Bode: Dacă PSD vrea să schimbe protocolul, PNL a cerut renegocierea portofoliilor de la zero

La începutul săptămânii viitoare toate aceste aspecte vor fi clarificate de către partidele din coaliția de guvernare.


Secretarul general al PNL, ministrul Lucian Bode a declarat vineri, despre negocierile pentru formarea noului Executiv, că liberalii au transmis foarte clar că, dacă există dorinţa din partea unuia dintre parteneri, PSD în cazul de faţă, să schimbăm protocolul, atunci PNL solicită reducerea numărului de ministere şi rediscutarea tuturor portofoliilor de la zero.

El a menţionat că cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare aceste lucruri vor fi clarificate în coaliţie.

„În ceea ce priveşte structura guvernului, poziţia PNL exprimată ieri a fost aceea de a respecta protocolul semnat în 2021 între cei patru parteneri. Am spus foarte clar, dacă există dorinţa din partea unuia dintre parteneri, PSD în cazul de faţă, să schimbăm protocolul, noi am solicitat două lucruri, reducerea numărului de ministere şi rediscutarea tuturor portofoliilor de la zero”, a spus Bode.

El a menţionat că, „în varianta în care PSD a propus schimbarea protocolului prin menţinerea Ministerului Transporturilor în responsabilitatea PSD, atunci propunerea PNL a fost să reducă numărul de ministere de la 20 la maximum 18 şi să rediscute toate portofoliile, astfel încât la sfârşitul săptămânii viitoare să fie definitivată structura guvernului”.

„Nu am ajuns la o înţelegere ieri (vineri – nr.) în ceea ce priveşte definitivarea unei structuri a guvernului. Cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare aceste lucruri vor fi clarificate”, a spus Bode.

Întrebat dacă PNL va prelua Dezvoltarea, Bode a spus: „În condiţiile în care rediscutăm toate ministerele, orice e posibil. PNL are suficiente resurse umane să conducă orice minister, inclusiv Ministerul Dezvoltării”.


Redactia