Nu mi-a plăcut niciodată prea mult Zelenski. Recunosc. Am avut convingerea personală că niciun actor de comedie nu poate fi un bun președinte, ca să nu mai vorbim de a gestiona conflicte și războaie sau de negocieri internaționale pentru pace.
Și nu mi-a plăcut niciodată Trump. Și nici acum nu-mi place.
Dar m-am înșelat atât de tare în privința lui Zelenski.
Mă uit la momentul cu Trump, Vance și Zelenski din Biroul Oval și-mi este atât de clar: Zelenski nu arată niciun semn de agresivitate. Nici măcar unul. Comunicarea lui este clară, își susține punctul de vedere. Nu cedează nici măcar un centimetru din poziția Ucrainei, își apără națiunea. Dar nu există niciun semn de agresivitate în discursul său. Este acolo, în Biroul Oval, pe pământ american, față în față cu Trump, și nu își pierde cumpătul.
Nu își cere scuze, arată recunoștință pentru ajutorul american, dar nu se pleacă. Pur și simplu continuă să își apere țara. Și arată clar că este acolo pentru a negocia, nu pentru a duce lupte sterpe și nu pentru a juca vreun rol de „puppet”.
Nu poți să nu observi asta. Este evident. Simt o admirație și un respect profund pentru el și poziția sa. Umilirea lui de către Trump, toată această încercare de public shaming” este rușinoasă și lipsită de orice respect.
Trump este atât de limitat și atât de plin de sine, chiar narcisic, încât nici măcar nu își dă seama că se face de râs. Și într-adevăr, este atât de arogant de-ți vine să îi spui:
„Băi, domnule Președinte,… sunteți full of bulshit. Nu sunteți un „mare” lider și nu sunteți cel care va face America „mare” din nou. Vă simțiți „mare” doar pentru că sunteți președintele acelei țări. Și acest lucru este temporar, acum. E doar o funcție. Din care ar trebui să „serviți” America și tot poporul american și, dacă se poate, să-i onorați pe toți foștii președinți americani, nu să-i faceți de râs. Nu poți fi un „mare” politician doar pentru că „deții” o funcție. Măreția vine din interior, nu din titluri externe.
Și nu deții America, domnule Trump, AMERICA NU ESTE doar o altă AFACERE pe care ați cumpărat-o, unde puteți angaja și concedia, invita și deporta, umili oameni sau face orice vă trece prin cap.
Faceți ca America să pară din nou „ridicolă”.
Nu sunteți un lider politic și nici un lider internațional. Sunteți prea mic pentru acel scaun. Prea mic pentru acel Birou. Încep să cred că Biroul Oval e oval pentru ca președintele Americii să nu fie ingust la minte, să nu gândească mic și în colțuri. Iar politica și democrația nu sunt un business.
Sunteți, intr-adevăr, adevărata întruchipare a capitalismului. Cel sălbatic. Dar nu aveți nimic de-a face cu politica democratică și nici cu interesul național sau pacea și ordinea mondială.
Acum credeți că dețineți chiar întreaga lume. Cu excepția Rusiei. Aveți mult respect pentru Putin, pentru că sunteți la fel. Doi lideri care vor să stăpânească oameni, pământuri rare, arme, bani și țări.
Dvs. și Putin sunteți „Evul Mediu” al politicii de astăzi. Gândiți doar în termeni de „eu, eu și iar eu” și vă înconjurați doar de lachei primitivi pe care-i acceptați ca subalterni în trib. Nimeni nu are voie sa iasă din „linie”, nimeni nu mișcă un „inch”, nimeni nu vă iese din vorbă. E un stil de conducere tribal, l-aș numi chiar „capitalism tribal” și „state capture by tribal capitalists”, mai pe înțelesul dvs.”
Iubesc America, democrația și libertatea. Trăiesc într-o țară care a crescut ca o „mică” democrație, privind cu atâta admirație către America, istoria ei, democrația și „american greatness”, chiar dacă e doar un vis, un ideal spre care tindem și noi, aici și americanii, la ei acasă.
Admirația și respectul meu merg către Zelenski. Fără nici un regret după ziua de vineri. Cred că niciun lider nu este 100% bun sau rău. Nu există „părinți ai națiunilor”. Poate doar cei decedați.
Dar dacă vine un război și sper să nu ajungem acolo, cu siguranță voi fi de partea lui Zelenski. Chiar dacă îl pierdem.
Nu poți negocia pacea cu o mentalitate capitalistă și crezând că poți „cumpăra” oricând oameni, țari și minți.
