Rusia recrutează sirieni cu experiență în gherila urbană ca să lupte în Ucraina, acuză SUA. Onorariu: 300 de dolari pe zi

Rusia este implicată din 2015 în conflictul sirian de partea regimului preşedintelui Bashar al-Assad.


Rusia recrutează mercenari sirieni cu experienţă în gherila urbană pentru a lupta în Ucraina, a relatat duminică Wall Street Journal, citând responsabili americani.

Moscova, care a lansat o invazie în Ucraina în 24 februarie şi a întâmpinat o rezistenţă la care nu se aştepta, a început în ultimele zile să recruteze combatanţi sirieni pentru a-i utiliza în preluarea controlului asupra zonelor urbane, au spus patru responsabili pentru cotidianul american, relatează AFP, citată de Agerpres.

Rusia este implicată din 2015 în conflictul sirian de partea regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Un responsabil american a afirmat pentru WSJ că unii combatanţi sirieni s-ar afla deja în Rusia, pregătindu-se să se alăture luptelor în Ucraina. Această sursă nu a oferit mai multe detalii.

Combatanţi străini sunt deja prezenţi de ambele părţi ale frontului din Ucraina.

Deir Ezzor 24, post de televiziune cu sediul in Siria, a relatat săptămâna trecută că Rusia oferea sirienilor între 200 și 300 de dolari pe zi pentru mercenari dispuși să meargă în Ucraina timp de șase luni pentru a „opera ca paznici”. Postul TV a spus că Rusia contracta sirieni care au luptat în războiul din Libia. Reuters a raportat în 2020 că Rusia a angajat sute de mercenari sirieni pentru a lupta în Libia.

Liderul forte al Ceceniei, Ramzan Kadîrov, fost rebel devenit aliat al Kremlinului, a difuzat înregistrări video cu combatanţi ceceni în Ucraina şi a declarat că unii au fost ucişi în lupte.

De cealaltă parte a frontului, zeci de mii de voluntari au venit în Ucraina pentru a se alătura forţelor ucrainene, potrivit ministrului de externe ucrainean Dmitro Kuleba.

Kievul şi Harkovul, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, se află în continuare sub controlul guvernului ucrainean, în timp ce Rusia a capturat oraşul port Herson şi şi-a intensificat bombardamentele asupra centrelor urbane de-a lungul ţării.

Invazia rusă, care a intrat luni în a cea de-a 12-a zi, a determinat peste 1,5 milioane de persoane să fugă din Ucraina în ceea ce ONU a calificat drept criza refugiaţilor cu cea mai rapidă creştere în Europa după al Doilea Război Mondial.


Silviu Sergiu

Sunt jurnalist cu o experiență de peste 23 de ani, specializat în politică internă și externă. Am lucrat în redacțiile principalelor cotidiane din România (Jurnalul Național, Evenimentul zilei, România liberă, Newsweek) și am fost moderatorul emisiunii „Evenimentele zilei” de la B 1 TV. În prezent sunt editor al platformei „Punctul de fierbere” și moderator al emisiunii video cu același nume.