Directorul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), Ernest Oberländer-Târnoveanu, a acordat publicației „Punctul de fierbere” un interviu în care a vorbit despre dificiultățile întâmpinate de instituția pe care o conduce în procesl de reabilitare a clădirii care o găzduiește.
Punctul de fierbere: Domnule director, anul trecut, în luna noiembrie, ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat un Acord- cadru de împrumut între România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare de 100 de milioane de euro, împrumut dedicat reabilitării Muzeului Național de Istorie a României. Cum merge proiectul, cum a evoluat în aceste luni și n ce stadiu ne aflăm?
Ernest Oberländer-Târnoveanu: Doamna ministru al Culturii, Raluca Turcan, a făcut acest anunț într-o conferință de presă desfășurată la Muzeul Național. Este vorba de intenția de a lansa procedurile pentru începerea restaurării clădirii și refacerii ei pentru funcția de muzeu, pentru că această clădire, construită la sfârșitul secolului XIX, a avut o altă destinație sediul central al Poștei. Un muzeu din secolul al XXI lea are mult mai multe funcții și acestea nu pot fi îndeplinite cu ușurință într-o clădire care nu este adaptată.
Deci, după acea conferință, s- a finalizat caietul de sarcini pentru ceea ce se cheamă Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I.), un document obligatoriu pentru demararea refacerii unei clădiri monument istoric. Această procedură s-a terminat, a fost pusă pe SEAP, pe platforma de licitații publice, însă, din păcate am fost informat că ANAP-ul, instituția care verifică modul în care sunt organizate licitațiile publice, a cerut, în mod paradoxal, să se scoată prevederea ca cei care vor participa la realizarea DALI-ului să fi lucrat anterior pentru un proiect muzeal.
Ceea ce este absolut stupefiant, având în vedere faptul că a face un muzeu nu este chiar un lucru simplu și necesită în mod cert experiență. Nu orice constructor, nu orice arhitect, nu orice proiectant a făcut la viața lui muzee. Cu atât mai mult cu cât este vorba de un muzeu foarte mare.
Din păcate, decizia deschide larg poarta pentru improvizații, pentru incompetență, pentru tot felul de situații de nedorit. Repet, este vorba de un muzeu foarte mare. În acest moment, clădirea are 34.000 de metri pătrați. După Parlament și Casa Presei Libere este a treia clădire ca dimensiune din România.
– Așadar, a fost eliminată dintre condiții expertiza în construirea unui muzeu.
– Noi am solicitat între condițiile pentru înscrierea la licitație, ca cei care licitează să aibă în portofoliul lor realizarea unui D.A.L.I., deci a unei documentații preliminare pentru începerea investiției, ca un lucru absolut necesar și evident, de bun simț. Repet, nu oricine face poduri, nu oricine proiectează porturi, nu oricine construiește căi ferate, deci trebuie să aibă oareșcare experiență, nu învață pe pielea clientului. Și s-a scos ca fiind o condiție excesivă? Este absolut aberant. Cum să fie excesivă când de fapt pregătești proiectarea și realizarea unei unei clădiri care să funcționeze ca muzeu?
– Ce intenționați să faceți? Veți sesiza autoritățile competente?
– Nu știu ce soluție se va adopta la Ministerul Culturii, pentru că, repet, este absolut ne uzual și contraproductiv să se scoată o asemenea condiție. Deschide calea unor situații cu care ne-am tot confruntat. Ultima dintre ele este anularea contractelor pentru refacerea Palatului Cantacuzino, unde funcționează Muzeul George Enescu, tocmai pentru că standardele de la care s-a pornit au fost foarte joase și au permis unor impostori, unor firme care nu aveau capacitatea profesională și financiară de a susține un proiect mare.
Practic, până în acest moment, o luăm de la zero, se reface caietul de sarcini, se lansează din nou licitația, cine știe ce o să mai apară. Ceea ce, după părerea mea, este un semn rău. Am pornit cu stângul.
– Ce alte blocaje au mai apărut sau le vedeți ca potențialele pericole?
– Chiar cu această întârziere, vom intra în linie dreaptă într-o serie întreagă de activități care vor culmina cu proiectarea și cu contractarea construcției lucrărilor de construcții, montaj și amenajare a viitorului muzeu.
Dar nimic nu poate fi realizat pe această linie dacă noi vom rămâne în continuare cu patrimoniul în clădirea în care suntem. Nu se poate face un mare șantier, care care va dura ani de zile, și să ținem colecțiile noastre, majoritatea și foarte prețioase și unice și vulnerabile din punctul de vedere al conservării și securității.
