„Războiul din Ucraina s-ar putea termina până în luna mai”

Predicția a fost făcută de un consilier al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.


Războiul din Ucraina se va termina cel mai târziu în luna mai, când Rusia va rămâne fără resurse pentru a continua invazia începută în 24 februarie, susține Oleksiy Arestovich, consilier al șefului de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.

„Cred că cel târziu în luna mai trebuie să ajungem la o înțelegere, totuși se poate întâmpla și mai repede dacă în următoarea săptămâna, maximum două, se va ajunge la o înțelegere de pace. Vom vedea, vorbesc despre ultimele date posibile. Suntem la răscruce acum: fie va fi un acord de pace rapid, cu retragerea trupelor şi tot ce mai implică, fie va exista o tentativă de a aduna să zicem nişte sirieni pentru runda doi şi, când îi <<măcinăm>> şi pe ei, vom avea un acord la jumătatea lunii aprilie sau spre sfârşitul lunii aprilie”, susține Oleksiy Arestovich, într-un clip apărut în presa din Ucraina, scrie Digi 24.

După acest moment, spune Arestovich, „toată lumea va înțelege ca Putin a pierdut într-un fel sau altul”.

Un alt scenariu pe care-l cataloghează ca fiind „complet nebun” ar fi ca Rusia să trimită recruţi care să aibă doar o lună de pregătire, a mai adăugat consilierul ucrainean.

Oleksiy Arestovich a precizat că la negocieri Ucraina cere retragerea totală a armatei ruse.

Războiul ruso-ucrainean, început la 24 februarie 2022, când Federaţia Rusă a lansat o invazie terestră, aeriană şi navală împotriva Ucrainei, este considerat cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.


Silviu Sergiu

Sunt jurnalist cu o experiență de peste 23 de ani, specializat în politică internă și externă. Am lucrat în redacțiile principalelor cotidiane din România (Jurnalul Național, Evenimentul zilei, România liberă, Newsweek) și am fost moderatorul emisiunii „Evenimentele zilei” de la B 1 TV. În prezent sunt editor al platformei „Punctul de fierbere” și moderator al emisiunii video cu același nume.