Elena Osain este absolventă a University of California, Los Angeles (UCLA), cu specializare în Economie. În urma absolvirii, timp de câteva luni, a lucrat la o companie din State pe post de intern, iar din septembrie anul trecut a început programul de master la Londra în cadrul facultății Glion. Specializarea pentru care a optat este Real Estate, Finance, și Hotel Development.
Daniela Bordei: Bună ziua, prieteni! Astăzi o s-o cunoaștem pe Elena Osain, absolventă a Liceului Internațional ICHB, actualmente studentă la UCLA, în America. Bună, Elena!
Elena Osain: Bună și mulțumesc pentru invitație.
În primul rând, care a fost cea mai mare provocare la care a trebuit să faci față atunci când ai ajuns pe tărâm american?
În primul rând, îmi doream foarte mult să ajung la UCLA, în Statele Unite. În primul an am stat acasă pentru că a fost pandemia și un an întreg am făcut cursuri din camera proprie, între 12 și 5 dimineața. După un asemenea parcurs, îți dorești atât de mult să ajungi unde știi că îți este destinat să fii, încât, odată ce te vezi acolo, parcă nimic nu mai pare atât de anevoios și niciun obstacol nu pare de nedepășit și să ieși câștigător dintr- o anumită situație.
Care a fost primul lucru pe care l- ai făcut când ai rămas singură după ce te- au instalat toți și ți-au luat cele necesare?
După ce m- am instalat, pur și simplu am început o altă viață și, pas cu pas, am luat lucrurile natural, le- am tratat cu naturalețe. În general, îmi place să trăiesc într- un echilibru și să păstrez tot ceea ce fac într- o anumită balanță, pentru că asta mă va duce undeva, la țelul pe care îl urmăresc. Dacă o faci pas cu pas și cu răbdare și cu înțelegerea că anumite lucruri așa trebuie să fie, și acceptare.
Viața, se spune, că nu știe niciodată ce să îți dea dacă nu știi ce să-i ceri. Ce ai cerut?
Îi cer răbdarea de care am vorbit mai devreme, îi cer înțelepciunea și puterea de înțelegere că ce ți- este scris este pentru tine și ce este pentru tine este pus deoparte. Și, bineînțeles, rolul fiecăruia este să muncească pentru obiectivele pe care le are, cu ambiție, să aibă etica muncii, să fie determinați să ajungă la obiectivul respectiv, dar să știe că uneori chiar nu stă în puterea lor să controleze absolut tot. Dă tot ce ai mai bun și vei primi.
Vreau să ne spui care a fost cea mai mare surpriză pe care ți- a oferit- o viața și care au fost lucrurile pe care ți le- ai spus cel mai des?
Cea mai mare surpriză pe care mi- a oferit- o viața până acum cred că este puterea rezilienței. Eu am făcut și 14 ani de balet și asta m- a învățat și mi- a croit o disciplină și o ambiție pe care eu le- am folosit în absolut tot ceea ce am făcut. Și, cumva, drumul meu a pornit de acolo. A început la 3 ani, când m- am apucat de balet și continuă în prezent. Cred că puterea asta de a știi să te ridici când ești dărâmat sau când simți că lucrurile nu ies așa cum ți- ai droit, să știi să plângi o zi, două sau să o iei de la capăt. Dacă rămâi acolo, în starea respectivă, jos, nu obții absolut nimic. Și este uman să simți o anumită suferință și să trăiești anumite sentimente mai puțin plăcute. Dar trebuie să știi să te ridici din punctul respectiv și să- ți dai seama că acea versiune a ta nu este cea cu care vrei tu să te identifici pe termen lung. Și atunci este important să te ridici safe up și atunci keep going!
Deși ai fost la celebrului ICHB, tu nu ai ajuns să studiezi la o facultate de prestigiu cum e UCLA pentru că ai fost olimpică la vreuna din materii. În schimb, ai avut alte calități extraordinare, calități pe care le ai dezvoltat în cadrul acestor ore de balet. Cum a fost trecerea de la această activitate sublimă precum baletul?
Baletul va rămâne o pasiune. Indiferent dacă mai practic sau nu, îmi place nespus de mult să merg la Operă, să văd un balet, să- mi felicit prietenele care au urmat această carieră și acum sunt pe marile scene scene ale lumii. Dar mă bucur că, odată ce m-am oprit din a practica această artă, nu am simțit vreun regret. Adică am pus punct când a trebuit, când am simțit că trebuie să se termine acest capitol ca să pot continua cu altceva în viața mea. Am făcut lucrul acesta și atunci mă bucur că nu am sentimente de regret sau vinovăție că nu mai fac asta în present. În suflet îl voi purta mereu și voi purta și arta, pasiunea mea față de această artă, admirația pentru profesoarele mele. Și chiar anul acesta, când m-am întors în țară de la facultate, am văzut spectacolul de final de an al școlii mele de balet. Am văzut generațiile mici care sunt atât de talentate și cumva îți dai seama ce simțeau părinții tăi când te vedeau pe scenă.