Trebuie găsită o soluție ca să avem o clădire unde să relocăm patrimoniul, unde o să organizăm depozite, laboratoare și, de asemenea, spații pentru continuarea activităților expoziționale.
Nu este posibil ca muzeul să fie închis 5 sau 7 ani pentru că există un pericol uriaș ca acesta să iasă din atenția publicului. Noi avem un program important de trecere în online, dar oricât de strălucit și de amplu ar fi un asemenea program, el nu înlocuiește experiența contactului direct a publicului cu expozițiile, cu piesele autentice.
Deci trebuie găsite soluții urgent pentru a primi, a cumpăra sau a se construi sau a închiria – dar primele două opțiuni sunt de fapt cele realiste – spații de depozitare și spații pentru laborator care să corespundă cu standardele actuale de conservare, securitate și depozitare. Nu poți să ții colecții de documente, fotografii istorice, artă decorativă, artă plastică, chiar arheologie, tezaurul national, în spații care nu sunt corespunzătoare și care trebuie să asigure și securitatea pieselor, nu numai conservarea lor.
– Înțeleg că s a făcut un inventar de posibile locații, dar au existat refuzuri din partea anumitor instituții?
Da, am căutat și am găsit în decursul anului trecut câteva spații, dintre care unul corespunde pe de-a-ntregul standardelor de securitate și conservare și care are și toate avizele de funcționare.
Vă dați seama, într-o țară în care nici Parlamentul nu are avize de funcționare la incendiu, să duci patrimoniul unic într-o clădire care nu are asemenea autorizații. Deci, am găsit o clădire rezistentă la seism, dotată excelent cu tot ce se practică în domeniu. Relativ aproape, la Otopeni, nu foarte departe. Și am prezentat situația Ministerului Culturii. Așteptăm reacția Guvernului, pentru că trebuie să vă mărturisesc că o decizie privind relocarea patrimoniului ar trebui să fie o decizie politică asumată de Guvern. Nu poate ministrul Culturii singur să decidă. Repet, aici este vorba și de elemente care țin de securitatea și identitatea națională, pe care, dacă le pierdem, nici nu mai avem cum să le înlocuim. Deci decizia trebuie să fie una politică, asumată la nivelul Guvernului.
– Aveți încredere că se va și ajunge la o soluție favorabilă. Ați simțit reticență sau, din contră, disponibilitate din partea autorităților?
– Cred că principala problemă este situația financiară foarte complicată, ca să fiu eufemistic, a României în acest moment. Sigur, nu este o sumă exorbitantă, dar…
– Cât costă mutarea patrimoniului?
– Cam între 15 și 20 de milioane de euro, din care 70% ar fi cumpărarea sau construirea unui spațiu adecvat. Restul sunt operațiunile de ambalare, transport, reașezare. Toate acestea costă și iau și timp mult. Nu poți să evacuezi 18 milioane de piese în 5 zile sau într o săptămână.
– 18 milioane de piese?
– Muzeul Național are în colecția sa peste 18 milioane de piese. Numismatică, colecția filatelică națională, Tezaurul istoric. Dar avem colecții importante de arheologie din toate perioadele, din paleolitic până în secolul al XVIII- lea. Avem documente istorice, fonduri importante primite, donații în ultimii ani. Mă refer aici la donația Iorga-Pippidi, care face din Muzeul Național principala instituție care conservă o parte importantă din moștenirea acestui mare istoric. Colecția Dimăncescu, documente legate de istoria României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tratatele de pace și mișcarea de rezistență anticomunistă a românilor din străinătate. Colecții filatelice pe care le am primit, dar sunt multe, multe alte lucruri. Avem o colecție de fotografii istorice de peste 30.000 de piese. Practic, ai acolo, de la peisajul spațiului românesc, până la portrete de personalități sau de oameni de rând, dar care ilustrează evoluția societății noastre în ultimii 150 de ani. Sigur că, pe lângă acestea, avem și o colecție foarte importantă de hărți istorice. Și o bibliotecă istorică și de specialitate, care are peste 90.000 de volume. Multe dintre ele sunt unice în țară.
– Impresionant. Deci mai degrabă există disponibilitate din partea guvernului, dar există o listă lungă de priorități și poate muzeul nu este în prima parte a listei. Asta ne spuneți de fapt?
