Un militar român a murit călcat de un tanc în poligonul Smârdan

Militarul coordona manevrele în vederea începerii deplasării unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului în care se găsea mașina de luptă.


Un militar român a murit într-un accident, în poligonul Smârdan dn județul Galați. Militarul, plutonier în Batalionul 284 Tancuri „Cuza Vodă” din Galați, a decedat vineri, pe timpul activităților de instruire în cadrul unui exercițiu de conducere a tancului, fără trageri de luptă, informează Ministerul Apărării Naționale.

„Militarul coordona manevrele în vederea începerii deplasării unui tanc, moment în care a fost prins între tancul aflat în mișcare și una dintre laturile amplasamentului în care se găsea mașina de luptă”, se arată într-un comunicat al MApN.

Conform procedurilor, a fost apelat Serviciul Unic de Urgență 112, iar un echipaj medical al SMURD s-a deplasat la fața locului. „Din păcate, leziunile militarului au fost incompatibile cu viața”, a precizat MApN.

Militarul avea 35 ani, era angajat al MApN din anul 2008 și era căsătorit.

Poliția Judiciară Galați efectuează cercetări la fața locului, a fost înștiințat Parchetul Militar Galați, iar la nivelul unității a fost numită o comisie condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis condoleanțe familiei militarului.

„Sunt alături de familia militarului care și-a pierdut viața la Smârdan, pe timpul activității de instruire cu tancurile. Din păcate, o activitate de instruire de rutină s-a transformat într-o tragedie. Un om tânăr, de 36 de ani, și-a pierdut viața la datorie. Transmit condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!”, a spus premierul României.


Silviu Sergiu

Sunt jurnalist cu o experiență de peste 23 de ani, specializat în politică internă și externă. Am lucrat în redacțiile principalelor cotidiane din România (Jurnalul Național, Evenimentul zilei, România liberă, Newsweek) și am fost moderatorul emisiunii „Evenimentele zilei” de la B 1 TV. În prezent sunt editor al platformei „Punctul de fierbere” și moderator al emisiunii video cu același nume.