Benedict Arnold, Vidkun Quisling, Philippe Pétain. Numele unor trădători și colaborționiști celebri răsună în istorie. Acum, rândurile lor se îngroașă pe fondul războiului dintre Rusia și Ucraina, chiar dacă puține nume au devenit încă infame în afara Ucrainei, scrie „Foreign Policy”.
De la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, istoria Ucrainei ca națiune independentă a cunoscut numeroase trădări. Încă de la început, liderii ruși care au resimțit ruptura Ucrainei cu Moscova au găsit ajutoare în eforturile lor de a submina statul ucrainean și de a se infiltra în instituțiile sale de securitate națională.
Dar cine au fost ucrainenii care s-au întors împotriva țării lor? Unii au crezut în unitatea poporului rus și ucrainean, o narațiune imperială veche de secole a Kremlinului care a găsit adepți printre cei colonizați, la fel cum imperiile puternice din trecut au găsit noi adepți printre popoarele cucerite. Alți ucraineni îl admirau pe președintele rus Vladimir Putin, politicile sale autoritare și succesele economice ale Rusiei în primul deceniu de guvernare. Primele două decenii de existență post-sovietică ale Ucrainei au fost adesea atât de disfuncționale încât unii ucraineni tânjeau după o mână grea și credeau în beneficiile unei alianțe politice și economice cu Moscova.
Pornind de la aceste convingeri nepatriotice, dar nu ilegale, unii ucraineni au sprijinit în mod activ încercările rusești de a distruge Ucraina. Unii au intrat pe statul de plată al Kremlinului ca spioni, informatori sau agenți de influență. Mulți dintre colaboratorii de astăzi din părțile Ucrainei ocupate de Rusia sunt foști politicieni din Partidul Regiunilor pro-rus al Ucrainei, care și-a pierdut rapid sprijinul după prima invazie rusă din 2014 și care a fost în cele din urmă interzis de Kiev în februarie. Alți ucraineni care sprijină distrugerea țării lor de către Rusia au fost legați de cel mai apropiat aliat ucrainean al lui Putin, oligarhul Viktor Medvedciuk, sancționat de SUA, care acum trăiește în Rusia, dar care a fost în prima linie a operațiunilor de influență ale Kremlinului în Ucraina încă de la începutul anilor 2000.
Unii dintre susținătorii Rusiei sunt jurnaliști ucraineni care au găsit locuri de muncă bine plătite în mass-media pro-ruse, care erau adesea mai bine finanțate de statul rus și de oligarhii legați de Kremlin, decât instituțiile ucrainene aflate în dificultate, unde jurnaliștii lucrau anterior. Acest drum i-a dus pe unii dintre ei în poziții proeminente ca propagandiști în Rusia, unde acum scuipă ură genocidară împotriva propriului popor.
Alții sunt administratori locali și regionali din zonele ocupate, care și-au redirecționat competențele către noul regim. În cele din urmă, o situație mai complicată este a ucrainenilor din zonele ocupate care au fost recrutați – adesea prin constrângere – în unități militare rusești și controlate de Rusia pentru a lupta împotriva concetățenilor lor.
Definirea trădării poate fi înșelătoare – la urma urmei, cuvântul „trădător” este adesea folosit ca o bâtă împotriva adversarilor politici sau a oricărei persoane considerate nepatriotice. Dar noțiunea ar trebui să fie evidentă într-o țară care luptă într-un război total pentru propria existență: cineva care dăunează în mod intenționat securității propriei țări, în special în timp de război, ajutând sau colaborând cu inamicul. Legislația ucraineană – modificată ultima dată la scurt timp după începutul invaziei rusești din 2022 – definește „trădarea de stat” în mod extensiv ca fiind „acțiuni intenționate … de către un cetățean în detrimentul suveranității, integrității teritoriale și inviolabilității Ucrainei, capacității de apărare și securității de stat, economice sau informaționale”. Ea o cataloghează în continuare ca fiind „alăturarea de partea inamicului într-un moment de conflict armat” și include „spionajul”, precum și asistența la „activități subversive”. Pedepsele prevăzute pentru trădare încep de la 12 ani – și chiar mai mult pe timp de război.