– Nu m-aș lansa într-o ipoteză de acest gen, pentru că reacția doamnei ministru a Culturii a fost una pozitivă și urmează să mergem să mai vedem și alte spații pentru ca decizia politică să fie luată în deplinătatea cunoștințelor.
Deci, să înțeleagă, văzând cu ochii, care sunt condițiile, dacă ele sunt îndeplinite de spațiile pe care le am găsit și, în ultimă instanță, să se găsească o soluție care să fie și sustenabilă pe termen lung.
– Domnule director, o parte din cele 100 de milioane de euro ce urmează să fie împrumutate de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei nu poate fi folosită pentru relocare? Suma este destinată exclusiv reabilitării clădirii din Calea Victoriei?
– Așa cum a fost conceput și negociat împrumutul nu există posibilitatea să se folosească, din aceste 100 de milioane de euro pentru refacerea Muzeului Național, bani pentru relocarea patrimoniului.
Sigur, teoretic ar exista posibilitatea accesării unor fonduri nerambursabile pentru protejarea patrimoniului și construirea unor spații de depozitare și laboratoare, care să fie destinate nu numai rezolvării punctuale a acestei probleme, ci și rezolvării spațiilor de depozitare în situații de urgență.
Nu cred că trebuie să explic la ce mă refer. Este vorba de faptul că zona în care ne aflăm este una foarte activă din punct de vedere seismic. Multe din clădirile care adăpostesc muzee sunt vechi și cu probleme de structură și aproape că m-aș face profet să spun că, în cazul unui unui seism major, nicio instituție, chiar și cele care aparent au fost consolidate, nu va trece fără daune mai mult sau mai puțin profunde.
– Deci există pericolul să pierdem o parte din patrimoniu…
Exact sau să nu avem unde să îl ducem. Pentru că într-o situație de criză majoră, cu siguranță instituțiile vor avea priorități în a salva populația, a asigura ordinea, a asigura apă și servicii medicale și așa mai departe, încât tare mă tem că protecția patrimoniului nu va fi, din punct de vedere obiectiv, pe prima listă.
De aceea, aceste lucruri trebuiesc pregătite din timp. Nu putem lăsa un domeniu atât de important și de sensibil la ce o să fie când va fi.
Deci ar exista o posibilitate să se construiască, să se acceseze și să se construiască spații. Dar, repet, acestea, de asemenea, necesită timp și un lanț întreg de avize, aprobări care fac ca lucrurile să nu fie realizabile de pe o zi pe alta, nici de pe un an pe altul.
De aceea ar trebui să ne orientăm spre spații deja existente, care sunt proiectate pentru a rezista la seisme și care să aibă și dotările necesare de ultimă oră și, evident, toate avizele.
– În 34 de ani de la Revoluție domeniul muzeal a fost neglijat destul de mult.
– Din păcate, aveți dreptate, nu am cum să vă dau speranțe. În ultimii 34 de ani nu a fost construit decât un singur muzeu, de fapt o secție a unui muzeu, Muzeul Deltei Dunării din Tulcea. Cu bani europeni. Au mai fost reabilitate câteva clădiri, dar muzee mari, noi, nu au fost construite. De asemenea, depozitele muzeale peste tot, și în clădirile mai mari și mai mici, au probleme de securitate și nu oferă garanții pentru conservare. Plus multe clădiri au fost retrocedate. Muzeul Țării Crișurilor din Oradea este un asemenea exemplu. Sigur, s-a găsit acolo o soluție care după ani de zile a fost implementată. În cele din urmă muzeul s-a deschis în cea mai mare parte către public. Dar, repet, au trecut decenii în care patrimoniul a fost ținut în condiții necorespunzătoare și s a și pierdut o parte din el sau au fost restituiri de patrimoniu, multe dintre ele discutabile din punct de vedere legal.
– Vreau să discutăm un pic și despre Muzeul Național de Istorie și să vă întreb care este situația muzeului? Poate fi vizitat? Am fost anul trecut și cam jumătate din sala principală de la parter era blocată. Care e situația în momentul de față?
– Din cei 34.000 de metri pătrați, circa 8.000 de metri – care sunt subsolurile și unde funcționează laboratoarele în condiții pe care nu mi le aș fi dorit niciodată, dar nu am în acest moment o altă soluție-, acest spațiu nu este folosibil pentru activități muzeale, nici pentru depozite.
