INTERVIU | Povestea unui student român la Stanford: „Vom ține sub control Inteligența Artificială”

Robert Dragomirescu studiază în SUA cu Ciprian Manolescu, o legendă a matematicienilor din România.


Robert Dragomirescu are 19 ani și este student în anul I la Universitatea Stanford. Domeniul ales este matematica, dar își dorește  să exploreze și alte oportunități, pentru că sistemul american este flexibil în alegerea domeniului în timpul facultății.

Din clasa a 5-a a fost elevul Liceului Internațional de Informatică din București, unde și-a întreținut pasiunea pentru matematică. În gimnaziu s-a remarcat la olimpiadele de matematică și informatică la nivel național, dar visul său, pentru care a muncit foarte mult, a fost să ajungă la Olimpiada Internațională de Matematică. A reușit în clasa a X-a, fiind primul clasat la barajele de calificare pentru lotul României, dar a clacat în timpul competiției. S-a întors cu o mențiune și cu un complex că locul său nu era acolo.

A reușit să treacă peste eșec (deși mulți au considerat că a fost o mare realizare să ajungă la OIM, nu un eșec) și și-a canalizat toată energia pregătirii pentru anul următor, cu obiectivul să ia medalie de aur. În clasa a XI-a s-a calificat din nou în lotul României, tot primul. A avut emoții mari și frică de un alt eșec, dar a reușit să se concentrez foarte bine în ambele zile de concurs. S-a întors cu o medalie de aur și cu un succes istoric al întregii echipe: locul 5 în lume, rezultat pe care nu-l mai avusese România de 23 de ani.

Anul următor, în clasa a XII-a, a obținut ce-a de-a doua medalie de aur și locul 4 în lume ca echipă. Rezultatul a venit firesc de această dată, a participat la competitie cu încrederea că locul său era acolo și că se poate măsura cu cei mai buni din lume la matematică.

Și-a dorit mult să studieze în sistemul american și, în special, să ajungă la Stanford University, iar bucuria primirii scrisorii de acceptare a fost imensă.

La Stanford studiază în prezent cu Ciprian Manolescu, o legendă a matematicienilor din România. A participat anul acesta la cel mai important concurs între universitățile din US, Putnam Mathematical Competition, și a reușit să se claseze în primii 100, o mare performanță  pentru un student în primul an.

Până în acest punct al vieții sale și-a construit un mod de gândire logic și structurat prin matematică, iar olimpiadele l-au învățat să țintească sus și să muncească mult pentru a obține rezultate. Nu este foarte sigur ce va face după universitate. Îl atrage mediul academic și cercetarea în matematică, dar și ideea de a avea propriul business în tehnologie, care să-i ofere libertatea, provocările și adrenalina de a crea ceva nou, prin care să poată aduce valoare oamenilor.

Daniela Bordei: Robert este unul din tinerii înzestrați, pasionați și care cu siguranță va schimba ceva în zona matematicii. El studiază în Statele Unite, la Stanford. Din ce știu eu, matematica este limba cu care Dumnezeu a scris întreg universul. Aș vrea să știu când ai început tu să descifrezi această limbă?

Robert Dragomirescu: Întodeauna am fost pasionat de matematică, dar cred că am început cu adevărat să o studiez în clasa a cincea, când m-am apucat de concursuri și nu m-am oprit de atunci.

În matematică este nevoie de un profesor sau poți să fii tu profesorul cel mai bun și e suficient să ai dorința de a vrea să descoperi cât mai multe lucruri?

Un profesor te poate ajuta foarte mult, dar consider că poți să te descurci și singur. Sunt foarte multe materiale online și, dacă cauți, poți să găsești, deși un profesor te poate ajuta mult de tot.

Ce altceva ți- ar plăcea să faci când nu faci matematică?

La facultate aș vrea să explorez mai multe subiecte ca să înțeleg ce îmi place, că nu sunt complet sigur dacă vreau să continui pe direcția matematică.

Citește și: INTERVIU | „Când a murit tata, decanul de la Carnegie Mellon University m-a sunat să-mi trimită o coroană de flori”

Știu despre tine că ești pasionat de natură și că îți plac drumețiile și mai ales escalada. Cât de des ajungi la munte?

La munte nu ajung foarte des, pentru că nu am mult timp.

Dar ce înseamnă pentru tine să faci o ascensiune?

Pentru mine e foarte relaxant. Îmi place foarte mult atmosfera de acolo.

La ce te gândești în timp ce urci?

La orice. Nu mă gândesc la ceva anume, dar uneori îmi iau o problemă și mă gândesc pe drum.

Dacă ai putea să alegi în clipa asta să trăiești în trecut sau în viitor ce ai alege?

În viitor.

Deci ai vrea să alegi viitorul pentru că știi că viitorul va fi mai bun.

Nu neapărat pentru că știu că ar fi mai bun, deși așa sper că va fi, ci  pentru că viitorul mi se pare că are mult mai multe posibilități.

Așadar, nu ți-e frică de viitor. E foarte bine, pentru că, așa cum îl vedem astăzi, cu dezvoltarea Inteligenței Artificiale și cu felul în care vor fi folosite resursele, am putea să ne speriem puțin de ceea ce urmează. Ce ți se pare cel mai predictibil să se întâmple cu omenirea în următorii ani?

Sunt de acord că Inteligența Artificială se va dezvolta foarte mult și va…

Se va dezvolta foarte mult și ne va afecta cu siguranță. Matematicianul din tine are calculele făcute pentru felul în care putem dormi liniștiți sau nu deținem controlul?