Cifrele sunt greu de obținut. În iulie 2022, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că peste 650 de funcționari ucraineni din domeniul securității erau anchetați pentru suspiciune de trădare, inclusiv 60 de colaboratori care lucrau pentru ruși în teritoriile ocupate. O altă sursă este organizația neguvernamentală ucraineană Chesno, care cooperează cu Biroul Național Anticorupție din Ucraina pentru a întocmi o listă cu presupuși trădători. Până în prezent, lista conține peste 1.200 de nume de ucraineni, dar Chesno nu aplică întotdeauna un standard legal. Lista include persoane care au condamnat cu voce tare invazia Rusiei din 2022, dar au fost echivoce în ceea ce privește invazia din 2014 a Crimeei și a Donbasului. Unde se termină opinia politică și unde începe trădarea pasibilă de pedeapsă? Nu doar ucrainenii se luptă cu această întrebare.
În realitate, mulți dintre trădătorii Ucrainei au alunecat treptat și imperceptibil de cealaltă parte a baricadei. Unii au fost, de fapt, produsul eșecului primilor lideri ai Ucrainei, în principal foști aparatchik ai Partidului Comunist și așa-numiții „directori roșii”, de a crea o narațiune națională convingătoare, ca să nu mai vorbim de un stat bine guvernat după modelul central-european sau baltic.
Alții au pornit pe drumul spre trădare sub influența propagandei imperiale rusești omniprezente în Ucraina, transmisă prin intermediul unor emisiuni de televiziune și știri influente, a proliferării presei și cărților rusești și a muzicienilor și artiștilor ruși în vizită, a căror influență a fost lăsată să se infiltreze în țară fără control.
Alții au fost înstrăinați de noua lor patrie independentă prin cântecul de sirenă al nostalgiei sovietice, care a fost exploatat de Kremlin și de aliații săi din Ucraina pentru a împiedica apariția unei națiuni ucrainene unificate și consolidate.
Deoarece activitatea lor este publică, jurnaliștii sunt exemple relevante pentru modul în care au avut loc aceste schimbări treptate. Diana Panchenko a lucrat pentru ziarul naționalist ucrainean „Gazeta po Ukrainske” și pentru postul de televiziune TRK Kyiv. Dar în 2015, Panchenko s-a alăturat NewsOne, un nou canal de televiziune deținut ulterior de Medvedchuk. Ea a derapat apoi treptat spre apologia anexării Crimeei de către Rusia și a amplificat presupusele nemulțumiri ale așa-numiților separatiști din estul Ucrainei, dirijați de Rusia.
Când Zelenski a închis în 2021 posturile de televiziune legate de Rusia, inclusiv NewsOne, Panchenko a dus o campanie ferventă pentru a acuza guvernul de cenzură și pentru a-l apăra pe Medvedchuk. După invazia Rusiei din 2022, Panchehnko a devenit o vedetă pe YouTube care relata din teritoriile ocupate de Rusia. De acolo, ea a produs în mod regulat documentare manipulatoare care justifică războiul Rusiei ca un efort de a proteja, se presupune, locuitorii „asediați” din regiunea Donbas din Ucraina. Acum, stabilită la Moscova, ea susține că nu Rusia a fost cea care a distrus orașul ucrainean Mariupol, ci guvernul ucrainean și apărătorii Mariupolului. Ea a devenit o versiune modernă a lui Mildred Gillars – o americancă cunoscută și sub numele de Axis Sally- , care a difuzat propagandă nazistă către publicul de limbă engleză și care a fost ulterior condamnată pentru trădare în Statele Unite.
