Republica Moldova a suspendat licența de emisie a șase posturi tv ale propagandei ruse

Este vorba de canalele Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6 și Orhei TV.


Comisia pentru situaţii excepţionale a Guvernului de la Chişinău a aprobat vineri o decizie privind suspendarea, pe perioada stării de urgență, a licențelor de emisie pentru șase posturi de televiziune din Republica Moldova.

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) precizează că decizia a fost luată „în scopul protejării spațiului informațional național și prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, având la bază lista persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor internaționale și informațiile disponibile privind controlul exercitat de acestea asupra unor furnizori de servicii media, precum și multiplele constatări din rapoartele de monitorizare ale Consiliului Audiovizualului privind încălcările Codului Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova, implicit aplicarea sancțiunilor pentru lipsa unei informării corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina”.

Astfel, se precizează în Dispoziția CSE, „Întreprinderea de Stat „Radiocomunicații” și distribuitorii de servicii media audiovizuale vor sista difuzarea și, respectiv, distribuirea serviciilor media audiovizuale incluse în prezenta dispoziție”.

Posturile lui Şor

Canalele tv, dintre care unele difuzate în limba română şi altele în limba rusă, au legături strânse cu politicianul şi omul de afaceri Ilan Şor, care a fugit din ţară în 2019 după alegerea preşedintei pro-occidentale Maia Sandu, scrie Agerpres. Aflat în exil în Israel, Ilan Şor a susţinut protestele de la Chişinău care cereau demisia guvernului.

Interdicţia va începe pe 19 decembrie şi va fi menţinută pe durata stării de urgenţă pe care autorităţile din Republica Moldova au declarat-o după ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie.

Starea de urgenţă iniţială, de 60 de zile, a fost reînnoită de mai multe ori şi urmează să expire în februarie 2023.

Canalele îşi vor pierde licenţele „pentru diseminarea de informaţii incorecte în acoperirea evenimentelor din Moldova şi războiul din Ucraina”, informează într-un comunicat comisia specială care supraveghează starea de urgenţă.

Printre cele şase canale se numără unele dintre cele mai populare din Republica Moldova. Şor deţine trei dintre ele. Alte două aparţin apropiaţilor săi, în timp ce al şaselea îl simpatizează pe politicianul exilat.

Republica „Moldova trebuie protejată de propagandă şi minciuni”, a scris vicepremierul Andrei Spînu pe canalul său Telegram. Cele şase canale, a spus oficialul de la Chişinău, au acoperit evenimentele din Republica Moldova şi războiul „într-o manieră părtinitoare şi manipulatoare”.

La rândul său, ministrul moldovean al Economiei, Dumitru Alaiba, a calificat cele șase televiziuni drept „instrumente ale mașinii de război” a Rusiei. „Suntem în război hibrid, iar aceste entități sunt instrumentele mașinii de război a Federației Ruse în țara noastră. Libertatea de exprimare nu are nimic cu libertatea de a nega războiul, de a promova ură, propagandă și minciună”, a declarat ministrul, conform Agora.md.

Măsura a fost anunțată și de premierul Natalia Gavrilița, într-o postare pe Facebook.

„Am decis astăzi, împreună cu membrii Comisiei Situații Excepționale, suspendarea, pe durată stării de urgență, a licenței de emisie pentru șase posturi de televiziune: Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6 și Orhei TV.

Aceste instituții media au încălcat grav și în repetate rânduri Codul Serviciilor Audiovizuale, reflectând în mod tendențios și manipulatoriu evenimentele din țara noastră dar și cele legate de războiul din Ucraina.

La aproape 300 de zile de război în Ucraina, propaganda în Republica Moldova nu a contenit, ba mai mult – aceasta s-a intensificat. În situația în care împotriva țării noastre se desfășoară nu doar un război energetic, dar și unul informațional, avem responsabilitatea și chiar obligația de a ne proteja cetățenii și țara.

Decizia de astăzi are drept scop să securizeze spațiul informațional din țară, să elimine manipularea și propaganda, elemente corupte și deosebit de periculoase, mai ales în perioada dificilă pe care o traversăm”, a scris ea.


Redactia