În 2009, când Benjamin Netanyahu a revenit la putere pentru a doua oară în calitate de prim-ministru al Israelului, funcție pe care o deține aproape neîntrerupt de atunci, s-a confruntat cu o schimbare majoră în regiune: Hamas, un grup terorist islamist, fusese ales la putere în Fâșia Gaza cu trei ani mai devreme, scrie „Washington Post”.
Încă de la început, Hamas a jurat să distrugă Israelul și, în campania sa din 2009, Netanyahu a jurat să distrugă Hamas. Ceea ce s-a întâmplat în schimb a fost un deceniu și jumătate de coexistență incomodă, timp în care guvernele în serie ale lui Netanyahu și liderii Hamas s-au găsit reciproc utili pentru propriile scopuri.
Simbioza ciudată a rezistat – prin ani de escaladări și acomodări, speranțe de calm și perioade de haos – până acum, când atât Hamas, cât și Netanyahu se confruntă cu un posibil sfârșit al menținerii lor la putere.
Liderii Hamas, după ce au dirijat atacul care a ucis cel puțin 1.200 de israelieni la 7 octombrie, sunt bombardați și vânați de o armată israeliană care a promis că grupul nu va mai conduce niciodată în Gaza. În mijlocul atacurilor devastatoare care au ucis peste 11.000 de persoane în Gaza, potrivit oficialilor palestinieni, chiar și unii locuitori din Gaza au făcut pasul rar de a critica public Hamas pentru atacul din octombrie și de a lăsa civilii expuși atacului militar.
Netanyahu, care a acceptat luna trecută să împartă puterile din timpul stării de urgență cu principalul său rival politic, se confruntă cu o furie publică fără precedent, pentru că nu a reușit să prevină atacul din octombrie și pentru răspunsul dezordonat al Guvernului în urma acestuia. Sondajele de opinie arată că 75% dintre israelieni îi cer să demisioneze acum sau să fie înlocuit atunci când luptele se vor opri.
„Este o alianță ciudată care și-a urmat cursul”, a declarat istoricul israelian Adam Raz, care a realizat un studiu al relației dintre premier și grupul terorist. „Hamas nu va fi guvernul din Gaza. Și cred că putem presupune că Netanyahu se apropie de finalul carierei sale politice”.
Circumstanțele se schimbă rapid și soarta niciunuia dintre ei nu este sigură. Vineri a intrat în vigoare un armistițiu de patru zile asupra căruia Israelul și Hamas au convenit. Primul dintre cei 50 de ostatici israelieni a fost eliberat în aceeași zi, ca parte a înțelegerii. Netanyahu a promis că va continua lupta după pauză cu scopul de a „eradica Hamas”.
Raz, precum și alți observatori, au precizat că Netanyahu nu a anticipat atacul Hamas și capturarea a aproximativ 240 de israelieni pe 7 octombrie, cea mai mortală zi pentru evrei de la Holocaust încoace.
Dar ei spun că, imediat ce a recâștigat puterea, Netanyahu – care, în calitate de candidat, se angajase să „doboare dominația Hamas în Gaza” – a urmărit în schimb, în mare parte, o strategie care nu a perturbat status quo-ul unei populații palestiniene divizate, lăsând Hamas să conducă în Gaza și Autoritatea Palestiniană rivală în Cisiordania.
Această schismă a servit scopurilor lui Netanyahu și ale oponenților unei soluții cu două state, împiedicând capacitatea palestinienilor de a se opune ocupației israeliene, au spus analiștii.
„Fără o conducere unificată, Bibi a putut să spună că nu poate avansa cu negocierile de pace”, a declarat Dahlia Scheindlin, analist politic israelian.
Situația i-a permis lui Netanyahu să lase în mare parte deoparte „chestiunea palestiniană”, o problemă care a marcat mandatele liderilor israelieni din ultimele patru decenii. În schimb, Netanyahu s-a concentrat asupra Iranului și a altor amenințări și asupra dezvoltării Israelului într-o putere economică, potrivit biografului lui Netanyahu, Anshel Pfeffer.
„Netanyahu a simțit întotdeauna că conflictul palestinian era o distragere a atenției care era folosită ca o problemă de divizare în Israel”, a declarat Pfeffer.
An după an, cabinetele succesive ale lui Netanyahu au aprobat mișcări care au avut ca efect reducerea presiunii asupra Hamas: Israelul a fost de acord cu eliberarea periodică a prizonierilor, cu transferul de bani din Qatar pentru a plăti salariile publice din Gaza, pentru a îmbunătăți infrastructura și, spun criticii, pentru a finanța operațiunile militare ale Hamas.
