Delia Dumbravă este studentă în anul întâi la SRH Berlin, unde studiază Advertising și Brand Design. Recent, s-a angajat într-o agenție de marketing de succes din Berlin, cu ajutorul experienței în marketing pe care a obținut-o în București.
A organizat numeroase evenimente pentru adolescenți, a participat la diferite work-shopuri și a lucrat pentru câteva firme ca stagiar. Această pasiune pentru Graphic Design, Marketing și Advertising a pornit datorită trecutului său artistic, făcând balet încă de la vârsta de 3 ani până la vârsta de 15, câștigând premii la diferite concursuri importante în lumea dansului. Din păcate, cariera de balerină la care visa s-a sfârșit brusc, din cauza unei accidentări grave, motiv pentru care a fost nevoită să își găsească o altă pasiune și potențială carieră.
Daniela Bordei: O să avem și astăzi un invitat special. E vorba de Delia. Un om minunat, despre care aproape că nu pot să-mi găsesc cuvintele, m-am obișnuit așa de mult de prezența ei, încât îmi vine greu să accept că în curând își va urma zborul plecând din cuib. Spuneam undeva că alegerile ne determină viitorul. Delia, care e cea mai marcantă alegere din viața ta?
Delia Dumbravă: Cred că cea mai marcantă alegere pe care am făcut o până acum, deși am avut de făcut foarte multe alegeri complicate, a fost la 12 ani, când eram pe o plajă din Spania cu mama, care m-a întrebat <<Delia, vrei să pleci în Portugalia să faci balet full time?>>. Singură. Nu cred că m- am gândit mai mult de 20 de secunde și am zis <<Da>>.
Daniela Bordei: Super! Ce a urmat a fost o adevărată poveste. Da, după cum știm, nimic nu e permanent în lumea asta nebună în care trăim. Nici măcar necazurile. Iar pe tine unele nu te-au ocolit. Povestea ta de viață este fabuloasă. Spune- ne câte ceva.
Delia Dumbravă: După marea decizie pe care am luat-o să plec în Portugalia, m-am mutat acolo. Cred că a fost la o lună după ce am decis că voi pleca. Nu știam portugheza. In naivitatea mea de copil, credeam că acolo se vorbește spaniola și primele trei luni am stat în gazdă la o familie. În primele trei luni nu știam portugheză absolut deloc. Știam doar să fac balet și cam cu asta îți ocupam zilele. A trebuit să mă înscriu și la o școală din Portugalia, unde să învăț, ca orice copil. Și cred că, primele trei luni, copiii din jurul meu credeau că pur și simplu, nu mă duce capul și nu sunt capabilă. Când vorbeau cu mine, doar le zâmbeam, dădeam din cap pentru că nu înțelegeam exact ce spun. Trebuia să le răspund. Ei nu vorbeau engleza și trei luni nu am vorbit cu nimeni în portugheză. Am stat să învăț limba, să studiez cuvintele, accentul. La un moment dat am decis că e momentul, că știu să vorbesc. Prima dată când am vorbit în portugheza fluentă a fost cel mai mare șoc. Au venit oameni si s-au strâns în jurl meu. A fost foarte amuzant. Am stat în Portugalia până în clasa a noua. A fost o perioadă foarte dificilă.
Stând în gazdă, părinții mei nu puteau sta cu mine. Îi vedeam de Crăciun și de Paști și, câteodată, în vacanța de vară. Și mai venea din când în când câte unul să mă vadă. Pe sora mea am văzut-o foarte puțin. Cred că am fost de două ori doar în vacanțe și a fost complicat. A trebuit să-mi menajez banii. Mă duceam singură la medic, la meditații. Trebuia să mă descurc pe cont propriu. Gazda mea îmi oferea mâncare dimineața și seara. La prânz trebuia să mă descurc. Mă duceam cu mașina până la școală și înapoi, dar cam atât, pentru că nu aveam posibilități să mă plimb toată ziua. Partea cu banii a fost foarte complicată. Știam exact câți euro trebuie să dau pe mâncare pe săptămână ca să-mi ajungă banii. Dar m-am descurcat. Mi- am făcut si prieteni între timp, foarte buni prieteni, încă sunt în legătură cu ei cât de cât. Din păcate, pe la începutul clasei a noua am avut un semi-accident. Am aterizat prost dintr-o săritură și mi-a sărit rotula, ceea ce nu era foarte grav. Mi-a pus-o la loc, doar că nu a fost pusă bine și, în balet, nu există conceptul de <<Nu mai pot, mă doare, nu mai vreau să fac>>. Așa că m-am chinuit foarte mult timp să fac orele pe care le aveam. Am fost la foarte mulți medici, cred că toți medici din Romania și din Portugalia mă cunosc.
Mi s-a spus că sunt nebună, că am probleme la cap, că îmi imaginez că mint. Am auzit foarte multe lucruri. Ulterior, a venit pandemia. Înainte de pandemie am avut un spectacol. Era ultimul spectacol pe care l-am făcut și, deși știam că mă dor genunchii, probabil nu este ok să fac asta. Mie îmi plăcea cel mai mult să fiu pe scenă și am ținut foarte tare să fac acest spectacol. Și am fost pusă în primul rând, care, poate nu pare, dar e un lucru foarte mare. Am fost pusă în primul rând la unul dintre dansuri, la celălalt am fost aproape solistă și la celălalt tot în primul rând. Și-am zis că eu nu renunț la astfel de oportunitate. Pot să plec și cu genunchii în pungă. Eu nu renunț la acest spectacol. L-am făcut. După ultimul dans am căzut în culise. M-am prăbușit cu totul. Nu mai puteam să merg, m-au cărat prietenii până la vestiare, dar a fost cea mai frumoasă senzație. Când am ieșit de acolo, tata mi spunea <<Mamă, ce frumos a fost!>> Nici nu mă mai dureau genunchii, după ce am auzit toate complimentele. M-am dus cu mama la un medic în Spania și am aflat că nu mai pot să dansez, pentru că ligamentul este parțial rupt.
