„Greva” STB a fost declanșată imediat după un audit ce demonstrează spolierea fondurilor societății

Printre nereguli: facturi umflate pentru piese, plăți ilegale, furnizori scoși din joben, contracte stranii, de numai o zi valabilitate, apărute de nicăieri în afara contractelor cadru, supraconsumuri șocante de combustibil, cumpărarea de piese mult peste necesar.


„Nu vi se pare ciudat cum sindicaliștii implicați politic declanșează acțiuni „spontane” de protest imediat cum încearcă cineva să pună ordine în finanțele companiilor respective?”, scrie jurnalistul Vlad Petreanu pe blogul său.

<<Greva „spontană” din transportul public bucureștean continuă și vineri dimineață, chiar dacă, ieri, Justiția a ordonat suspendarea protestului, care a fost declanșat fără respectarea pașilor legali.

Salariul mediu brut la STB este de 7000 de lei, a comunicat conducerea, în condițiile în care compania nu poate supraviețui fără subvenții, are datorii uriașe, de trei sferturi de miliard de lei, iar activitatea trebuie optimizată.

Ce i-a înfuriat pe liderii sindicali? Purtătorul de cuvânt al protestatarilor, Vasile Petrariu, care este și consilier PSD, a cerut demisia directorului STB, Adrian Criț, pe care l-a acuzat că „incită și spune despre proprii săi salariați că sunt hoți, că fură, că vând piese”.

Dacă domnul director a spus așa ceva despre angajați, e foarte urât. Mai ales dacă nu e adevărat.

Dar dacă e adevărat?

Adică, ce l-o fi apucat?

Păi, uite, există niște elemente ajutătoare care să ne dea o idee.

Un audit intern la STB, avizat acum doar o săptămână, a scos la iveală situații dubioase și nereguli grave, a descoperit publicația Buletin de București.

Printre aceste nereguli – facturi umflate pentru piese, plăți ilegale, furnizori scoși din joben, contracte stranii, de numai o zi valabilitate, apărute de nicăieri în afara contractelor cadru, supraconsumuri șocante de combustibil, cumpărarea de piese mult peste necesar și altele asemenea.

Auditorii au verificat, prin sondaj, 30 de contracte. Doar din acestea a reieșit „achiziționarea de repere în plus față de necesarul real” în valoare totală de 5.413.246 lei, adică peste un milion de euro. Se adaugă supraconsumuri de combustibil care cresc cu zeci de mii de euro de la o lună la alta, însă doar la anumite autobaze – adică furt de motorină, ca să o spunem direct. Plus altele – găsiți detalii în articolul din Buletin de București.

Deci, din concluziile acestui audit, rezultă că STB, societatea de Transport Public București, care are 11.000 de angajați și un buget uriaș, seamănă foarte bine cu o vacă gigantică, bună de muls până la epuizare de niște băieți deștepți și bine conectați care știu foarte bine pe unde merge șperțul și de unde se poate lua parandărătul.

Și, ce să vezi, principala recomandare din documentele obținute de Buletin de București ține de schimbarea imediată a procedurilor interne pentru achizițiile publice. Adică să se pună dopuri pe unde se scurg șpăgile.

Eu am o bănuială că, de aici, vine și o anume nervozitate în sistem.

De altfel, sindicatul STB e puternic implicat politic – anul trecut, înaintea alegerilor, toată lumea a aflat ce fel de îndemnuri la vot se făceau în birourile sindicatului STB, unde, dacă intrai, găseai astfel de mesaje:

„Nu vota cu creierul! E sentimental. Burta simte foamea și neajunsurile! Păstrează ce ai, poate se va înmulți! Votează cu cel care ți-a dat, nu cu cel care-ți promite! Vezi cu cine votezi! Nu alegi siguranța familiei?”

Atunci, candidatul Nicușor Dan a declarat că sindicatul STB este folosit pentru campanie de Gabriela Firea.

Dacă pui lucrurile cap la cap, iată că acest protest începe să arate a altceva – mai puțin a grevă sindicală și mai mult a lucrătură politico-mafiotă.

Unde am mai văzut noi greve dintr-acestea spontane și lideri sindicali în spume, când cineva a vrut să pună ordine în fluxul banilor publici din cadrul companiei? De greva spontană de la Metrou, de anul trecut, și de indignările liderului sindical Ion Rădoi își mai amintește cineva? Și dl Rădoi, ce întâmplare, și el membru PSD, fost senator al PSD.

Când ridici capacul de pe afacerile și codoșelile sindicatelor din România, te sufoci de putoare>>, a scris Vlad Petreanu.


Silviu Sergiu

Sunt jurnalist cu o experiență de peste 23 de ani, specializat în politică internă și externă. Am lucrat în redacțiile principalelor cotidiane din România (Jurnalul Național, Evenimentul zilei, România liberă, Newsweek) și am fost moderatorul emisiunii „Evenimentele zilei” de la B 1 TV. În prezent sunt editor al platformei „Punctul de fierbere” și moderator al emisiunii video cu același nume.