIU | Românul căruia University of Notre Dame (SUA) i-a dat bursă integrală să studieze inginerie aerospațială

Economie, nu business.

Nu e acel business la care te gândești că înveți cum să-ți pornești propria ta companie. Este despre cum funcționează un business, ca să poți să lucrezi și să înțelegi puțin lumea afacerilor. Dar, da, accentul este pus pe economie.

Ai fost acolo, ai trăit experiența asta timp de două luni și ai decis să renunți. Vrei să ne spui motivele, ca să ne facem o imagine asupra motivelor și factorilor acre care au stat la baza ei?

Am fost atras de cursul pe care aveam să îl urmez, „Business Administration, Economics and Computer Science”. M-am gândit că o să învăț anumite chestii mult mai practice care-mi vor permite să fiu independent, să am afacerea mea, nu neapărat să lucrez în domeniul economic. Din păcate, odată ce am ajuns la facultate, nu am rezonat cu ce urma să învăț. Accentul era pus pe partea economică, pe sistemul bancar etc. Eu am studiat în liceu Informatica – aceasta era pasiunea mea- și am plecat la facultate cu ideea de a nu mai sta numai în fața unui calculator. Și m-am dus fix în direcția în care nu o doream, schimbam doar denumirea domeniului.

Eu înțeleg foarte bine ceea ce spui, pentru că noi, europenii, suferim de teoretizare și exces de exercițiu redundant, rutinier. Mai puțină creativitate. Bine, acum, în domeniul acesta, prea multă creativitate nu are de unde să vină. Ce poate să-ți ofere în plus America este faptul că îți poți alege cursurile și că poți să le completezi cu 1001 de activități…

Asta mi se pare că e problema cu anumite facultăți din sistemul european. Nu toate sunt pe același sistem…

Sunt unde fel de pat al lui Procust, cumva potrivim studentul pe ce avem noi.

Da, sunt niște tipare, angajatul perfect. Așa că încercăm să creăm acea persoană.

Avem o singură mărime și încercăm să îmbrăcăm pe toți cu mărimea aia. Unora le e largă, iar pentru unii este îngrozitor de strâmt și n-are cum să se simtă niciunul confortabil, așa încât sun foarte puțini cei care nimeresc mărimea potrivită. Cum a fost să te întorci acasă?

A fost o decizie grea. Din prima lună, mi-am dat seama că nu-mi place. Am vorbit cu elevi, studenți mai mari și am realizat că nu se va schimba nimic și voiam să iau această decizie. Mi-au luat încă o lună răgaz să mă gândesc dacă iau această decizie, deoarece a fost destul de greu. Pentru un elev de liceu care tot timpul a făcut ceva, n-a luat niciun an pauză e greu.

Și mai e și mentalitatea celor din jur.

Faptul că toată lumea era la facultate. M-am întrebat adesea: „Eu ce să fac? O să stau un an pe bară?”. In acel an am reușit să-mi umplu timpul și să nu stau pe bară complet.

Ai făcut niște chestii foarte faine, de care mi-aduc aminte cu plăcere. Trebuie să le povestești puțin din experiența ta în Nepal.

In Nepal, mi-am urmat o pasiune, fotografia. Mă voi întoarce la facultate, voi lua aparatul cu mine ca să îmi continui această pasiune pe care am descoperit-o în primăvara acelui an.

Te-ai regăsit pe tine acolo, în spiritualitate a lor, cumva în singurătate.

Era o tihnă în aglomerație, ca să spun așa. Chiar dacă în orașele lor mereu se aude ceva, parcă tot e liniște. Nu se auzeau oamenii, se auzeau zgomotele mașinilor. Se auzea gongul templului budist, hinduist, se auzeau oamenii care mergeau la parade. Un alt fel de societate.

O altă societate, alte preocupări, și totul nou, și din cauza asta ți se pare că e un loc pe care, oricât ai vrea să îl savurezi și să îl absorbi, nu reușești, pentru că nu ești tu unul dintre ei și timpul fuge mult prea repede.