Eu cred că sunt probleme care trebuie văzute în punctul ăsta de vedere, dar sunt multe persoane care lucrează pe asta și sunt sigur că vom ține sub control situația.

Ce din ce ai învățat la școală crezi că-ți va folosi în viitor? Și nu mă refer doar la matematică.

Ce din ce am învățat de la școală voi folosi eu sau se va folosi?

Ce-ți va folosi ție în viitor din tot ce ai învățat la școală?

În afară de matematică, care mă va ajuta mult, celelalte materii nu știu cât mă vor ajuta în mod concret, dar mă va ajuta experiența de la școală, respectiv interacțiunile mele cu colegii mei.

Citește și: INTERVIU | „Când m-am mutat la București din Târgu-Mureș, noii mei colegi nu erau siguri că fac parte din același popor cu ei”

Cu siguranță, pentru că oricât de mult am iubi un anumit subiect, el nu poate să reprezinte tot în viața noastră. Care e slăbiciunea ta?

Cred că mă focusez prea mult pe o singură chestie și e puțin cam greu să mă adaptez uneori.

Care îți este atu-ul?

Același lucru.

Deci poți să te focusezi pe un lucru, doar că s-ar putea să te ducă într o zonă în care să nu te simți tocmai confortabil. Dacă ar trebui să faci stoc pentru un produs care ar urma să dispară de pe piață, care ar fi acela? Cu alte cuvinte, care ți- e dependența?

Coca- Cola. Beau extrem de multă.

Să presupunem că într-o bună zi pierzi tot ce ai în afară de trei obiecte. Care ar fi acelea?

Telefonul, sticla de cola și bani.

Știu că ai avut o campanie extraordinar de frumoasă și care cred că ar conta. Ai făcut niște lucruri foarte faine pentru alții și pentru tine în aceeași măsură, pentru că ai vrut să ajuți. E vorba de niște oameni cu probleme de vedere, pe care i-ai ajutat să-și împlinească visul. Poți să ne povestești despre ei?

Da, ei se numesc Andrei și Răzvan. Și sunt doi cățărători nevăzători. Eu sunt pasionat de escaladă – e sportul meu preferat – și când am auzit de cauza lor m-a fascinate. Ei vor să urce pe cel mai înalt munte de pe fiecare continent. Și deja au reușit să urce pe patru dintre ei.

Știu că. prin campania ta, i-ai ajutat să urce Aconcagua și așa au bifat America de Sud, ceea ce este remarcabil. Ce mai fac ei acum? Ce știi despre ei? Te-ai întâlnit cu ei vreodată?

Nu.

Doar prin intermediul fondurilor, practic, ai ținut legătura cu ei.

Doar am auzit de ei. Mi s-a părut foarte interesantă cauza lor și am strâns niște bani ca să-i ajut.

Există cineva în familia ta sau cineva cunoscut ție care are probleme de vedere sau a fost pur și simplu primul instinct?

Nu cunosc pe cineva care are probleme de vedere, dar m-a inspirat foarte mult. Să vrei să faci ceva și să-ți depășești toate limitele.

Tu ești și înotător în timpul liber, iubești mediul acvatic și știu că ai făcut niște încercări interesante despre care vreau să ne vorbești.

Da, am înotat fără să văd. Aveam niște ochelari de înot cu scoci pus deasupra și am înotat așa.

Practic, ai trăit ceva din experiența unui nevăzător? Dezvoltă celelalte capacități ale omului faptul că pierde una dintre ele?

Aș zice că puțin. Adică la început nu înotam drept, ci într-o parte și nu- mi dădeam seama, corectam și tot intram în perete. Pe parcurs am învățat să merg mai drept. M-am adaptat puțin.

În momentul plecării din țară ți-a fost teamă de ceva?

Mi-a fost puțin teamă că nu mă voi adapta, că nu mă voi descurca. Dar nu e o teamă reală. E o schimbare mare și e normal.

Schimbarea este foarte mare și e grozavă pentru voi că vă maturizați, vă responsabilizați și învățați despre voi o grămadă de lucruri. Știi să bagi la spălat? Ai încercat până acuma?

Nu am încercat. Dar sunt sigur că pot să învăț.

Știi ce să faci când se închide cantina și nu mai ai unde să mănânci?

Îmi comand mâncare.

Ce vrei să le spui americanilor despre România? Sau despre români? Există ceva pe care îl vei lua cu tine pur românesc? Nu știu. Sunt mulți copii care pleacă cu un steag sau cu o icoană sau cu un album de artă sau ceva. Există ceva la care te ai gândit?

Nu, nu am ceva anume de dat.

O să-ți iei cu siguranță cu tine.

Da, o să mi iau.

Intenționezi să stai aproape de românii care sunt în Stanford acum și să faceți o comunitate puternică.

Da, da, normal. România e. țara în care am locuit acești 18 ani și vreau să o duc cu mine.

Ce vrei să faci după ce termini facultatea?

Nu sunt complet sigur. Vreau să-mi explorez opțiunile, să văd ce vreau să fac pe viitor. Și nu am niște planuri concrete.

Te- ai gândit la un „Minor” (materie secundară de studiu)?

Posibil informatica, dar, din nou, nu sunt sigur.

Îți mulțumesc mult pentru interviu!

Mulțumesc și eu!

Podcastul „Daniela Bordei: Despre viață cu sinceritate!” care l-a avut invitat pe Robert Dragomirescu îl puteți asculta AICI