Premierul a sperat să împiedice orice reconciliere între Hamas și Autoritatea Palestiniană, chiar și atunci când cele două părți au fost la un pas de o apropiere în 2018.
„În ultimii 10 ani, Netanyahu a lucrat pentru a bloca orice încercare de demolare a Hamas în Gaza”, a spus Raz.
Biroul lui Netanyahu a refuzat să răspundă în mod oficial. Un înalt oficial guvernamental, care a vorbit sub protecția anonimatului, a negat că premierul a urmărit vreodată o politică de menținere a Hamas la putere.
„Este cel mai citat prim-ministru din istorie și nu cred că veți găsi vreo declarație a sa care să facă lobby pentru întărirea Hamas”, a declarat oficialul. „A fost exact invers. A lovit Hamas mai tare decât orice alt prim-ministru din istorie. A condus trei operațiuni militare de amploare împotriva Hamas în 2012, 2014 și 2021″.
„El nu a distrus Hamas, ceea ce cabinetul său de război a ordonat [Forțelor de Apărare ale Israelului] să facă după atrocitățile din 7 octombrie”, a spus oficialul. „Asta este ceea ce face FDI în prezent”.
În timpul acelor ani, a apărut o destindere volatilă. Hamas a continuat să lanseze rachete asupra Israelului, majoritatea fiind interceptate de sisteme sofisticate de apărare aeriană. Războaiele au izbucnit, dar fiecare dintre ele s-a încheiat cu încetări negociate ale focului. Hamas a rămas la putere și au crescut speranțele că grupul evolua spre un organism de guvernare mai fiabil, axat pe construirea Gaza în loc de război total.
Netanyahu nu a fost singurul care a văzut beneficii în această situație. Moderații israelieni au început să își imagineze un viitor alături de o Gaza stabilizatoare, cu un standard de viață mai bun. Oamenii de afaceri au salutat îmbunătățirea relațiilor Israelului cu vecinii arabi dispuși să creeze legături mai puternice cu statul evreu.
Exporturile din Gaza au crescut. Iar în ultimii ani, atât Netanyahu, cât și un guvern de 18 luni condus de partide de opoziție mai puțin conservatoare, au acordat tot mai multe permise de muncă în Israel pentru locuitorii din Gaza. Numărul acestora a depășit 18.000 până la 7 octombrie.
Acum, strategia care a lăsat Hamas înrădăcinată în Gaza este analizată de israelienii traumatizați. Furia din tot spectrul politic a dus sprijinul lui Netanyahu la minime istorice. Doar 25 la sută dintre alegători spun acum sondajelor că este cel mai potrivit politician pentru a fi prim-ministru, potrivit lui Scheindlin.
„Dreapta își dorește ca el să fi eliminat Hamas, iar centrul și stânga își doresc să nu fi renunțat la calea negocierilor”, a spus ea.
În Gaza, unde nu au mai avut loc alegeri din 2006, măsurarea sprijinului pentru Hamas este mai dificilă. Înainte de război, teama de represalii din partea Hamas a făcut ca criticile la adresa regimului să rămână în mare parte în șoaptă. Acum, întreruperile masive cauzate de bombardamente și de strămutări fac aproape imposibilă desfășurarea de sondaje. Unele sondaje recente arată un sprijin continuu pentru Hamas, pe măsură ce furia față de Israel crește în timpul asaltului militar în curs.
Dar tot mai mulți locuitori din Gaza sunt dispuși să critice Hamas pe rețelele de socializare și în interviurile acordate The Washington Post.
„Nu mi-e teamă să o spun: Nu vrem Hamas, și nu doar din cauza războiului, ci de ani de zile”, a declarat Ahmad, 44 de ani, un farmacist din Deir al-Balah, în centrul Gaza. „The Washington Post” nu i-a publicat numele complet pentru a-l proteja de posibile represalii. „Lipsa unei guvernări competente ne-a lăsat în sărăcie și mizerie, exacerbate de acest război devastator. Acțiunile Israelului nu cruță pe nimeni, indiferent dacă este afiliat sau nu la Hamas.”
Motaz, în vârstă de 39 de ani, a declarat că atacul Hamas asupra Israelului i-a produs „oroare” și i-a lăsat familia expusă atacurilor israeliene, care i-au distrus magazinul alimentar din Khan Younis luna trecută.
El nu crede că Hamas poate supraviețui. Dar el nu vede ce diferență ar face pentru cetățenii devastați din Gaza o eventuală schimbare a conducerii.
„Chiar dacă Hamas nu rămâne la putere, ce va rămâne pentru noi aici?” a întrebat Motaz. „Nu există case în care să trăim și nici locuri de muncă care să ne susțină. Mi-am pierdut singura sursă de trai”.
