Germania se îneacă cu propriul medicament anti- austeritate

Curtea Constituțională a blocat accesul Guvernului german la un total de 869 de miliarde de euro, alocate în afara bugetului federal, în 29 de „fonduri speciale".


Germanii au dat lumii „schadenfreude” cu un motiv. Iar Europa de Sud nu ar putea fi mai mulțumită. Pentru țările care au petrecut ani de zile la capătul inchiziției fiscale europene de inspirație germană, nu există o priveliște mai plăcută decât să vadă cum Germania este expusă pe altarul mare al parcimoniei teutone, scrie „Politico”.

Ironia este că Germania s-a pus acolo intenționat și nu are nicio idee despre cum va găsi răscumpărarea.

O hotărâre uluitoare a Curții Constituționale, de la începutul acestei luni, a făcut efectiv nul și neavenit nucleul agendei legislative a guvernului german, lăsând țara în stare de șoc colectiv. Pentru a ocoli restricțiile autoimpuse de Germania în materie de deficit, care oferă guvernelor puțin spațiu de manevră pentru a cheltui mai mult decât colectează din taxe, coaliția cancelarului Olaf Scholz s-a bazat pe o rețea de „fonduri speciale” în afara bugetului principal. Scholz era convins că Guvernul ar putea apela la acești bani fără a încălca așa-numita frână a datoriei.

Curtea, în termeni clari, nu a fost de acord. Hotărârea ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea Guvernului de a accesa un total de 869 de miliarde de euro parcate în afara bugetului federal în 29 de „fonduri speciale”. Decizia instanței a forțat guvernul atât să înghețe noile cheltuieli, cât și să pună în așteptare aprobarea bugetului pentru anul viitor.

La aproape două săptămâni de la decizie, atât magnitudinea hotărârii, cât și realitatea că nu există o cale ușoară de ieșire, au devenit din ce în ce mai clare. Deși Scholz a promis că va veni cu un nou plan „foarte repede”, puțini sunt cei care văd o rezolvare fără a impune austeritate.

În Bundestag se așteaptă ca Scholz să găsească suficiente reduceri pentru a face față găurii imediate de 20 de miliarde de euro, pe care decizia a creat-o în bugetul de anul viitor, dar nu mult mai mult.

Între timp, guvernul său este pe muchie de cuțit. În timp ce ministrul economiei, Robert Habeck, un ecologist, spunea la orice microfon pe care îl găsea că viitorul economic al Germaniei atârnă în balanță, ministrul de Finanțe Christian Lindner a declanșat panică și confuzie prin anunțarea unei serii de înghețări de cheltuieli nedefinite.

Joi, guvernul a fost nevoit să nege un raport potrivit căruia un fond special creat pentru a susține forțele armate germane după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina ar fi afectat de reduceri.

La o conferință de presă cu prim-ministrul italian Giorgia Meloni, miercuri târziu, Scholz a suportat umilința unui reporter care l-a întrebat pe invitatul său dacă consideră Germania un partener de încredere, având în vedere criza bugetară. O Meloni mărinimoasă, a cărei țară se pricepe la contabilitate creativă, i-a dat o șansă lui Scholz, răspunzând că, din experiența sa, acesta este „foarte de încredere”.

Contabilitate de tip grecesc

Printre rânduri, judecătorii Curții Constituționale a Germaniei au sugerat că utilizarea fondurilor fantomă de către coaliția lui Scholz a reprezentat o manevră contabilă – același tip de alchimie contabilă pentru care Berlinul a reproșat Greciei în urmă cu mai bine de un deceniu. Poate fără să vrea, hotărârea instanței a reluat sfatul nesolicitat al cancelarului de atunci, Angela Merkel, adresat Atenei în timpul crizei datoriilor Greciei: „Acum este momentul să vă faceți temele!”.

Pentru țările din Zona Euro cu un istoric recent de probleme legate de datorii – un grup care, alături de Grecia, include țări precum Spania, Portugalia și Italia – situația financiară dificilă a Germaniei trebuie să se simtă ca un déjà vu. Începând din 2010, acestea s-au aflat în poziția deloc de invidiat de a încerca să îi explice lui Wolfgang Schäuble, ministrul de Finanțe al lui Merkel, cum intenționează să revină pe calea corectitudinii fiscale. La îndemnul lui Schäuble, Grecia aproape că a renunțat complet la euro.

În ultimele luni, Germania și-a asumat din nou rolul de cerber fiscal la Bruxelles, unde oficialii au negociat un nou cadru pentru regulamentul zonei euro privind cheltuielile publice, cunoscut sub numele de Pactul de stabilitate și creștere. Pactul, care datează din 1997, a fost suspendat de la apariția pandemiei, dar urmează să intre din nou în vigoare anul viitor.

