Deși se poziționează drept proeuropean, susținător al integrării europene și se declară adept al doctrinei social-democrate de tip european, Ion Ceban, primarul Chișinăului, ar fi consiliat în continuare de către polit-tehnologii ruși.
Deschide.MD a primit informații potrivit cărora cunoscuta Olga Grak, care s-a implicat în campaniile electorale precedente în favoarea PSRM, ar avea în continuare relații de colaborare cu edilul Chișinăului.
Pentru a nu fi deconspirat, Ceban ar colabora cu Olga Grak exclusiv prin mijloace electronice, astfel încât de implicarea rușilor să cunoască un număr cât mai redus de persoane.
Olga Grak a făcut parte din echipa polit-tehnologilor ruși, trimiși de FSB (Serviciul Federal de Securitate din Rusia – nota red.), care au susținut activ PSRM în campaniile electorale din 2019, 2020 și 2021, oferind socialiștilor servicii de consultanță. Acum un an, Primarul General a confirmat că o cunoaște pe Olga Grak și alți consultanți ruși, însă a refuzat să ofere detalii despre activitatea acestora, sugerând jurnaliștilor să ia legătura cu reprezentanții PSRM pentru a afla mai multe detalii.
Faptul că Grak colabora cu socialiștii a fost făcut public de RISE Moldova. Atunci, jurnaliștii de investigație au publicat mai multe informații despre colaborarea consultanților trimiși de Kremlin cu socialiștii lui Dodon. Grak, precum și colegii săi, Leonid Gonin și Iuri Gudilin, l-au consiliat și pe Dodon, la care veneau în vizită la Președinție.
Datele conform cărora Grak îl vizita pe Dodon au fost confirmate pentru Deschide.MD și de reprezentanții SPPS, care înregistrează toate persoanele ce intră în clădirea Administrației Prezidențiale. Astfel, Grak, alături de cel de-al doilea consultant rus, Leonid Gonin, l-au vizitat pe Dodon la data de 18 septembrie 2020 și 26 septembrie 2020.
Și Ion Ceban ar fi fost gazda care primea polit-tehnologii ruși la Primărie cu brațele deschise.
Olga Grak și Leonid Gonin
De menționat că, deși a recunoscut participarea consultanților ruși în activitățile PSRM, Ceban a negat faptul că aceștia au oferit servicii de consultanță și MAN, partidul său. Edilul capitalei a și atacat presa care a preluat informația Trezoreriei de Stat al SUA, conform căreia Mișcarea Alternativa Națională (MAN) ar fi beneficiat de susținere din partea consilierilor politici trimiși de FSB.
Pentru a afla mai multe detalii despre acest caz, reporterii Deschide.MD l-au contactat pe primarul general, însă edilul nu a răspuns la apelurile noastre. Totodată, consilierul lui Ion Ceban, Natalia Ixari, fiind întrebată dacă Ceban este consiliat de Grak, a evitat să ofere un răspuns clar, menționând doar că Mișcarea Alternativa Națională nu are consultanți externi și interni, cu toate că întrebarea nu se referea la MAN, ci exclusiv la Ion Ceban.
„MAN nu are consultanți externi și nici interni în campania electorală și în general. Campania este organizată de efectivul MAN. Am prevenit că pe ultima sută de metri pot apărea tot felul de manipulări și situații intenționat create pentru al denigra pe Ion Ceban și Partidul MAN”, a declarat ea.
Potrivit RISE Moldova, Olga Grak s-a născut și are viză de reședință în Kaliningrad, enclava Federației Ruse de la Marea Baltică. În anul 2015, a candidat independent pentru un loc în consiliul local al satului Glebovo din regiunea Iaroslavl, însă fără succes. Declarație fiscală a lui Grak din anul 2016 arată că aceasta activa la „Городской портал” OOO din Moscova, o companie a cărei activitatea de bază o constituiau tranzacțiile imobiliare. Dar, la baștină, Grak este cunoscută în calitate de consultant politic, lucru confirmat de trei surse independente distincte. Una dintre ele este Anatoli Romașko, un consultant politic renumit în Kaliningrad, care a declarat jurnaliștilor de investigație că a fost mentorul Olgăi Grak. Mai mult, acesta a menționat că, în cazul angajării unei echipe de consultanți politici pentru activități peste hotare, „bunele maniere” prevăd coordonarea contractului cu Kremlinul.
Precizăm că acum patru luni, directorul Serviciului de Informații și Securitate din R.Moldova, Alexandru Musteața, anunța despre destructurarea unei rețeli de agentură, implicată în acțiuni de trădare de patrie și spionaj. Aceasta a fost condusă de colegul și prietenul Olgăi Grak, Iuri Gudilin, precum și de adjunctul lui Igor Dodon în cadrul Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse, Vadim Iurcenco. Conform celor relatate, cei doi au fost antrenați în organizarea activităților dușmănoase împotriva securității R.Moldova și a cetățenilor săi.