Mi-am făcut și eu „calculele” și am realizat ca la pensie voi datora eu bani statului. Pentru că am muncit.
Există și cartea omonimă, a propos, dar n-am apucat sa o citesc că eram (pre)ocupată să muncesc. Firesc.
Și cum de datorii am cam fugit mereu, ma gândesc deja că mi-ar putea fi mai util să anunț de pe acum statul român că renunț la pensie, pentru că… direcția devine „evidentă”.
Dacă iei în calcul și alte lucruri, spitale, infecțiile nosocomiale, unii oameni, indolența și dezinteresul, combinate cu invidia, răutatea, corupția etc. practic, calitatea vieții în momente de criză sau vulnerabilitate personală, de sănătate,
și faci un bilanț post-89, tind să cred că România e țara in care uneori e mai ieftin să mori. Sau să pleci.
Nu știu cine, parcă Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau cum s-o mai numi acum, ar avea „de lucrat” cu chestia asta, nu? Și Secretariatul General al Guvernului, deși acolo tot ce știu e ca mare parte din cei care lucrau au plecat de ceva timp că le-a ajuns.
Nu știu ce se lucrează acolo, la „Ministerul Vieții”, dar așteptarea oricărui muritor de rând ca noi e ca, acolo, cineva să se gândească, să anticipeze și să aducă soluții pentru gestionarea acestor vulnerabilități. Care nu sunt ale unei persoane, nu sunt individuale. Sunt vulnerabilități de sistem, care se vor rostogoli în toate ariile vieții și-n toate domeniile, economie etc până la criză și colaps.
Nu e OK, de fapt, e strigător la cer să te ocupi de tot ce ține de pensii ad-hoc, fără minimă strategie, și, practic, să îți bați joc 35 de ani de generații intregi de oameni care au trăit în mizerie.
Pentru că tu, ca stat, nu ai soluții.
Și nu e vina „statului” ca institutie/instituții, cum nu e vina „instituției X” când se întâmplă „minuni” negative, ci a oamenilor din institutii, a managerilor. Deci tot oamenii și calitatea umană sunt „de vină”, nu „SISTEMUL” etc.
Sistemul e un cadru, negru de altfel, și având ca scop „să facă bine în lume” – e despre și pentru oameni.
Deci, atenție, nu e vorba aici despre „facerea de bine”, aia clasică de la stat, când unul/una „face bine” impotriva altuia sau despre altul, când se plimbă vorbe ieftine de colo-colo, când în loc să lucreze, unii îi „lucrează” pe alții. Că dacă nu i-ar „lucra” , ar avea timp să lucreze pentru binele comunității.
Sper, totuși, că undeva, cândva, cumva, un funcționar (măcar unul) stă cu ochelarii în calculator și „lucrează”, fie și de unul singur, la soluții.