Multe țări doresc să relaxeze regulile, având în vedere presiunile bugetare uriașe care au urmat multiplelor crize din ultimii ani. Berlinul este deschis la reformă, dar sceptic în privința acordării unei marje de manevră prea mari în ceea ce privește cheltuielile.

Cea mai recentă încurcătură bugetară cu siguranță nu îi va ajuta pe germani să își argumenteze poziția.

Simplu orgoliu

Atracția strategiei pe care instanța a considerat-o acum ilegală a fost că Guvernul a crezut că poate cheltui banii din fondurile speciale fără a încălca frâna constituțională a datoriei Germaniei, care limitează deficitul federal la 0,35% din PIB, cu excepția situațiilor de urgență.

Pur și simplu, coaliția lui Scholz a vrut să creeze o aparență de disciplină fiscală în timp ce cheltuia liber pentru a finanța un program ambițios.

În pofida avertismentelor ample ale experților juridici, care au avertizat că planul guvernului de a reutiliza o mare parte din fondurile de urgență legate de pandemie ar putea să nu reziste la o contestație în instanță, Scholz și partenerii săi au mers oricum înainte. Mai mult, ei și-au pus în joc întreaga agendă politică pe presupunerea că strategia va merge fără probleme.

Decizia Curții Constituționale a fost echivalentul la nivel național al unui copil bogat căruia i se taie din fonduri: banii lui tati sunt încă acolo, dar juniorul nu se poate atinge de ei și trebuie să schimbe Porsche-ul cu un Opel.

Totuși, ceea ce mulți din Berlin citează ca principal motiv pentru ceea ce ei numesc der Schlamassel (fiasco) este simpla aroganță.

Personalitatea publică blândă a lui Scholz ascunde o abordare atotștiutoare a guvernării. Avocat de formație, care a servit timp de decenii în rândurile de vârf ale guvernului german, Scholz, cel puțin în propria sa percepție, este în general cea mai inteligentă persoană din încăpere.

În timpul negocierilor de coaliție din 2021, Scholz a vândut ideea trucului bugetar viitorilor săi parteneri – liberalii conservatori din Partidul Liberal Liber-Democrat (FDP) și Verzii – ca o modalitate de a împăca agenda de bunăstare a social-democraților săi (SPD), agenda costisitoare a Verzilor privind clima și cererile FDP de rigoare fiscală.

Într-adevăr, este îndoielnic că, fără acest plan, coaliția s-ar fi format vreodată. Verzii și FDP au fost fericiți; la urma urmei, Scholz, ministrul de finanțe al Germaniei în perioada 2018-2021, știa ce face. Sau cel puțin așa credeau ei.

Ministru de finanțe sau „ratat”?

În ciuda rolului lui Scholz, succesorul său în funcția de ministru de Finanțe, liderul FDP Christian Lindner, are o mare parte din responsabilitate pentru această greșeală, pentru simplul motiv că ministerul său a fost cel care a supravegheat strategia.

În timpul discuțiilor de coaliție din 2021, Lindner a fost împărțit între dorința de a guverna și restricțiile fiscale susținute de mult timp de partidul său. Scholz i-a oferit ceea ce părea a fi o modalitate elegantă de a le face pe amândouă.

Când Lindner, care nu mai ocupase niciodată un rol executiv în guvern, era pe cale să obțină Ministerul de Finanțe, unii critici au pus la îndoială calificările sale pentru a conduce afacerile financiare ale celei mai mari economii europene.

Trucuri contabile

Spre deosebire de FDP, Verzii nu au avut nicio reținere în a aproba trucurile contabile ale lui Scholz. Când vine vorba de realizarea obiectivelor de mediu ale Verzilor, scopul a justificat mijloacele.

La începutul anilor 2000, de exemplu, liderii partidului au vândut germanilor ideea de a opri centralele nucleare ale țării și de a face tranziția către energiile regenerabile. Ei au câștigat argumentul promițând că subvențiile pe care consumatorii vor fi nevoiți să le finanțeze pentru a plăti pentru implementarea energiei solare și eoliene nu vor costa în fiecare lună mai mult decât o „cupă de înghețată”.

În cele din urmă, factura anuală colectivă pentru gospodăriile germane a fost de 25 de miliarde de euro.

Strategia Verzilor  a fost asigurarea unor angajamente legislative greu de inversat și grija pentru detaliile financiare mai târziu , respectiv ceea ce ei numesc „transformarea socială, ecologică”, un plan de a face economia Germaniei neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

De aceea, șocul deciziei instanței i-a lovit cel mai tare pe Verzi. După mai bine de 15 ani de opoziție, Verzii au văzut alianța cu Scholz și Lindner ca fiind punctul culminant al efortului lor de a-i convinge pe germani să îmbrățișeze viziunea lor ecologică pentru viitor. Tocmai când revoluția sperată era la îndemână, aceasta le-a scăpat din mână.

