În ce merită să-ți investești banii în 2024

Anul în curs se așteaptă să fie un an plin de evenimente și de mișcări pe tabla de șah mondială. Dar cei mai mulți specialiști spun că va fi un an bun pentru economie.


Anul care tocmai a început se așteaptă să fie unul plin de evenimente politice și de mișcări pe tabla de șah mondială. Vor fi patru rânduri de alegeri în România, alegeri pentru Parlamentul European în toate țările din Uniunea Europeană, alegeri în Statele Unite, unde este probabil să vedem un nou președinte, și deloc imprevizibilele alegeri din Rusia, acolo unde Vladimir Putin va fi confirmat pentru încă un mandat. Cu toate acestea, cei mai mulți specialiști spun că va fi un an bun pentru economie, cele mai multe predicții sunt pozitive ceea ce înseamnă că este un an bun pentru investiții.

Pentru oricine nu a investit până acum și vrea să-și asigure un mic venit în plus pentru mai târziu, sau de ce nu, o alternativă la sistemul de pensii de stat, este un moment foarte bun. Opțiunile sunt multe și investițiile constituie un nivel de risc ce trebuie adaptat în funcție de investitor, pentru asta am pregătit patru mari categorii de investiții pentru 2024 care să ridice puțin ceața.

Titluri de stat

O parte importantă din taxele și impozitele pe care le plătim se duc pe plata împrumuturilor pe care le face statul. Doar cheltuielile cu dobânzile sunt de peste 30 de miliarde de lei în bugetul din anul 2024. E un motiv bun să profiți de cupoanele oferite de guvern la emisiunile de titluri, poți alege să le cumperi prin intermediul unei bănci (Banca Transilvania, BRD și BCR oferă această posibilitate), prin intermediul oficiilor Poștei Române sau prin intermediul spațiului virtual privat (SPV).

În cazul în care îți dorești o scadență mai mică și nu vrei să ții titlurile de stat în portofoliu o perioadă îndelungată poți alege să le cumperi de pe piața secundară, adică de la bursă prin intermediul unui broker. Titlurile de stat în lei au cupoane între 3.25% și 8%, iar cele în euro, între 1.85% și 2.65%. Un profit de 7-8% anual nu e de ignorat și, în plus, vei putea să arăți cu degetul atunci când guvernul irosește banii din buget pentru că efectiv sunt bani care vin de la tine (la fel ca și cei din impozite, dar acelea sunt obligatorii).

Aur

Să fie clar vorbim de metalul prețios care a crescut cu 13% în 2023 față de începutul anului. O creștere consistentă, care deși nu e garantată în fiecare an are totuși avantajul că foarte rar sunt ani răi pentru investitorii în aur. Experții estimează că prețul aurului va crește spre valoarea de 2,090 de dolari pe uncie, ceea ce înseamnă o creștere de 2.7%. Nu e un profit foarte mare, dar e ceva mai sigur decât alte investiții. Istoric, perioadele în care tensiunile geopolitice au fost mari, au dus la creșteri mai consistente ale prețului aurului, fiind de obicei locul unde investitorii precauți își retrag capitalul în momente critice.

Indicele BET

A performat peste S&P 500, FTSE 100 și alți indici importanți din marile economii ale lumii. În 2023 indicele bursei de la București, BET, a avut o creștere de 31% față de finalul anului anterior. Capitalizarea bursieră a crescut și ea cu 49,2% datorită acestui lucru, dar și datorită listării Hidroelectrica, cea mai de succes listare din Europa de Est în anul 2023.

Este un moment bun pentru piață și, chiar dacă 2024 nu garantează același return ca anul trecut, totuși o piață în plină expansiune cum este cea de la București și care, în fiecare trimestru, vine cu lucruri noi, e o investiție bună. Un portofoliu echilibrat la Bursa de Valori București nu e simplu de construit și necesită destul timp pentru analiză și acumularea de informații despre companii, însă urmărirea indicelui BET este destul de simplă. Iar dacă vrei doar să investești în mod pasiv poți alege ETF-ul care urmărește indicele BET de la Patria Bank,

Dar aici va fi nevoie de atenție la comisioanele percepute care vor reduce potențialul profit.

Magnificent 7

Până și cei mai sceptici investitori spun că trebuie să ai în portofoliu cele 7 companii magnifice ale bursei americane: Apple (AAPL), Alphabet (GOOGL)Microsoft (MSFT), Amazon (AMZN)Meta Platforms (META), Tesla (TSLA) și Nvidia (NVDA).

În 2023, cele șapte companii au avut un return de 111%, ceea ce înseamnă că orice investitor care a avut doar aceste companii în portofoliu a făcut mai mult decât să-și dubleze banii. Comparat cu 24% indicele bursei americane S&P 500 este un profit foarte bun.

Sigur că aceste companii vin și cu destul de multe riscuri, în prezent Apple are ceva probleme cu vânzările în stagnare pe segmentul cel mai important acela al telefoanelor mobile, dar gigantul din San Jose are resurse pentru a se reinventa, gadgeturi precum Apple Vision Pro vor fi din ce în ce mai căutate în 2024, iar compania investește din ce în ce mai mult pe piața de streaming cu Apple TV și explorează și oportunitățile din fintech cu cardurile de credit Apple.

Nvidia este o altă companie interesantă care a avut o evoluție fulminantă în ultimii doi ani mai ales datorită creșterii din veniturile din cipuri, mai ales în contextul creșterii importanței inteligenței artificiale. Astăzi Nvidia este pe primul loc pe piața cipurilor peste giganții din domeniu: Intel și TSMC (Taiwan Semiconductors Manufacturing Company).

Acțiunile Microsoft au crescut cu peste 50% în 2023, dar cei mai mulți analiști văd acțiunea și mai sus, unii dintre ei spunând că ar putea să devină cea mai valoroasă companie din lume în 2024, întrecând rivala Apple. Acțiunea este acum 375 de dolari, dar cele mai optimiste predicții o văd la 475 în cursul anului 2024, ceea ce înseamnă peste 26% profit, un important factor aici este inteligența artificială acolo unde partenerul Open AI a făcut progrese uriașe în 2023.

Investițiile de orice fel implică un risc, iar acesta trebuie adaptat în funcție de așteptările și personalitatea fiecărui investitor. În cazul în care nu aveți cunoștințe și experiență solidă în domeniu vă recomand să vă consultați cu un specialist.

Foto de AICI


Teodor Dumitrescu
Analist financiar de profesie, publică video-uri și interviuri pentru Taverna Culturală.