Războiul din Ucraina pare permanent. Niciuna dintre părți nu pare capabilă să distrugă forța adversă sau să articuleze ceea ce ar fi nevoie pentru a ajunge la un acord de pace, scrie cunoscutul expert american în geopolitică, George Friedman, de la „Geopolitical Features”.
Rușii vorbesc cu Belarus, India și cu orice alt înlocuitor pe care l-ar putea găsi, dar nimeni nu-i poate ajuta pe câmpul de luptă sau cu muniții pentru a schimba curentul.
Ucrainenii vorbesc cu Statele Unite, NATO și oricine altcineva care îi ascultă, astfel încât să primească în continuare arme – poate chiar unele noi.
Dar Ucraina nu domină militar încă Rusia, fiind preocupată de prevenirea prăbușirii țării, iar acest lucru se poate dovedi unul dificil. Pe câmpul de luptă, există mișcare de ambele părți, dar mișcarea nu poartă cu ea gustul victoriei.
În acest context, întrebarea este când se termină războaiele dacă părțile combatante nu acceptă? Istoria ne arată că există mai multe răspunsuri la această întrebare.
1. Un război se termină atunci când uneia dintre părți îi lipsește muniția pentru a continua. Campania Germaniei din cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat când aceasta nu a fost în stare să producă armele necesare pentru a respinge puterile aliate.
2. Un război se termină atunci când moralul unei părți este epuizat – când soldații și civilii pur și simplu nu mai sunt dispuși să suporte povara războiului, chiar dacă victoria este posibilă. Acesta a fost cazul Statelor Unite în războiul din Vietnam.
3. Un război se termină atunci când nu există nicio speranță de amplificare a puterii militare și când intervenția străină este imposibilă. În al Doilea Război Mondial, Marea Britanie a perseverat știind că nu poate învinge Germania, dar așteptând în mod rezonabil o intervenție americană.
4. Un război se termină atunci când consecințele înfrângerii par tolerabile pentru civili. În al Doilea Război Mondial, publicul italian a văzut ocupația aliaților ca o alternativă preferabilă. (Dimpotrivă, națiunile vor continua să lupte atunci când costul înfrângerii este catastrofal.)
Există cu siguranță și alte circumstanțe în care o națiune ar rezista dincolo de speranță și altele în care națiunea ar capitula cu ușurință, în loc să îndure războiul.
În judecarea războiului, cheia este mai puțin despre apetitul armatei pentru rezistență, deoarece lupta este ocupația principală a militarilor, și mai mult despre apetitul civililor, care produc muniție de război și poartă povara pierderilor.
Pentru a încerca să înțelegem cum se termină războiul din Ucraina, trebuie să luăm în considerare toate aceste chestiuni și multe altele, dar cu un accent deosebit pe dorința civililor de a continua să lupte.
Publicul este, fără îndoială, obosit de ambele părți, rușii de cauzalitățile și mobilizarea mai multor recruți, iar ucrainenii de atacurile constante asupra civililor și infrastructurii civile.
Rușii și-ar dori un sfârșit, dar nu cu prețul revoltei familiilor ai căror fii au fost chemați la luptă.
Ucrainenii sunt constrânși de teama că a capitula în fața rușilor ar putea însemna o domnie a terorii. În acest caz, națiunea cea mai obosită de război este și cea mai speriată de consecințele înfrângerii.
Nicio țară nu este preocupată de pierderea de muniție. Ambele și-ar dori mai mult, dar a dori mai mult nu va duce la capitulare. Lipsa munițiilor ar putea face ca una sau ambele să caute cel puțin o soluție. Ambele părți se luptă în prezent cu un anumit nivel de arme. Ele nu domină semnificativ cealaltă parte și nu au niciun motiv să creadă că proviziile lor actuale vor face acest lucru. Rușii au propriile lor fabrici de muniții, plus arme importate din țări precum Iranul.
Ucraina beneficiază de un flux masiv de arme din Vest, în special din Statele Unite. Acest lucru a avut drept consecință un război stabil, dar nesfârșit. Dacă acest lucru continuă, există o posibilitate serioasă de afectare a moralului în rândul civililor. Prin urmare, Moscova va încerca să submineze transporturile către Ucraina. Ucraina va încerca să se asigure că SUA își vor susține cel puțin livrările de arme, încercând în același timp să reducă la minimum fluxul de arme care vin din străinătate către Rusia.
Pentru că ambele țări se confruntă cu problema moralului în rândul civililor, ambele vor încerca să minimizeze teama de înfrângere.
Dar atâta timp cât Ucraina se teme că va fi înfrântă de Rusiei, capitularea este practic imposibilă. Nu același lucru se poate spune despre Rusia.
Astfel, cel mai probabil rezultatul va fi demararea negocierile de pace, forțate de tulburările interne din ambele țări. Există deja unele tulburări în Rusia, dar puține în Ucraina. Rușii nu au reușit să domolească tulburările interne și, prin urmare, vor trebui să se angajeze într-o campanie și mai intensă de teroare.
Discuțiile de pace nu vor avea loc până când nu va exista un sentiment de dezechilibru, așa cum este descris de ambele părți. Trebuie să existe un element de constrângere. Așadar cheia este manipularea populației civile străine, apărarea populației interne și introducerea de arme noi și practice, care să provoace durere, fără a declanșa însă intervenția străină. În timp, sentimentul imposibilității victoriei va declanșa discuții de pace, dar nu până când realitatea le va forța.