Habeck, imaginea transformării Verzilor, a părut în ultimele zile un om la capătul puterilor, făcând predicții sumbre despre Armaghedonul economic care se apropie.

„Acest lucru marchează un punct de cotitură atât pentru economia germană, cât și pentru piața muncii”, a declarat Habeck la televiziunea publică germană în această săptămână, prezicând că va deveni mult mai dificil pentru țară să mențină nivelul de prosperitate de care s-a bucurat timp de decenii.

Drumul spre pierzanie

Cu toată franchețea sa, Habeck nu a reușit să abordeze elefantul din cameră: este o falsă criză a datoriilor.

Nu există niciun motiv obiectiv pentru ca Germania să se afle în această dilemă. Cu un rating de credit de cea mai bună clasă, Berlinul poate împrumuta bani în condiții mai bune decât aproape orice țară de pe planetă. Cu un deficit bugetar de 2,6% din PIB anul trecut și o datorie totală care se ridică la 66% din PIB, Germania se situează, de asemenea, mult peste medie în comparație cu colegii săi din Zona Euro în ceea ce privește disciplina fiscală – chiar și luând în calcul datoria obținută pentru fondurile speciale.

Singurul motiv pentru care Germania nu poate cheltui banii din fondurile speciale nu este pentru că nu își permite, ci mai degrabă pentru că rămâne tributară unei ortodoxii fiscale aproape religioase, care consideră că deficitul mare reprezintă drumul spre pierzanie.

Această convingere a determinat Germania să introducă în 2009, în Constituția sa, așa-numita „frână a datoriei”, permițând astfel Guvernului să înregistreze doar un deficit minor, cu excepția unui dezastru natural sau a unei alte urgențe, cum ar fi un război.

Amendamentul constituțional a trecut cu o marjă confortabilă, cu un sprijin larg atât din partea creștin-democraților (CDU), cât și din partea SPD, care și-au împărțit puterea în cadrul unei mari coaliții conduse de Merkel. La vremea respectivă, Germania încă își revenea după șocul declanșat de prăbușirea Băncii de investiții Lehman Brothers în 2008 și a trebuit să aloce miliarde de euro pentru a-și consolida sectorul bancar.

Guvernul federal și landurile țării începuseră să planifice o reformă a normelor fiscale încă dinainte de criză. Situația de urgență le-a dat un impuls suplimentar pentru a urmări o frână a datoriilor, consacrată în Constituție, ca modalitate de a restabili încrederea publică.

Din acest punct de vedere, a funcționat conform planului. Pe măsură ce țări precum Grecia și Spania se luptau cu finanțele publice în anii care au urmat, frâna de îndatorare a Germaniei părea prevăzătoare.

Chiar și în timp ce Europa de Sud se zbătea, economia germană a intrat în viteză, alimentată de cererea puternică pentru produsele sale din Asia și America de Nord, permițând guvernului nu doar să își echilibreze bugetul, ci și să înregistreze o serie de excedente, culminând, în 2018, cu un câștig de 58 de miliarde de euro.

Adio la toate acestea

Vremurile bune s-au încheiat odată cu pandemia. Germania, împreună cu restul lumii, a fost nevoită să sape adânc. Avea însă capacitatea fiscală de a face acest lucru, deoarece pandemia a justificat ridicarea frânei datoriei atât în 2020, cât și în 2021.

Consecințele atacului Rusiei asupra Ucrainei au forțat Guvernul să facă acest lucru din nou, în 2022.

Apelând la fonduri speciale, Scholz și Lindner au crezut că pot evita o repetare în 2023, dar decizia instanței a dat peste cap acest plan.

Cu mult timp înainte de criza actuală, devenise clar pentru majoritatea membrilor Guvernului – atât conservatori, cât și de stânga – că frâna datoriei împiedica investițiile în infrastructura publică (coaliția lui Merkel a pus accentul pe rambursarea datoriei în loc să investească excedentele) și, prin extensie, pe competitivitatea economică a Germaniei. De aici și utilizarea liberală a portiței, acum închisă, a fondurilor speciale.

Problema este că, chiar dacă mulți politicieni s-au trezit la pericolul frânei datoriei, publicul rămâne puternic în favoarea acesteia. Aproape două treimi dintre germani continuă să susțină măsura, potrivit unui sondaj publicat săptămâna aceasta de Der Spiegel.

Abrogarea sau chiar reformarea frânei ar necesita ca clasa politică germană nu doar să îi convingă de contrariu, ci și să adune o supermajoritate în Parlament, ceea ce în acest moment este puțin probabil.

Joi târziu, ministrul de Finanțe a semnalat că frâna de îndatorare va trebui să cadă și pentru 2023. Aceasta înseamnă că Guvernul va trebui să declare retroactiv o urgență – probabil în legătură cu războiul din Ucraina – și apoi să spere că instanța constituțională o va accepta.


Redactia