Poate că țara mea „mică” nu a făcut suficient în cei 35 de ani de la căderea comunismului, pe drumul ei spre democrație. S-ar fi putut face mult mai multe. Și da, cred că suntem recunoscători pentru ajutorul american în România: care nu l-a inclus doar pe Soros.
Personal am beneficiat de sprijinul american și sunt recunoscătoare pentru asta. Nu am primit bani de la Soros sau nu știu să fi primit. Am aplicat o dată, pentru un proiect din fonduri de la Rețeaua Soros și a fost respins. Dar am primit alte forme de sprijin american.
Un prieten, lider și mentor, care a lucrat la Ambasada SUA, m-a recomandat să particip într-un program de leadership și reconciliere (ROM) în fosta Iugoslavie (Croația), după război. Acest american a fost o inspirație pentru mulți tineri de la noi interesați de politică și democrație.
Un alt oficial USAID a sprijinit atât de mulți români în construirea de organizații civice și mie una mi-a deschis mintea despre ceea ce se cheamă „grassroots democracy” – democrație la firul ierbii, pe românește, grupuri civice locale, dezbateri publice și altele.
Acești doi oameni au fost atât de dezinteresați și atât de deschiși, atât de dornici să ajute. Poate că nici nu își dau seama cât de mult m-au influențat, dar le sunt recunoscătoare că am avut ocazia să fiu în preajma lor pentru o vreme și poate că acum este momentul să le spun „mulțumesc”, din suflet.
În plus, când studiam științe politice la Universitatea din București, am avut ocazia să lucrez într-un start-up IT cu o americancă ce fusese consilier al ambasadorului James Rosapepe. De la ea am învățat multe, zi de zi, timp de vreo 2 ani, despre America, afaceri și leadership. Și, foarte interesant pentru mine, când a aflat că mi se oferă posibilitatea să plec, peste vară, o lună la școală de leadership în Croația, mi-a zis „Go for it! E o super oportunitate pentru tine și nu e nici o problemă să lipsești din firmă o lună”.
Poate cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în Croația, în vara lui 2003, a fost conceptul de „servant leadership”. Venind dintr-un trecut comunist, nu mi-a fost ușor să accept această generozitate și chiar religiozitate a multora dintre oamenii de acolo.
Îi mulțumesc lui Tihomir, coordonatorul programului, pentru răbdarea de a mă suporta zilnic timp de trei săptămâni și ceva. Și prietenilor mei albanezi de care m-am apropiat imediat. Probabil ne-am împrietenit pe loc pentru că avem aceleași valori și… același tip de glume. Încă împărtășim aceleași valori. Inclusiv cele legate de visul american. Cel democratic. Și bancuri cu americani, români și albanezi. Mereu am zis că românii și albanezii au în comun „the American dream”.
Întâmplător sau nu, grupul lor, format din tineri din ambele mari partide concurente din Albania, se numea Albanian Dream Team. Noi, românii, nu aveam un grup, ca de obicei, eram puțin dispersați, dar trageam la albanezi și ei la noi ca laptele la miere. Și poate nu întâmplător, dintre cei doi lideri ai Albanian Dream Team, unul a ales să meargă în America (unde nu știm exact ce face, dar lucrează îndeaproape cu americanii, e un fel de „lobbist”), iar celălalt să rămână acasă în Albania, unde lucrează tot cu oamenii, dar nu și-a schimbat cu nimic valorile, deși nu a avut o viață chiar ușoară fix la el acasă.
Și, în final, vreau să adaug ceva din suflet. În ultima mea săptămână în Croația, am întâlnit un alt american, reverendul Allen Belton. Era negru, mare și zgomotos. Când a sosit, primul lucru pe care l-a făcut a fost să îmbrățișeze pe toată lumea și să spună fiecăruia dintre noi „Te iubesc”. Chiar dacă nu ne cunoștea. A fost un moment puternic și o lecție despre iubire necondiționată, pentru mine. Era prima dată, la 23 ani, când ieșeam din România, prima dată când am întâlnit atâția oameni din atâtea colțuri ale lumii și prima dată când o persoană „de culoare” m-a îmbrățișat.
Nu simt că sunt „tare” (great) sau „cea mai tare” (the greatest). Sunt doar „mai tare” (greater) decât eram acum 20 de ani. Și pentru asta, le sunt recunoscătoare acestor oameni din America pentru influența pozitivă pe care au avut-o asupra vieții mele. Sunt recunoscătoare că i-am cunoscut. Sper ca fiicele mele să aibă și ele șansa să întâlnească astfel de oameni. DIn America. Atât.
