Atacul terorist devastator al Hamas împotriva Israelului a declanșat cel mai violent și mai grav conflict pe care țara l-a cunoscut în ultima jumătate de secol, scrie „Foreign Affairs”.
Deja, cel puțin 1.000 de israelieni (și 14 cetățeni americani) au fost uciși. Este un număr astronomic pentru o țară atât de mică – echivalentul a 30.000 de americani. Alți aproximativ 2.900 de israelieni au fost răniți și se estimează că alți 150, inclusiv copii mici, bunici și cetățeni străini, au fost luați ostatici. Între timp, cel puțin 900 de palestinieni au fost uciși în Fâșia Gaza, iar alți 4.500 au fost răniți.
Este probabil ca aceste cifre să crească. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat război, a lansat atacuri aeriene ucigașe asupra Fâșiei Gaza – o zonă palestiniană dens populată, controlată de Hamas, care este blocată de Egipt și Israel de 16 ani – și a promis că va transforma bastioanele Hamas în ruine. Cu rachete Hamas care plouă asupra orașelor israeliene, cu obuze israeliene care bombardează Gaza și cu luptători Hamas care amenință că vor executa ostatici, temerile legate de o conflagrație regională mai amplă sunt din ce în ce mai mari.
În aceste zile de început, ceața războiului este densă și este greu de anticipat exact cum se va desfășura conflictul. Dar acest lucru este deja clar: atacul Hamas a fost o surpriză șocantă. Zidul de înaltă tehnologie al Israelului de la granița cu Gaza, construit în valoare de un miliard de dolari, a fost străpuns ușor și rapid. Primele rapoarte sugerează că luptătorii Hamas au folosit arme nesofisticate pentru a depăși securitatea frontierei cu drone ieftine, buldozere și bombe, și că s-au deplasat pentru a exercita violența și a lua ostatici pe parapante, motociclete și într-un cărucior de golf. Totuși, aceasta nu a fost o operațiune de amatori. Asaltul a venit pe calea aerului, pe uscat și pe mare, iar atacatorii s-au desfășurat pentru a captura și ucide în mai multe locuri, simultan. Acest tip de operațiune sofisticată la scară largă necesită o planificare atentă, coordonare, timp și practică. Liderii Israelului au ratat-o.
Este greu de supraestimat amploarea acestui eșec. Deși atacurile teroriste ale lupilor singuratici sunt în mod notoriu dificil de descoperit, comploturile mai mari sunt mai susceptibile de a lăsa urme digitale și alte indicii revelatoare. În plus, posibilitatea ca Hamas să atace Israelul nu a fost un eveniment de tip lebădă neagră, născocit de adversari necunoscuți din țări îndepărtate. Acesta a fost un eveniment de tip lebădă albă pus la cale de teroriști notorii din vecini. A fost exact genul de scenariu de dezastru în cel mai rău caz despre care se presupunea că oficialii israelieni din domeniul serviciilor de informații și al apărării trebuiau să se îngrijoreze, să planifice și să prevină.
Ofensiva Hamas nu este prima dată când o țară ratează în mod catastrofal un atac inamic. Japonia a lansat un atac surpriză mortal asupra Pearl Harbor în 1941, decimând flota din Pacific, determinându-l pe președintele american Franklin Roosevelt să declare război și, în cele din urmă, dând naștere Agenției Centrale de Informații. CIA și alte agenții de informații americane au irosit 23 de șanse de a dejucă complotul Al Qaeda din 11 septembrie, care a ucis aproape 3.000 de persoane, a traumatizat Statele Unite și a dus la războaiele din Afganistan și Irak. Israelul însuși a fost luat prin surprindere cu aproape 50 de ani în urmă, cu o zi în urmă, când forțele egiptene și siriene l-au atacat în timpul unei sărbători evreiești și au declanșat Războiul de Yom Kippur.
Deși fiecare atac surpriză este unic, fiecare atac are două trăsături comune: sunt, prin definiție, evenimente cu consecințe în cascadă, cu consecințe geopolitice pe termen lung, și aproape niciodată nu sunt cu adevărat surprize. În mod invariabil, în urma „autopsiei” se constată că au existat semne de avertizare, dar au fost greu de identificat înainte de producerea dezastrului. Întrebarea este de ce nu au fost observate aceste semne și cum să ne descurcăm mai bine data viitoare?