Spune- mi dacă cumva te- ai gândit vreodată să faci un minor (a doua specializare- n.red.) în balet sau dans contemporan în America, pentru că școala îți permite să ai un minor.
Sinceră să fiu, nu m- am gândit la un minor în balet, pentru că acolo se face la un nivel mai puțin avansat.
Să zicem că amator…
Da, recreativ. Nu am simțit neapărat dorința de a mă înscrie la astfel de cursuri. Am mai fost la cursuri de dans, dar alte stiluri: contemporan, am făcut și hip hop.
Prin prisma acestui program pe care îl ai tu la UCLA, ai avut ocazia, de asemenea, să faci un exchange. Alegerea pe care a avut-o tu a fost să studiezi în Marea Britanie o perioadă de timp. Te rog să faci o comparație între trei sisteme educaționale: cel românesc, cel american și cel britanic?
Aș spune că sistemul american, cel puțin la UCLA, care este o universitate de research, se bazează foarte mult pe latura teoretică a tuturor domeniilor studiate.
Și trebuie să mai spunem că nu este o universitate, este o uzină. Ar trebui să le spui câți studenți sunt acolo.
Da, suntem în jur de 50.000.
Cred că atâția sunt în toată România.
Este o mare de oameni în care este ușor să te pierzi.
Exact.
Revenind la sistemele cele trei sisteme educaționale. In Statele Unite sistemul se bazează foarte mult pe latura teoretică. In zilele noastre oamenii caută latura practică, la UCLA o deprinzi sau te deprinzi cu ea în urma activităților extracurriculare. Trebuie să îți cauți anumite internship- uri sau programe de training care să îți ofere această latură practică. Profesorii la clasă nu te învață asta. Și sunt puțini profesori care predau cursuri pe care foarte mulți le desconsideră, pentru că lor li se par inutile sau nu- i ajută la specializarea lor. Dar acești profesori te pot îndruma într o direcție profesională exactă. In Londra mi-a plăcut foarte mult experiența pe care am avut o. Am avut un curs de economie internațională și un alt curs de Digital Work and Technology. La cursul de economie internațională, foarte diferit de ce învățam la UCLA, am învățat despre istoria economică a diferitelor țări pe care le- am studiat: Japonia, Marea Britanie, Statele Unite, Germania. Am învățat despre fundația economică, de unde au pornit și de ce au ajuns unde sunt în zilele noastre, o înșiruire de evenimente de calibru, semnificative istoric. Aveai o poză…
O privire de ansamblu.
… mult mai amplă și mai clară a lucrurilor și a prezentului economic, până la urmă. Pe când la UCLA înveți foarte multă matematică în cursurile de economie. Este doar formula, trebuie să aplici asta ca să faci nu știu ce.
Deci foarte eficienți. Și la noi?
La noi, sinceră să fiu, de când am plecat, am început să apreciez din ce în ce mai mult sistemul nostru educațional, pentru că, deși este blamat de cele mai multe ori, să spunem, că nu învățăm nimic util și ne împuie capul cu tot felul de prostii, că de ce trebuie să știm noi nu știu ce capitală a lumii, este foarte important, pentru că îți clădește o structură neuronală foarte bine țesută și legată. Și când ajungi la facultate, abia atunci vezi diferența dintre o minte antrenată în diverse domenii și una limitată.
Am ajuns la final de interviu și vreau să- ți pun o întrebare care îmi vine acum în minte. Știi că se spune că singurul lucru veșnic în univers este doar ce ne punem noi în minte. Și aș vrea să știu ce ai tu în minte pentru viitorul tău, Elena?
Asta e o întrebare chiar complicată. Poate sună clișeic, dar vreau să fiu cea mai bună versiune a mea Și lucrez la asta în fiecare zi și îmi trag inspirație din absolut toate persoanele cu care interacționez, iau ce este mai bun de la persoanele respective și mă gândesc cum pot să atribui asta persoanei mele și cum pot să cresc în așa fel încât să fiu un întreg cât mai frumos și uman, și spiritual și din punct de vedere cognitiv. Sa fii o persoană întreagă.
Îți mulțumesc mult că ai fost alături de mine și sper să ne revedem pentru că știu că parcursul tău va continua la fel de frumos și la fel de spectaculos și te așteptăm oricând alături de noi, pe canapea, la o altă discuție.
Mulțumesc frumos! Mi- a făcut mare plăcere si mie.
Podcastul „Daniela Bordei: Despre viață cu sinceritate!” care a avut-o invitată pe Elena Osain îl puteți asculta AICI