Holul central la care v-ați referit a fost amenajat începând cu 2012 și acel spațiu este dotat cu sisteme de expunere cu vitrine foarte moderne, care oferă climatizare și securitate și este cel mai bun spațiu muzeal din România, pot să zic, din punct de vedere al cerințelor muzeografice. Zona centrală nu are decât o suprafață de circa 800 de metri pătrați și mai sunt două spații adiacente, în care unul organizăm expoziții temporare de mai mici dimensiuni, și celălalt, parțial, poate fi folosit pentru expoziții, restul fiind folosit pentru depozite.
În rest, cu excepția a circa 2000 de metri pătrați de birouri, întreg spațiul Muzeului Național – acolo unde nu plouă, subliniez- a fost amenajat pentru depozitare. Din acest motiv, circa 70% din spațiul clădirii nu poate fi folosit pentru activități cu publicul.
În ultimii 12 ani, noi am investit bucată cu bucată, profitând de diverse situații, într-un spațiu muzeal de expunere foarte modern. Sigur, nu putem să îl amenajăm după o arhitectură modernă, suntem obligați să respectăm structura arhitectonică a spațiului, dar în ceea ce privește tehnicile de expunere, are dotări foarte bune.
De asemenea, depozitele au fost mobilate și materialul este ambalat în așa fel încât noi am putea să începem să ne mutăm și mâine sau poimâine, dacă am avea un spațiu unde să relocăm patrimoniu.
N-am avut niciodată bani de investiții, cu excepția anului 2013. Restul s-au făcut din venituri propria și am creat un spațiu muzeal unde putem realiza expoziții la nivel international, expoziții mari. Nu sunt foarte multe muzee care au 800 de metri pătrați spații pentru expoziții temporare, cum este Muzeul Național.
– Cum stați cu numărul de vizitatori?
Anul trecut a fost un an foarte bun. Am avut 86.835 de vizitatori plătitori, ceea ce reprezintă o creștere substanțială, de aproape 25% față de 2022. Practic, ne apropiem de 100.000, care din punct de vedere al dotărilor noastre este suportabil. Când vorbesc de dotări, vorbesc de faptul că nu avem decât – e o chestie prozaică, dar trebuie spusă – nu avem decât două grupuri sanitare. La 100.000 de oameni, ceea ce înseamnă circa 395 de vizitatori zilnic, două grupuri sanitare sunt insuficiente. În plus, ne lipsesc și alte dotări care ar putea să facă muzeul mai prietenos. Din păcate, spațiul este acela pe care îl știm și el este folosit în acest moment la maximul potențialului său. Dar publicul vine. Aici vreau să vă spun că din nou am o strângere de inimă: străinii sunt mai numeroși decât concetățenii noștri, deși sunt multe zile în care accesul este gratuit. Sunt categorii care au acces gratuit sau plata este simbolică. 25 de lei pentru un bilet este destul de modest.
Noi mereu am avut în vedere faptul că trebuie să dăm acces unui public cât mai numeros, pentru că știu foarte bine că mulți dintre concetățenii noștri au probleme serioase în a cheltui 25 de lei pentru a intra într-un muzeu.
Sigur, însă, avem un program de trecere în online, care a început din 2011. Anual avem peste jumătate de milion de vizitatori unici online, ceea ce este o performanță destul de bună.
Pe lângă expozițiile noastre temporare, avem expoziții concepute în mod special pentru expoziții virtuale și avem o serie întreagă de proiecte care sunt foarte căutate de public.
Fototeca Comunismului în România este cea mai vizitată expoziție online, iMAGO Romaniae, cu imagini ale spațiului care o dată s-a chemat România, deci și Basarabia și Cadrilater, care are, de asemenea, un număr mare de vizitatori, Galeria Națională virtuală de fotografii istorice, Muzeul Virtual al Unirii, site-ul despre Primul Război Mondial, care sunt vizitate anual de peste 30.000 de vizitatori. O medie destul de bună pentru un muzeu județean, deci o singură expoziție să poată să fie vizitată de un număr atât de mare de de oameni.
Succesul expozițiilor online a apărut și mai pregnant în timpul pandemiei. În prima lună de lockdown am avut 453.000 de vizitatori unici pentru site-urile expoziționale ale muzeului, ceea ce într-o țară ca România nu este puțin. Dar și în străinătate, la vremea respectivă a fost o performanță. Cel mai bun an a fost 2019, când am avut 1.500.000 vizitatori unici online.