În zilele următoare, investigațiile vor examina, fără îndoială, ce a mers prost în Israel și ce lecții ar trebui să tragă Guvernul israelian (și restul lumii). Pentru a face acest lucru, analiștii trebuie să stabilească dacă agențiile de informații au fost cele care au eșuat sau dacă ofițerii de informații au descoperit planurile Hamas doar pentru ca factorii de decizie politică să le ignore. Ei trebuie să afle dacă agențiile de informații israeliene au înțeles că capacitățile Hamas se schimbau, precum și efectul potențial al crizei politice interne a Israelului asupra percepțiilor și acțiunilor adversarului. Ei trebuie să evalueze dacă oficialii serviciilor de informații israeliene au devenit prea dependenți de tehnologie. Și trebuie să înțeleagă ce a nimerit Hamas atât de catastrofal.
Întrebări deschise
Prima întrebare cu care se confruntă Israelul este dacă acest dezastru al serviciilor de informații a fost, în primul rând, un eșec în a avertiza sau un eșec în a acționa. Misiunea numărul unu a agențiilor de informații este de a preveni surprizele strategice. Dar pentru ca avertizările să aibă succes, nu este suficient ca cei care colectează și analizează informații să tragă un semnal de alarmă. De asemenea, factorii de decizie politică trebuie să acționeze. Cu câteva săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, de exemplu, agențiile de informații americane au publicat un flux fără precedent de informații detaliate care avertizau asupra atacului iminent al lui Putin. Cu toate acestea, nici măcar președintele ucrainean Volodimir Zelenksi nu a crezut. Curajul lui Zelenski sub focul armelor a fost o sursă de inspirație pentru întreaga lume, iar serviciile de informații s-au dovedit a fi esențiale pentru asistarea Ucrainei și mobilizarea aliaților săi de la începutul războiului. Dar merită să ne întrebăm cum s-ar fi desfășurat istoria în mod diferit dacă Zelenski și alți lideri mondiali ar fi luat mai multe măsuri – sau măsuri diferite – ca răspuns la avertismentele serviciilor de informații, înainte de a se produce dezastrul.
Aceasta este partea de elaborare a politicilor din ecuație. Pentru a înțelege mai bine partea de informații a eșecului Israelului, anchetatorii trebuie să examineze colectarea și analiza – și unde este posibil ca oficialii serviciilor de informații să fi fost luați prin surprindere. Un bun punct de plecare este să ne întrebăm dacă agențiile de informații ale țării s-au concentrat suficient de mult pe înțelegerea schimbărilor discontinue: atunci când comportamentul unui actor face o ruptură bruscă cu trecutul. Oamenii au tendința de a presupune că istoria este un bun ghid pentru viitor.
Aceasta este partea de elaborare a politicilor din ecuație. Pentru a înțelege mai bine partea de informații a eșecului Israelului, anchetatorii trebuie să examineze colectarea și analiza – și unde este posibil ca oficialii serviciilor de informații să fi fost luați prin surprindere. Un bun punct de plecare este să ne întrebăm dacă agențiile de informații ale țării s-au concentrat suficient de mult pe înțelegerea schimbărilor discontinue: atunci când comportamentul unui actor se rupe brusc de trecut. Oamenii au tendința de a presupune că istoria este un bun ghid pentru viitor. Acest lucru este adesea adevărat, dar poate fi, de asemenea, periculos de greșit – motiv pentru care identificarea indicatorilor de schimbare discontinuă este o activitate atât de dificilă și vitală pentru serviciile de informații.
Această problemă nu este nouă. În criza rachetelor cubaneze din 1962, agențiile de spionaj americane au colectat, timp de luni de zile, o mulțime de informații care indicau că transporturile de arme sovietice se îndreptau spre Cuba. Dar au ajuns la concluzia că oficialii sovietici nu ar fi îndrăznit să amplaseze rachete nucleare acolo, deoarece nu mai făcuseră niciodată o astfel de desfășurare riscantă pe un teritoriu străin. Abia după ce avioanele spion U2 au găsit dovezi incontestabile ale existenței unor amplasamente de rachete nucleare în Cuba, oficialii serviciilor de informații ale Statelor Unite și-au dat seama că s-au înșelat.
