Vladimir Petrescu este student al University of Notre Dame, cu specializarea aerospace engineering. Călătoria lui Vladimir a început în clasa a 7-a, când și-a descoperit talentul pentru fizică. A participat la olimpiade naționale unde a obținut mai multe medalii de aur și argint.
În clasa a 10-a, Vladimir a luat contact cu domeniul aerospațial prin intermediul concursului Național Space Society Space Settlement Contest, pentru care a format o echipă de alți 11 elevi. A câștigat premiul 2 cu un proiect despre reciclarea deșeurilor spațiale, pe care l-a transformat apoi într-un business plan, astfel obțînând locul 3 la competiția Martine Rothblatt Space Settlement
Ca urmare a acestor performanțe, Vladimir a fost speaker la conferințele Internațional Space Summit și Internațional Space Development Conference, ținute în Los Angeles, repectiv Arlington.
Pentru a-și împărtăși pasiunea pentru spațiu cu generațiile următoare, Vladimir a co-fondat prima conferință pe tema explorării spațiului pentru elevii români, Romanian Youth Space Conference.
Datorită activității sale impresionante a fost acceptat cu bursă integrală la University of Notre Dame.
În prezent, Vladimir este un membru important al echipei de racheto-modele Notre Dame Rocketry Team, ce este clasată pe primul loc în competiția NASA Student Launch Challenge.
Vladimir este interesat de propulsie și zbor hypersonic și dorește să își dezvolte aceste interese prin cercetare in cadrul universității și internship-uri.
Vladimir dorește să inoveze domeniul aerospațial prin crearea de super-heavy lift launch vehicles cu scopul de colonizare al spațiului prin construirea de space settlements.
Daniela Bordei: E o mare bucurie pentru mine să îl am alături pe Vladimir Petrescu. Trebuie să spun că Vladi tu este din București, este din Constanța și, practice, jumătate din sau mai mult de jumătate din interacțiunea noastră s-a desfășurat pe Skype. Am ajuns să ne cunoaștem destul de târziu, dar de atunci am devenit cei mai bun prieten. Cum e să faci lecții pe Skype, să scrii eseuri pe Skype și să reușești să intri la o facultate în America?
Vladimir Petrescu: Deși experiența lor online arăta că Skype- ul sau Google Meet nu era neapărat un mod eficient de a socializa sau de a comunica, dumneavoastră ați fost fenomenală instant. Știu că prima oară când voiam să intru la primul meeting pe Skype îmi era frică. Eram emoționat. Cum o să fiți, cum o să ne cunoaștem, cum o să meargă relația. Dar apoi știu că, în primele cinci minute, ați avut o energie foarte bună care m-a făcut să uit de această anxietate și m-am simțit ca și cum aș fi fost față în față, în aceeași cameră, la apartament, cu dumneavoastră.
Tu ești un tip cu o energie colosală. Ești un motoraș Duracell, în forma lui cea mai avansată și elaborată. Și rareori mi-a fost dat să văd atâta energie strânsă într- un om și, mai ales, într- un om care este preocupat de știință. Cumva știința vă potolește, vă face mai gânditori, mai abstracți. Dar de unde? La tine este totul energie pură?
Nu sunt un om de știință, sunt un inginer. Poate că am o doza de a vedea. Mai practic este de a pune energia din știință în ceva real.
Vladi este astăzi este student al unei facultăți foarte bune din Statele Unite, Notre Dame. Mai ieri era elevul unui liceu foarte cunoscut din Constanța, ICHC, și a reușit să își împlinească visul. De altfel, el nu a fost acceptat doar de Notre-Dame, ci și de alte universități. Îl las să povestească.
Eu am aplicat la toate cele 20 de sloturi disponibile din Come&App. Am fost acceptat de mai multe universități. Câteva dintre ele, cele mai cunoscute, cum ar fi Virginia Tech, Illinois Urbana Campaign, Texas INM și Notre-Dame. Am mers la ei pentru că au fost singurii care mi-au dat full ride: costurile acoperite în proporție de 75% și 25% bursă de merit.
Unii oameni se gândesc că e imposibil să ajungi să faci facultatea în America pentru că nu primești bani. Ei bine, primești bani.
