În perioada 9-11 iulie a.c. a avut loc summitul aniversar de 75 de ani al NATO, în Washington, D.C. Doi tineri români, Alexia Dobjanschi, studentă în anul doi la universitate în Statele Unite, si Armin Asgari, elev în clasa a 12-a în București, care face cercetare despre inteligenta artificiala la UCLA, au avut ocazia de a participa si interacționa în cadrul Summitului, cu personalități marcante, precum șefi de stat, miniștri de externe și membri ai armatei.
Acest lucru a fost posibil datorită proiectului Bucharest Model NATO (BMNATO) care de 13 ani, de cand a fost fondat și coordonat de prof. Daniela Bordei, oferă experiențe unice liceenilor români si nu numai.
NATO Public Forum, evenimentul la care cei doi tineri au reprezentat Bucharest Model NATO, s-a desfășurat la doar câțiva metri de locul în care aveau loc discuțiile oficiale ale Summitului. Șefi de stat ieșeau din sesiune și apăreau pe scena de la Public Forum discutând noile planuri ale Alianței.
Lideri globali
In prima zi, tinerii ambasadori Bucharest Model NATO, au avut posibilitatea de a învăța de la lideri precum Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, Lloyd J. Austin III, secretarul Apărării Statelor Unite, Kaja Kallas, prim-ministrul Republicii Estonia, Baiba Braže, ministrul Afacerilor Externe al Letoniei, și mulți alții.
Unul din subiectele- cheie ale zilei a fost ajutorul Alianței pentru Ucraina. S-a vorbit despre noul pachet de apărare aeriană, trimiterea avioanelor și planurile de viitor în regiune. Ziua nu s-a terminat aici. Cei doi tineri au participat la un eveniment patronat de Comandantul Suprem al Transformării Aliate din NATO, Philippe Lavigne, la Reședința Ambasadorului Franței.
A doua zi a fost la fel de specială. De data aceasta, ambasadorii BMNATO, Alexia Dobjanschi și Armin Asgari, au fost informați de catre cei mai buni experți și lideri ai multor țări, precum Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, amiralul Robert Bauer, președintele Comitetului Militar NATO, și Yoon Suk Yeol, președintele Coreei de Sud cu privire la diferitele subiecte de pe agenda NATO.
Agendă
Unul din subiectele cheie ale zilei a fost parteneriatul indo-pacific și planurile Alianței de a combate probleme globale. Aceasta experiență s-a încheiat cu un eveniment la reședința ambasadorului României, unde s-a celebrat Parteneriatul strategic româno-american.
După două zile parcă traite intr-un vis, printre reprezentanții unora dintre cele mai mari institutii de politică, armate și asociații non-guvernamentale, ascultând și învățând de la liderii Alianței și ai țărilor membre și partenere, misiunea tinerilor ambasadori BMNATO nu s-a terminat.
Echipele Bucharest Model NATO și Connecteens sunt nerăbdătoare să împărtășească experiența traita cu cât mai mulți tineri inteligenți și curioși prin intermediul clubului și conferinței lor. Fiecare astfel de experiente sunt lectii de viata pe care le invatam si cheia catre un viitor mai bun.