În acest caz, Hamas a atacat Israelul cu o sofisticare și o amploare mult mai mare decât oricând înainte – o schimbare masivă și discontinuă. Va fi important să se analizeze dacă agențiile de informații israeliene au prevăzut această schimbare, dacă au ratat-o și (dacă da) de ce.
Pentru ca avertismentele să aibă succes, nu este suficient ca agențiile de informații să tragă un semnal de alarmă.
Hamas nu este singura entitate pe care oficialii serviciilor de informații ar fi putut să o judece greșit. Serviciile de informații israeliene ar fi putut, de asemenea, să nu fi reușit să înțeleagă Israelul însuși. Agențiile de informații, în special în democrații, își concentrează colectarea și analiza pe înțelegerea adversarilor străini. Dar politica și problemele interne pot încuraja inamicii și le pot modifica calculul risc-recompensă.
Nu este suficient ca agenții de informații să îi înțeleagă pe „ei”. Serviciile de informații trebuie să ne înțeleagă și pe „noi” și modul în care ceea ce se întâmplă în propria țară a unei agenții poate schimba percepțiile și comportamentul inamicului. Agențiile de informații israeliene, de exemplu, s-ar putea să nu fi știut dacă sau modul în care criza politică internă fără precedent a țării lor a fost percepută de inamicii săi, inclusiv de Hamas. Și este posibil ca această criză să fi contribuit la succesul atacului Hamas. Revizuirea propusă de premierul israelian Benjamin Netanyahu a sistemului judiciar israelian a zguduit societatea israeliană, ducând la proteste publice masive. Sute de rezerviști militari esențiali s-au angajat să refuze să se prezinte la datorie dacă revizuirea va fi aprobată. Anchetatorii trebuie să se întrebe dacă această agitație internă a slăbit descurajarea israeliană nu numai prin influențarea percepțiilor inamicului, ci și prin erodarea capacităților reale de informații și a pregătirii militare ale Israelului.
De asemenea, anchetatorii ar trebui să analizeze metodele israeliene de informații – în special, dacă agențiile de informații israeliene s-au bazat prea mult pe tehnologie. Tehnologiile emergente transformă lumea, precum și capacitatea agențiilor de spionaj de a o înțelege. Acestea generează mai multe amenințări, mai multă viteză, mai multe date, mai mulți clienți din afara guvernelor care au nevoie de informații și mai mulți concurenți în domeniul informațiilor din surse deschise. În această eră tehnologică, agențiile de informații trebuie să înțeleagă și să adopte noile tehnologii mai repede și mai bine pentru a genera informații.
Dar, ca orice în domeniul informațiilor, noile instrumente comportă riscuri, dar și beneficii. Principalul dintre riscuri este că agențiile de spionaj pot ajunge să acorde prea multă importanță informațiilor care sunt mai ușor de obținut, măsurat și analizat prin mijloace tehnice și nu suficientă importanță informațiilor care sunt mai greu de colectat și imposibil de cuantificat. În perioada premergătoare războiului din Ucraina, de exemplu, o parte din motivul pentru care agențiile de informații americane au supraestimat capacitățile militare ale Rusiei și le-au subestimat pe cele ale Ucrainei se datorează faptului că era mai ușor să numeri tancurile și trupele decât să evaluezi voința de a lupta. Cu alte cuvinte, agențiile de informații au contat prea mult pe lucrurile care puteau fi numărate.
