PS Ambrozie, episcopul Giurgiului, a distribuit pe pagina sa de Facebook un text anti- Ucraina, neatribuit unui autor, care cauționează invazia rusească în această țară. „Ucraina are astăzi ceea ce istoria i-a rezervat”, se precizează în postarea înaltului ierarh.
Înaltul ierarh este prezent pe Facebook sub numele „Sebastian Kir”, ne-au precizat surse din Patriarhia Română.
PS Ambrozie își începe postarea cu remarca: „În sfârșit, iată un material documentat și interesant”. Textul pare a fi unul elaborat în laboratoarele propagandei rusești, extrem de active în această perioadă pe rețelele sociale.
Articolul este, în fapt, o istorie a celor două țări, din care reiese că Rusia ar avea un drept istoric asupra Ucrainei. În plus, Ucraina este prezentată în tușe negative, amintindu-se de crimele împotriva evreilor, țiganilor, rușilor și moldovenilor din Al Doilea Război Mondial.
„Noul țar Putin a vrut să se prezinte ca cel care (în tradiția medievală a Moscovei) a recâștigat pământurile Mamei Rusia. Pentru acest obiectiv a montat o operă sângeroasă în Ukraina, care posibil din punct de vedere al dreptului istoric poate avea dreptate, dar din punct de vedere al dreptului international actual reprezintă o agresiune. Nu cred că se mai pot modifica încă o dată, frontiere Ukrainei… după anexarea cu forța a Crimeii”, se arată în postarea lui PS Ambrozie.
În partea a doua a textului, se face un inventar al momentelor în care Ucraina s-a poziționat împotriva României.
„<<Prietenia>> Romaniei cu Ukraina are o istorie nefastă și, mai ales, dramatică…
În 1918, Ukraina a dorit anexarea Basarabiei, dar intervenția armatei române a dejucat și a anulat demersul şi dorința vecinilor de la nord.
În 1945, Ukraina a dorit același lucru, însă Stalin s-a opus din considerente pur politice, nicidecum din dragoste pentru români.
În 1992, Ukraina a participat cu trupe la războiul de pe Nistru alături de trupele ruse din Armata a XIV-a a generalului Lebedev, împotriva românilor de acolo; dorința Ukrainei era de a desprinde regiunea transnistreană pe care și-au dorit-o pentru a o include in granițele ucrainene.
Din 1992 și până în prezent, Ukraina este parte activă din formatul de negociere asupra regiunii Transnistria.
Mafia care a condus Republica Moldova, după 1991, a fost reprezentată de ucraineni, nu de ruși. Aceștia aveau ordine clare de la Kiev ca Republica Moldova să eșueze în toate planurile și au promovat separatismul la Bălți, Cahul, Bender, Tiraspol, în Găgăuzia…
Ukraina a dus o politică dură de distrugere a identității românești din teritoriile pe care le ocupă pe nedrept. Acest stat deține în mod arbitrar și injust teritorii românești cum sunt: Maramureșul istoric (ținuturile Apsei de Sus și Apsei de Jos), nordul Bucovinei istorice, Bugeacul (cu Ismail, Cetatea Albă), Insula Serpilor, Ținutul Herței… toate aceste teritorii românești fiind dăruite de mai marii vremii, adică sovieticii…
La Tribunalul de Arbitraj Internațional de la Haga, Țările de Jos, România a avut proces cu Ukraina privind platoul continental al Mării Negre de la gurile Dunării, proces în urma căruia România a câștigat aproximativ 9200 kmp de ape maritime.
Ukraina se opune vehement ca cele două state românești (România și Republica Moldova) să se unifice, deoarece sigur ar pierde teritoriile românești aflate acum în componența vechii Rutenii.
Ukraina a sabotat circulația pe canalul Sulina (în urmă cu aproximativ 15 ani) când a eşuat intenţionat nava Rostok, blocând astfel pentru mult timp traficul pe șenalul navigabil al brațului dunărean; a fost o răzbunare pentru faptul că România obținuse de la U.E. interdicția ca Ukraina să construiască canalul Bîstroe… interdicție pe care ucrainenii au ignorat-o.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Ukraina s-a dedat la crime și atrocități (chiar cu participarea populației radicalizate) împotriva oricui, mai ales a rușilor și evreilor, dezvăluind un naţionalism subuman, plin de ferocitate și ură rasială, etnică, religioasă.
Dacă știm istoria reală vom ști cum să ne poziționam și cum să abordăm viitorul.
Ukraina are astăzi ceea ce istoria i-a rezervat.
Ukraina nu a fost și nici nu va fi (ca și Ungaria) un stat prieten cu România.
Politicienii nu trebuie să camufleze această realitate de teama că ar putea strica relațiile diplomatice… Care relații?… Acelea de a tăcea și a nu face nimic?!… Există această zicere veche, antică: până si inamicii te pot respecta dacă nu arăți frică și lipsă de onoare.
Cât privește suplimentarea trupelor străine staționate în România, decizia ar trebui să apartină Parlamentului… nicidecum șefului statului, care chiar dacă este șef peste armată poate lua hotărâri greșite în ceea ce priveşte strategia geopolitică şi militară.”