Pentru mine, banii erau un factor crucial în a decide dacă mă duc sau nu în America. Aveam backup la Delft, dar Notre Dame a fost foarte interesată de mine și mi-au dat toți banii. Știu că prima dată am primiî o ofertă de 75%. Mai aveam de plată încă 25%. Mă gândeam dacă să îi plătesc, să nu-i plătesc. Într- o zi, într- o sâmbătă, am primit mail că am fost selectat ca finalist al unei burse. Am avut un interviu online și, tot într- o zi complet aleatorie, am primit răspunsul că voi primi bursă. Știam clar că pot să mă duc la Notre Dame. Știam într- un fel că Notre Dame e locul unde trebuie să merg, mai ales că mă invitaseră să stau două zile în facultate să o vizitez.
Asta mi se pare un lucru fabulos: încrederea asta extraordinară pe care o au că nu se vor înșela și că iau acel om care li se potrivește. Pentru că e important ca lumea să știe că poți să fi extraordinar de bun, dar să nu simtă ei că te potrivești pe profilul lor. Când ai simțit că asta este facultatea la care trebuie să ajungi?
Când am fost acolo și am văzut atmosfera, ne- au dus pe la toate laboratoarele și mi s a părut foarte ciudat. Mă plimbam prin campus și atunci nu știam cine este, dar m-a Salutat un preot. Suntem o universitates catolică. Și apoi am aflat că preotul care m-a salutat era, de fapt, directorul universității.
Încă o dovadă în plus că te- au vrut. Faptul că ți-au plătit tot, să te duci acolo, să- i cunoști, să te cunoască, să vezi unde îți vei desfășura următorii patru ani din viață și așa să fii sigur că acela e locul pe care l- ai ales. Deci, după ce ai fost acolo, ai simțit că aparții…
Da, simțeam o conexiune foarte puternică. Când mă întorceam și povesteam de facultate, nu ziceam „Notre Dame are”, ziceam „noi avem”. Simțeam comunitatea. Fiind o facultate mică, de numai 8.000 de studenți, ne știm toți între noi, cu profesorii, suntem foarte apropiați. De exemplu, în timpul lockdown-ului profesoru meu de inginerie ne-a invitat pe cei care mai eram prin campus să mergem la el să ne jucăm boardgames, ca să nu stăm singuri prin cămine. Facultatea organizează mese de Crăciun, mese de Thanksgiving. Ne simțim toți ca într- o comunitate acolo.
Există ceva ce îți lipsește de acasă? Că pare totul idilic, și frumos, și bine așezat.
Singura chestier care simt că- mi lipsește sunt românii. Nu sunt singurul român de acolo. Mai este cineva cu bursă. Nu prea e prin campus, așa că, practic, chiar sunt singurul român de acolo.
Cât de diferiți sunt colegii tăi de facultate de români?
Sunt destul de diferiți. Noi, ca români, avem spiritul ăsta mai glumeț. Chiar dacă merge prost, reușim să ne ținem moralul sus, să fim mai glumeți, avem o energie mult mai ridicată decât restul.
Un pic inconștientă, pentru că noi nu avem motive pentru care să avem energie.
Un pic inconștientă, dar ne ține motivați. Chestia asta îmi lipsește. Seriozitatea asta un pic glumeață.
Sunt mulți internaționali în campus?
Da, suntem destul de mulți. Notre Dame, fiind o facultate catolică, este focusată pe toată comunitatea catolică, care este una internațională. Acum câteva luni am fost invitat la o masă cu familia care îmi plătește bursa. Sunt un cuplu de un american și o spaniolă. Ei stau în Spania, iar bursa pe care o am este numai pentru internaționali.
E un lucru foarte interesant și cred că ar merita să detaliezi conceptul acesta de bursă, care este oferită de cineva. La noi, din păcate, sunt destul de puține cazurile în care cineva, care are posibilități materiale, decide să le împartă cu un necunoscut.
Notre Dame are o cultură foarte mare de alumni. Asta înseamnă că noi primim cei mai mulți bani, primim din donații de la foști studenți și de aici ni se creează din anul întâi reflexul că trebuie să iubim Notre Dame, trebuie să iubim oamenii care vin la Notre Dame. Toți cei care au terminat Notre Dame mai devreme sau mai târziu se întorc să- i ajute pe ceilalți. Fie că se întorc ca recrutori și ne angajează direct din campus, fără să mai dăm un interviu formal, fie că se întorc ca profesori din industrie, părăsesc industria ca să vină să predea, fie că, cu banii pe care-i dau dau burse, ne ajută să ne susținem educația. Tot sistemul de burse de la Notre Dame este bazat pe chestia asta. Ei nu au burse de stat, totul este dat de persoane fizice și fără împrumuturi. Ți-au dat banii, nu ți-i mai cer.