O altă ucraineancă de tip Axis Sally este Iulia Vityazeva, o proeminentă propagandistă care și-a avertizat concetățenii ucraineni că, în întreaga țară, îi așteaptă aceeași soartă ca cea de la Mariupol, unde se estimează că zeci de mii de civili au murit sub o ploaie de bombe, rachete și artilerie rusească. Vityazeva era un reporter local minor atunci când a părăsit orașul natal Odesa pentru Rusia în 2015, la scurt timp după prima invazie rusă. Ea a fost integrată rapid în echipa de propagandă a Kremlinului de către Vladimir Solovyov, unul dintre cei mai cunoscuți propagandiști de televiziune din Rusia, un susținător al distrugerii nemiloase a Ucrainei și un susținător al atacurilor cu rachete rusești împotriva Occidentului. În timp ce atacul la adresa Ucrainei rămâne pâinea ei, Vityazeva și-a concentrat recent atenția asupra Kazahstanului, denunțându-l pentru că nu susține războiul Moscovei.
Unii jurnaliști ucraineni aclamă acum uciderea concetățenilor lor. Vladimir Kornilov, un vechi agent de influență al Rusiei, este acum un invitat aproape zilnic în emisiunile de discuții din Rusia la orele de maximă audiență. El îndeamnă în mod regulat Rusia să fie mai nemiloasă împotriva Ucrainei. Într-un interviu din 20 iulie, el a spus despre Ucraina: „Atâta timp cât acest cuib de vipere există și până când îl vom distruge, va genera idei nebunești despre acte de terorism și sabotaj”.
Un număr substanțial de trădători provin din anturajul fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici, care a fost destituit în timpul revoluției „Maidan” din 2013-2014 și a fugit în Rusia. Mai mulți foști parlamentari din Partidul Regiunilor al lui Ianukovici se remarcă prin veninul comentariilor lor. Oleh Tsaryov și Ihor Markov, de exemplu, sunt invitați frecvenți la cele mai vizionate emisiuni rusești din prime-time. Tsaryov pledează pentru cucerirea totală și integrarea Ucrainei în Rusia, în timp ce Markov este cunoscut mai ales pentru aprecierile sale lingușitoare la adresa lui Putin, căruia Markov îi atribuie o „semnificație epocală în renașterea Imperiului Rus în limitele sale istorice anterioare”.
Dar cea mai mare cohortă de trădători este formată din colaboratorii ucraineni din Ucraina ocupată de Rusia. Aflați la prima generație, acești trădători au devenit funcționari în Crimeea și în estul Donbasului, confiscate de Rusia în 2014. Mulți dintre acești colaboratori proveneau din grupuri criminale sau activau în cluburi de arte marțiale susținute cu bani de la Kremlin.
Dintre colaboratorii de după 2022, puțini au fost susținători deschiși ai Kremlinului sau au anticipat că vor deveni trădători. Nu putem cunoaște adevăratele lor motive, dar este probabil că majoritatea acestor colaboratori au ajuns probabil la concluzia, la scurt timp după începerea invaziei, că puterea s-a schimbat și s-au adaptat pur și simplu la noii conducători. Cel mai cunoscut dintre ei este probabil Volodimir Saldo, fost primar al orașului Kherson. Când trupele rusești au ocupat acest oraș, Saldo i-a susținut pe invadatori, care l-au numit guvernator interimar al porțiunilor ocupate de ruși din regiunea Kherson. Recent, Saldo a îndemnat soldații ucraineni să se predea – vorbind în limba sa maternă, ucraineană, chiar dacă ocupanții pe care îi reprezintă acum pun în aplicare o politică de eliminare a limbii și identității ucrainene.