Da. A fost unul dintre motivele pentru care am decis anul acesta să iau cursuri de chineză. Mi-a plăcut atât de mult societatea lor și cultura lor. Poate mă voi duce într-un exchange, în anul doi sau trei, în China.

Cât de mare a fost bucuria ta să reîncepi școala?

Eram surprinzător de fericit, nici eu nu m-am așteptat. Și acum sunt nerăbdător să mă întorc la școală. Nu neapărat că aștept să mă duc înapoi. Pur și simplu ideea de a fi acolo, în acel mediu academic, să cunosc lume nouă. Mi-a lipsit chestia asta în anul de pauză.

Citește și: INTERVIU | „Când am ajuns în SUA, ca studentă, nu știam care este diferența dintre o mașină de spălat rufe și un uscător”

Pentru voi contează nu o zi, contează și o oră. Voi evoluați într-un ritm colosal. Felul în care voi vă descoperiți pe voi și lumea este fabulos. Fiecare timp care trece trece în favoarea voastră, în sensul că vă maturizează, vă descoperă niște alte straturi despre care nu știați. Și atunci, da, tu înțelegi lucrurile altfel și vrei să te bucuri de ele altfel decât ceilalți.

De aici a venit și frica mea, faptul că rămâneam în urmă cu un an. Cum să mă duc să renunț la facultate, să mă reîntorc în anul întâi, când toată lumea din generația mea era anul doi, să rămân în urmă.

Asta e o chestie românească. Noi, săracii de noi, ducem mentalitățile celorlalți.

Ne gândim la alții, în loc să ne gândim la ce ne privește.

Mie, faptul că tu ai renunțat, mi s-a părut cel mai firesc lucru. Bravo celor care nu acceptă să facă un lucru doar ca să fie făcut.In majoritatea țărilor dezvoltate nu intri student direct de pe băncile liceului. Îi lasă să se coacă un an, să lucreze, să se plimbe, să facă voluntariat, să facă orice.

Ai nevoie de puțin timp să digeri liceul, pentru că ai fost tot timpul alergat. Școala primară, gimnaziul, apoi liceul. Fără pauză.

O fugă disperată. Românul, săracul, disperat, vrea să bifeze imediat masterul după facultate și-l pregătește din anul trei, doctoratul imediat după aia, pentru că lui i se pare că trebuie să parcurgă toate etapele una după alta, că undeva la capăt e o linie de finish și trebuie să o treacă el primul. Fraților, nu e așa. Nu e despre asta.

E un maraton…

Viața nu este despre alergare. Viața este despre bucuria de a te descoperi și de a face ca lucrurile să fie firești. Cum e să fii student la Berkeley.

Căminul meu este fix la poalele muntelui. De câte ori când ies pe afară să mă plimb, seara sau chiar dimineața când mă duc spre cursuri, văd câte o veveriță, câte o căprioară. Mai rar, ratoni. De vis. E foarte, foarte frumos. Facultatea în sine este exact ceea ce pot să zic că mi-am imaginat că o să fie. Mă refer la întregul sistem american, nu neapărat la Berkeley. Mă refer la această flexibilitate pe care o ai în a-ți alege ce să studiezi. am. Am mers la sigur, nu am vrut să mai risc, și am ales să fac computer science la facultate, cu speranța de a-mi descoperi și alte pasiuni: chineza, retorica…

Să-i mulțumim din suflet lui Andrei că a fost alături de noi și ne-a arătat puțin că există timp să facem de toate și că trebuie să facem acele lucruri care simțim că ne sunt utile și ne fac fericiți. Mulțumesc, Andrei!

Și vă mulțumesc, doamna, că m-ați primit.

Cu mult drag.

Podcastul „Daniela Bordei: Despre viață cu sinceritate!” care l-a avut invitat pe Andrei Cojocaru îl puteți asculta AICI.