Este posibil, desigur, ca Hamas să fi fost mai mult norocos decât priceput, ca eșecul să fi fost cu adevărat al Israelului și ca Hamas să nu fi făcut nimic remarcabil pentru a-și ascunde intențiile sau capacitățile. Cercetările mele despre 11 septembrie, de exemplu, au arătat că teroriștii Al Qaeda nu au avut nevoie de planuri de contrainformații sofisticate sau chiar de nume false pentru a reuși. Aveau nevoie doar ca CIA și Biroul Federal de Investigații să opereze așa cum o făceau de obicei. Când Războiul Rece s-a încheiat și amenințarea teroristă a crescut în anii 1990, aceste agenții nu au reușit să își adapteze structurile, stimulentele și culturile pentru a detecta și învinge un nou inamic. Ca urmare, CIA și FBI au ratat aproape două duzini de oportunități de a pătrunde și, eventual, de a opri complotul de la 11 septembrie.
Guvernul israelian este cunoscut pentru sofisticarea sa tehnologică. Potrivit New York Times, de exemplu, în 2021, Israelul l-a asasinat pe cel mai important om de știință nuclear iranian în timp ce acesta se îndrepta spre casa sa de vacanță, folosind o mitralieră cu inteligență artificială, controlată de la distanță, care a fost operată prin satelit și plasată pe marginea unui drum. O investigație privind atacul surpriză al Hamas ar trebui să exploreze în ce măsură, dacă este cazul, abilitățile tehnice ale Israelului ar fi putut genera puncte moarte în materie de colectare și analiză.
În timp ce analiștii studiază acest atac surpriză, nu ar trebui să se concentreze doar pe ceea ce a mers prost pentru Israel. Atacul pare să fie, de asemenea, un succes major al contrainformațiilor Hamas, iar anchetatorii trebuie să afle ce a reușit Hamas să facă bine. Ei vor trebui să determine cum a reușit Hamas să țină secretă o operațiune atât de complexă și de mare amploare față de unul dintre cele mai bune servicii de informații din lume.
Pentru a da doar un exemplu, la începutul anului 2000, ofițerii CIA au identificat doi presupuși teroriști care participau la o reuniune de planificare a Al-Qaeda în Malaezia, le-au aflat numele complet și au descoperit că unul dintre ei deținea o viză americană, iar celălalt călătorise în Statele Unite. Peste 50 de ofițeri CIA au avut acces la aceste informații, însă niciunul dintre ei nu a informat Departamentul de Stat sau FBI timp de mai bine de un an. Un motiv cheie pentru acest eșec este faptul că, înainte de 11 septembrie 2001, nu exista o pregătire formală, un proces clar sau o prioritate în ceea ce privește avertizarea altor agenții guvernamentale cu privire la teroriștii periculoși care ar putea călători în Statele Unite.
Acești doi bărbați aveau să prăbușească zborul 77 al American Airlines în Pentagon. Timp de luni de zile, aceștia și-au plănuit atacul în timp ce se ascundeau în văzul tuturor în Statele Unite, folosindu-și numele adevărat pe o varietate de documente, inclusiv contracte de închiriere, cărți de credit și în directorul de telefon din San Diego. Au intrat în contact chiar și cu mai multe ținte ale investigațiilor antiteroriste ale FBI și, la un moment dat, au locuit cu un informator al FBI, toate acestea fiind necunoscute Biroului. În interiorul FBI, procedurile și capacitățile de combatere a terorismului erau atât de mult în urmă încât un raport intern strict secret publicat cu puțin timp înainte de 11 septembrie a acordat o notă de trecere tuturor celor 56 de birouri de teren ale FBI din Statele Unite.
Trecut și viitor
Acum este momentul să vă concentrați asupra prezentului, nu asupra trecutului. Israelul este în război, iar sarcina sa urgentă este de a găsi o cale spre pace, securitate și vindecare. Momentul potrivit pentru a investiga în amănunt de ce a reușit un atac surpriză este atunci când amenințarea imediată a dispărut.
Dar Israelul va trebui, în cele din urmă, să examineze ce s-a întâmplat. Interogarea trecutului – în mod sistematic, atent și independent – va fi esențială pentru a permite un viitor mai sigur pentru Israel și poporul său.
Răspunsul la aceste întrebări va fi, de asemenea, esențial pentru Statele Unite. În peisajul complex și incert al amenințărilor de astăzi, serviciile de informații americane nu au fost niciodată mai importante. Washingtonul trebuie să studieze eșecurile Israelului pentru a nu le repeta.