Medvedciuk, al cărui imperiu de afaceri și media ucrainean a alimentat ascensiunea mai multor trădători ucraineni proeminenți, a căzut în obscuritate în exilul său rusesc. După ce a fost schimbat cu prizonieri de război ucraineni în aprilie 2022, la scurt timp după arestarea sa inițială la Kiev sub acuzația de trădare, Medvedciuk a acordat o serie de interviuri. Astăzi, el este o nulitate mediatică, disprețuit de o mare parte a establishmentului rus ca un eșec politic pentru că nu a livrat Ucraina Kremlinului. Timp de ani de zile, el a fost beneficiarul a sute de milioane de dolari din contracte de energie rusești avantajoase, dar nu a reușit să construiască un partid pro-Kremlin puternic în Ucraina, chiar dacă l-a alimentat pe Putin cu narațiuni false despre presupusele înclinații pro-ruse ale ucrainenilor.
În calitate de fost președinte ucrainean înlăturat de Parlamentul ucrainean în urma revoluției „Maidan”, Ianukovici poate pretinde calitatea de primă voce a opoziției ucrainene. Cu toate acestea, cu excepția primelor zile de după fuga sa din Kiev în 2014, Putin nu l-a creditat niciodată ca lider al unui guvern ucrainean în exil, aliniat la Kremlin.
În mod similar, după invazia din 2022, Rusia nu a căutat niciodată să creeze ceva care să semene cu un așa-numit comitet de eliberare națională, o metodă cunoscută din perioada sovietică pentru a pregăti țările străine pentru controlul Kremlinului. De asemenea, nu există dovezi ale vreunui efort al Kremlinului de a pune bazele propagandistice pentru instalarea unui guvern pro-Moscova la Kiev, în ciuda rapoartelor serviciilor de informații occidentale care au indicat că Rusia urmărea un astfel de scenariu. Toate aceste acțiuni indică faptul că scopul lui Putin nu a fost niciodată acela de a controla statul ucrainean cu marionetele sale, ci de a-l distruge cu totul.
În războiul actual al Rusiei, trădătorii cu cel mai mare impact sunt cei care s-au infiltrat în serviciile de securitate ale Kievului. Dintre acești spioni demascați până acum, cei mai proeminenți sunt Andriy Klyuyev, fostul șef de cabinet al lui Ianukovici, și Vladimir Sivkovich, fost șef adjunct al Consiliului Național de Securitate ucrainean, ambii fugind în Rusia în 2014.
Rețeaua lor ar fi avut succese majore în plasarea de agenți în interiorul serviciilor de securitate ucrainene, unii dintre aceștia ajutând la sabotarea apărării Ucrainei în primele faze ale invaziei rusești din 2022. Ucraina a identificat și arestat mai mulți dintre acești agenți, inclusiv unii care se crede că au furnizat Kievului informații eronate despre mișcările rusești și au împărtășit cu Moscova informații care au permis Rusiei să captureze rapid mari porțiuni din sudul Ucrainei.
Trădătorii din Ucraina au jucat un rol serios în infiltrarea structurilor de stat, ajutând Rusia în administrarea teritoriilor ocupate și servind în unități militare rusești și controlate de Rusia. Un alt impact important al acestor trădători este asupra rușilor și a occidentalilor creduli, care îi văd pe ucraineni cum dau glas narațiunilor Kremlinului despre ucrainenii care ar fi fost conduși de o cabală nazistă și care tânjesc să se unească cu frații din Rusia într-un stat unitar.
Bineînțeles, este adevărat contrariul: din 2014 și mai ales din 2022, Ucraina a asistat la consolidarea unui sprijin aproape total pentru un stat ucrainean suveran, independent și o identitate națională liberă de dominația rusă. Astăzi, trădătorii și propagandiștii pro-ruși evocă dispreț și repulsie pentru că au devenit unul dintre instrumentele de război ale inamicului. Această repulsie determină, de asemenea, eforturile continue ale guvernului ucrainean și ale societății civile de a documenta actele de trădare, chiar și ale ucrainenilor care au fugit în străinătate, în speranța că, în cele din urmă, se va face dreptate.
Adrian Karatnycky, autorul acestui articol, este senior fellow la Atlantic Council și fondator al Myrmidon Group.
Foto: Felipe Diana/AP
