Despre sindromul macului înalt, cultura politică și alți demoni

Mulți dintre cei care ar avea experiența, capacitatea, cunoștințele să schimbe ceva, fie au fost „tăiați”, deoarece erau maci prea înalți, fie au făcut un pas în spate și au renunțat.


Se spune că tiranul corintian Periandru a trimis un mesager la aliatul său, Thrasybulus din Milet, solicitându-i sfatul despre cum să guverneze și să mențină ordinea în popor.

Thrasybulus a mers împreună cu mesagerul pe un câmp și, fără să spună niciun cuvânt, a tăiat toate florile care ieșeau în evidență, fiind mai înalte decât celelalte. La întoarcere, mesagerul a relatat regelui său episodul, care a înțeles că trebuie să se debaraseze de oricine care crește mai mult, considerând că astfel îi sfida puterea.

Peste 2000 de ani mai târziu, presiunea socială tinde să facă ca toate florile să fie de aceeași înălțime și cea mai înaltă decât restul, să fie tăiată, iar în anumite medii, printre care și cel politic, acest „sindrom al macului înalt”, cum este numit efectul în psihologie este foarte des întâlnit.

Nu e nevoie să fim politologi, membri sau simpatizanți ai unui partid sau specialiști de renume pentru a recunoaște această tendință foarte pronunțată în mediul politic: o clasă politică uniformizată, redusă la cel mai mic numitor comun, în care stânga are un discurs de dreapta, dreapta are un discurs de stânga, iar centrul este extremist.

O constantă din păcate există: mulți dintre cei care ar avea experiența, capacitatea, cunoștințele să schimbe ceva, fie au fost „tăiați”, deoarece erau maci prea înalți, fie au făcut un pas în spate și au renunțat, alegând să își canalizeze energia către alte orizonturi.

Care au fost consecințele? Blazarea celor care nu se mai simt reprezentați, al căror set de valori nu se mai identifică cu conduita mediului politic, o apatie generalizată la tineri și un paseism accentuat la seniori. Alegerile ultimilor arată că prezența tinerilor (18-34 ani) a fost tot timpul mai redusă decât  prezența națională. Desigur e ușor să arătăm cu degetul moralizator spre tineri, să îi acuzăm de superficialitate, atunci când le vorbim în familii, licee și universități de verticalitate, de fidelitate față de convingeri și idei, de educație și dezvoltare, de spirit antreprenorial, iar ceea ce văd este o realitate distopică. Făcând un pas în spate, sunt mai îndreptățiți ei să ne acuze pe noi că îi amăgim, decât noi pe ei pentru că devin apatici față de procesul electoral în care, cu mici excepții, nu simt că ei, idealurile sau valorile lor și-ar găsi locul.

Le prezentăm cel mai înalt mac ca model de urmat, iar ceea ce văd ei pe scena publică este o tăiere minuțioasă a macilor ce se ridică deasupra celorlalți și amenințarea unei mediocrități nepăsătoare la ideile sau proiectele lor. Oare nu le vindem o Fata Morgana îmbrăcată în rochie de bal?

Pe de altă parte, paseismul este la fel de îngrijorător. Un sondaj INSCOP din 2023 arată că 48.2% dintre respondenți consideră că regimul comunist a fost benefic pentru România, cu 3 % mai mult decât în 2013.

Ce am putea face? Un pas spre o alternativă, o mobilizare a societății civile și o conștientizare că ieșirea din pasivitate se impune, pentru a evita un colaps generalizat. De peste 30 de ani, auzim ca o mantră 2 cuvinte: tranziție și schimbare. Pentru că niciuna nu s-a produs cum ar fi trebuit, acum nu mai sunt suficiente – avem nevoie de o renaștere. Una fundamentată pe valori durabile, pe educație, pe consolidarea statului de drept și a democrației, a drepturilor și libertăților, pe dezvoltarea unui nou model economic, pe parteneriate internaționale solide. La fel ca Iona lui Sorescu, mediul politic românesc ar trebui să își spună:   „Mai naște-mă mamă, o dată, prima oară nu prea mi-a ieșit”.

Ca orice naștere presupune efort, travaliu, construcție, echilibru, diplomație, înțelegerea mecanismelor complexe ale societății românești și resorturilor care au dus la consecințele pe care le trăim astăzi, orientarea spre proiecte de viitor, dar și abordări realiste, fezabile. În sala de bal a oricărui proces electoral, fiecare alegere este un balet, unde, între speranță și blazare, votul este pasul crucial în coregrafia democrației, pândită din umbră de demonii apatiei, renunțării, cinismului și subculturii.

Aici intervine cultura politică și respectul reciproc. Sunt dansatorii care sfidează demonii, care ridică dansul la noi înălțimi de demnitate și respect. Cultura politică, respectul mutual, dialogul și spiritul constructiv sunt reperele care ar trebui să ghideze,  amintindu-ne importanța participării și responsabilității civice, consolidând legăturile în cadrul comunității, creând armonie și echilibru în mijlocul haosului.

Mai naște-ne mamă, o dată, prima oară nu prea ne-a ieșit!

(Ionela Cuciureanu este absolventă a Facultății de Drept a Universității din București și a College Juridique Franco – Roumain d’Etudes Europennes. În prezent, urmează studiile doctorale în drept în cadrul Academiei de Studii Economice din București, este cadru didactic asociat al Facultății de Drept din cadrul ASE , policy advisor în mediul privat și membru al Comisiei de Drepturi și Libertăți din cadrul Consiliului Economic și Social.)