Tu faci inginerie acolo și ești înclinat către cercetare. Ești un tip extrem de riguros și fericit. Așa să poți să descoperi ceva. Spre ce crezi că va merge viitorul tău și spre ce domeniu exact din inginerie ai vrea să îți axezi interesul?
Momentan am major (specializare principală – n.red.) în inginerie aerospațială, asta am făcut din clasa a zecea și cred cu tărie că asta o să rămână. Acum trebuie să mă decid pe ce parte a ingineriei aerospațiale vreau să mă duc. Notre Dame este foarte bine cunoscută pentru baia de propulsie și aerodinamică și cred că asta o să și fac. Am aplicat la un intership la laborator de turbo-propulsie și sunt în discuții cu un profesor pentru cercetare în hipersonică.
Ei îți și finanțează cercetarea. Tu ai primit și o ofertă de cercetare și vreau să ne spui în ce constă.
Da, am 12.000 de dolari cu care pot să fac ce vreau eu în cadrul unei cercetări, pot să propun un proiect al meu, pot să îmi plătesc cazarea dacă mă duc să fac cercetări la altă universitate sau în afara orașului, sau pot să- mi plătesc cheltuielile zilnice dacă fac intership în timpul verii, când campusul este închis .
Presupun că deja te-ai gândit că, deși ești anul 1, ai putea să începi cercetarea.
Da, m- am gândit. Cercetarea cel mai probabil o s-o încep de anul viitor. Mai este un târg de cercetare, care o să fie în martie, și acolo vreau să văd dacă pot să prind o poziție de asistent. Internshipul ar fi cel de care am zis de la laboratorul de turbo- propulsie. În caz că nu e nimica, nu este o problemă. Foarte puțini în anul întâi reușesc să prindă internshipuri, dar sunt parte din echipa de racheto-modelism a universității. Suntem printre cele mai bune echipe din țară și deja sunt implicat în foarte multe proiecte acolo. Eu sunt cel care se ocupă cu prima parte aerodinamică din rachetă și, chiar că nu prind nimica, o să mă implic și o să lucrez la această echipă. Scopul meu este ca, până în anul trei, să fiu cel care se ocupă de designul aerodinamic al rachetei.
Cum e grupul de tineri din care faci și tu parte?
Este foarte primitor. Eu am intrat mai târziu în acest grup, pentru că am venit și mai târziu la conferință. Era prima mea experiență. Când am venit prima oară aici să vorbim despre eseuri, să alegem facultățile la care să aplic, au fost foarte primitori. Ca și cum mă cunoșteau deja, chiar dacă eu nu- i cunoșteam, ceea ce pentru mine a fost o senzație ciudată, dar în același timp foarte bună. Sincer, nici nu m-am gândit că o să avem o conferință despre spațiu la Crown Plaza, cu peste 150 de participanți și 17 experți și internaționali.
A fost așa un adevărat regal. Ți- e dor de mare când ești acolo, departe?
Da, aș putea spune că da. În același timp m-am acomodat foarte bine cu Notre Dame și cu peisajul. Avem două lacuri foarte frumoase și în fiecare seară, ca să mă liniștesc, mă plimb pe acolo.
Notre Dame este o universitate catolică. Cum te- ai împăcat cu asta? Oamenilor în general le e frică când văd că e o facultate creștină sau catolică, Se gândesc ce ne pune să facem?
Aș spune că n- ar trebui să le fie frică. Nu pot să spun că sunt o persoană foarte religioasă, nu prea am fost dus la biserică. Biserica din campus este impunătoare, cu arhitectură gotică din Franța, este cea mai mare bazilică din Statele Unite, clasică, impunătoare, cu multe vitralii. Cât timp oamenii au valorile și virtuțile creștine, care sunt să fii un om bun, să- ți ajuți aproapele, să trăiești într- o comunitate, nu ar trebui să le fie frică.
A fost o bucurie să te ascult, să ne aducem aminte tot parcursul, să privim în depărtare la ceea ce ai de făcut. Te așteptăm din nou cu alte vești. Îți mulțumim din suflet și îți dorim drum bun și rezultate pe măsura calităților tale! Mulțumesc, Vladi!
Vă mulțumesc foarte mult că m-ați ghidat în acest proces.
Podcastul „Daniela Bordei: Despre viață cu sinceritate!” care l-a avut invitat pe Vladimir Petrescu îl puteți asculta AICI