Daniela Bordei: O poveste impresionantă, o poveste pe care ai trăit o singură. Un lucru rar întâlnit la vârsta asta, pentru un copil care intră în adolescență căutându-se pe el, căutându-și rostul și pierzând încet-încet niște bătălii, dar fără să piardă niciodată încrederea. E adevărat că ai avut alături familia. Și știi ce se spune? Că o familie fericită e un rai timpuriu? Ai o familie cum rar am văzut, o familie superbă, pe care eu o admir foarte mult. În afară de familia de acasă, tu mai ai și o altă familie. Și vreau să le spui oamenilor ce te au învățat cele două familii ale tale.
Delia Dumbravă: Familia mea biologică, să spun așa, m-a învățat ce înseamnă sacrificiul? Părinții mei au făcut foarte multe sacrificii, dar m-au susținut în absolut tot ce am vrut să fac. Erau tot timpul acolo să-mi ofere sfaturi, orice fel de ajutor. Chiar pot să spun că familia mea este perfectă, deși sună controversat, dar chiar așa este. Atât părinții, cât și sora mea, cât și bunicii sunt niște oameni minunați și tot ce am putut să fac până acum este datorită lor. Eu nu puteam să fac toate chestiile astea singură. Și familia pe care am găsit- o aici, cu tine, cu Daniela, cu toți prietenii pe care mi i-am făcut, m-au învățat ce înseamnă să trăiesc, ce înseamnă să mă simt acasă, într-un loc care nu este acasă. Mi-au îmbrățișat toate defectele și toate calitățile, m-au înțeles cum nici eu nu mă înțeleg. Sfaturile pe care mi le dau prietenele mele, Adina și Karina, mă înțeleg, înțeleg ce am nevoie. Ele m-au învățat înțelegerea și acceptarea, de care aveam nevoie în Portugalia și n-am găsit-o.
Daniela Bordei: Nicolae Iorga spunea că oamenii trebuie să aibă și prieteni care să îi învețe ce trebuie să facă, dar și dușmani care să îi oblige să facă ceea ce trebuie. Cum sunt dușmanii tăi? Că despre prieteni am vorbit?
Delia Dumbravă: Cred că nu am foarte mulți dușmani. Nu stă în caracterul meu să țin supărări sau orice fel. Dacă m-am certat cu oamenii, m-am împăcat cu ei ulterior. Dușmanii pe care i-am întâlnit în viață au fost cei care nu au crezut în mine și pot să spun cu foarte mare mândrie că te iubesc și că nu prea îmi pasă. Dacă vi se pare că nu am putut s-o fac. Cred că cei mai mari dușmani ai mei au fost gândurile mele. Eu am o problemă. Cred că cel mai mare dușman al meu am fost eu, pentru că îmi puneam foarte multe piedici, pentru că ajunsesem să cred că nu pot să fac ceva. Acum sunt destul de convinsă că pot să fac aproape orice îmi propun.
Daniela Bordei: Bravo! Trăiești total, te cunoaștem foarte bine, trăiești ardent și atât de frumos. Ești capabilă de schimbări extraordinare. Ierți, o iei de la capăt, te reinventezi în permanență. Cine ești tu, de fapt, Delia?
Delia Dumbravă: Mie îmi place să cred că sunt o persoană deschisă. Eu, dacă e ceva ce iubesc în viata ta, e să interacționez cu oameni si să cunosc cât mai multi oameni, culturi, păreri, impresii. Am învățat și din Medicină și Drept și știu câte puțin din toate. Mi se pare cel mai important lucru este să vrei să descoperi lucruri este mult mai important. Orice chestie materială nu are nicio valoare dacă nu știi să o folosești. Țin foarte mult la prietenii mei, câteodata puțin prea mult, dar sunt o fire foarte impulsivă, într- adevăr, dar de obicei nu se întâmplă nimic rău când sunt impulsivă. Și mie îmi place să cred că sunt o persoană bună, nu îmi place să mă cert cu oamenii. Îmi place foarte mult orice ține de artă, de creativitate.
Daniela Bordei: În viața nu-i o tragedie dacă nu ne atingem toate scopurile. Tragedia e să nu avem un scop. Vreau să știu ce urmează.
Delia Dumbravă: Am avut atât de multe schimbări încât nu pot să spun asta o să se întâmple. E mai mult despre ce-mi oferă viața. Plec la facultate, vreau să urmez o carieră în advertising, branding și marketing. Tot partea asta creativă și care implică cu oameni. Vreau să descopăr cât mai multe locuri noi, cât mai multe lucruri noi. Să pot să ajut într-un fel comunitatea din care am plecat și cam astea sunt scopurile mele acum. Ce o să se ntâmple vom vedea, dar lăsăm și neprevăzutul.
Daniela Bordei: Îți mulțumim mult, Delia, că ne ai fost alături și ți urăm tot binele din lume. Te așteptăm, artista noastră, să ne reîntâlnim pe calea undelor și să ne povestești ce s-a întâmplat cu povestea ta, cum a mers mai departe.
Podcastul „Daniela Bordei: Despre viață cu sinceritate!” care l-a avut invitat pe Radu Negovan îl puteți asculta AICI
