Biden: „Cred ca Putin va intra în Ucraina”. Președintele SUA promite mai mulți soldați americani în România

Liderul de la Casa Albă crede că Rusia „încearcă să-și găsească locul în lume între China și Occident”.


Președintele Joe Biden a prezis miercuri o invazie rusească în Ucraina, spunând că Vladimir Putin „trebuie să facă ceva”, în contextul comasării a peste 127.000 de soldați la granița ucraineană. „Încearcă să își găsească locul în lume, între Occident și China”, a spus președintele SUA, scrie Digi 24.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de presă de la Casa Albă, care marchează un an de mandat. Întrebat despre intențiile lui Vladimir Putin, Biden a declarat: „Nu sunt atât de convins că știe ce vrea să facă, bănuiesc că va ataca, trebuie să facă ceva”.

Joe Biden a sugerat că o „incursiune minoră” ar provoca un răspuns mai mic decât o invazie la scară largă a țării, transmite CNN.

„Încearcă să-și găsească locul în lume între China și Occident”, a spus Biden.

Predicția lui Biden privind o invazie este cea mai fermă recunoaștere de până acum că Statele Unite au convingerea că Putin va ataca Ucraina.

După ce a vorbit cu Putin de două ori luna trecută, Biden a spus că este de părere că omologul său a înțeles bine sancțiunile economice pe care Occidentul se pregătește să le impună.

Ucraina a avertizat miercuri că Rusia „aproape a finalizat” reunirea și concetrarea forțelor care ar putea fi folosite pentru o ofensivă împotriva țării, alimentând temerile că Moscova ar putea lansa o invazie în orice moment, lucru susținut și de secretarul de stat american, aflat într-o vizită la Kiev, înaintea unei înâlniri cu omologul său din Rusia.

Potrivit celei mai recente evaluări a ministerului ucrainean al Apărării, Rusia are desfășurate în acest moment în regiune forțe armate care cuprind peste 127.000 de militari.

Președintele Joe Biden a adăugat că Statele Unite ale Americii își vor spori prezența trupelor militare în statele membre NATO de pe flancul estic, cum ar fi Polonia și România, dacă Rusia va ataca Ucraina.

Întrebat dacă are în vedere retragerea rotației trupelor americane de pe flancul estic al NATO, președintele Biden a transmis pe un ton clar că „nu este loc pentru asta”.

„Nu vom face asta. De fapt, ne vom spori prezența militară în Polonia, România și alte țări dacă Rusia va decide să invadeze Ucraina. Pentru că avem un angajament sacru de a apăra aceste țări, conform articolul 5. Ele fac parte din NATO”, a precizat președintele SUA.


Silviu Sergiu

Sunt jurnalist cu o experiență de peste 23 de ani, specializat în politică internă și externă. Am lucrat în redacțiile principalelor cotidiane din România (Jurnalul Național, Evenimentul zilei, România liberă, Newsweek) și am fost moderatorul emisiunii „Evenimentele zilei” de la B 1 TV. În prezent sunt editor al platformei „Punctul de fierbere” și moderator al emisiunii video cu același nume.